Una dintre frazele care mi-au ramas intiparite in minte inca de pe timpul scolii si pe care probabil ca nu o voi uita niciodata era repetata constant la ora de istorie si preluata mai la toate orele de indoctrinare politica pentru a arata cum, in ciuda acestei realitati, poporul roman a reusit sa supravietuiasca sub diversele regimuri ostile care l-au subjugat - "vicisitudinile istoriei".
Indiferent sub papucul cui s-a aflat - turci, tatari, austro-ungari, lesi, sau boieri autohtoni - romanul a reusit sa iasa victorios indiferent de conditiile vitrege care l-au handicapat la tot pasul. Si asta facandu-se frate fie cu codrul, fie cu dracul pentru a trece puntea, de multe ori plecandu-si capul sau luandu-si lumea-n cap, colindand pamantul in cautarea iubirilor pierdute sau topindu-se de proverbialul dor dupa o ideala realitate care il evita precum fata morgana.
In tot acest proces al cautarilor exista un factor comun care e imbibat in tot ceea ce suntem noi ca natie, si anume suferinta. Pentru multi suferinta este un element care in mod automat este facut parte din viata de zi cu zi, tolerat ca ceva normal. Am trait atat de mult sub domnia lui "taci si-nghite", "sa traiti, sefu'", "ce sa faci, asta e", "la sfantu-asteapta" si multe alte indemnuri rostite printre dinti, uneori cu un ranjet prefacut, incat nici nu mai suntem in stare sa visam la cum ar arata o lume fara suferinta. Ne-am bucurat ca ne-am castigat libertatea, scapand de comunismul vechi si intrand in Europa pe usa din est, insa in realitate suntem robi pe viata unui fel de a fi si de a relationa cu altii care produce atat de multe regrete incat stai si te intrebi in acel moment de iluminare: La ce bun? Se merita oare? Neavand insa nici o alternativa, fie ajungem sa traim intr-o lume ireala pe care ne-o construim singuri, plangandu-ne de mila sau ignorand complet realitatea, fie ne resemnam distrugand si ultima raza de speranta privind un maine mai bun.
Pentru ca stim sa injuram prea bine, ne si dam batuti foarte usor. Nota de subsol: Nu trebuie sa folosesti neaparat cuvinte pentru a-l improsca pe altul cu noroi!
Este celebru exemplul unui bloc in care dintr-o data s-a oprit apa. Si au stat oamenii zile intregi fara apa blamand pe toata lumea, de la administrator pana la primar, prefect si prim-ministru fara nici un rezultat. Telefoane multe, nervi...Nu s-a gandit nimeni sa mearga la subsol sa vada ce s-a intamplat, pentru ca daca ar fi facut-o ar fi descoperit ca apa fusese oprita de la robinetul central pentru o mica reparatie la unul dintre apartamente, care nu a durat mai mult de 2 ore, instalatorul uitand sa dea drumul la apa dupa efectuarea reparatiei.
Ne-am invatat sa dam din gura atat de mult incat nu mai avem timp sa mai si facem ceva. Si suferim in taina...iar zilele trec...si robinetul tot inchis sta pentru ca nu se duce nimeni sa ii dea drumul!
Mergi pe strada si intalnesti la tot pasul oameni tristi, apasati de greutatile vietii. Iar rasul ne este din ce in ce mai fals, daca nu absent cu desavarsire.
Cand oare vom invata si noi sa ne bucuram de viata iarasi? Cand vom descoperi ca se poate trai si altfel, mai bine, mai din plin, fara a ne autodistruge?
Suferinta va continua sa existe pe lumea asta pentru ca e un produs direct al imperfectiunii umane. Putem insa alege sa nu ne hranim din ea, sa nu o facem factorul care ne defineste iremediabil realitatea. Pusa in cuvinte, confesata in intimitatea sufletului cu Divinitatea, suferinta poate deveni un mod de a intelege lumea, absolutul, motivul pentru care hotaram sa incepem o viata noua. Pentru ca in final, ea nu e decat o alta "vicisitudine".
Eddie Ciobanu - Majesty.ro
Observ in societatea Americana aceeasi tendinta, si tare ma tem ca si noi Americanii bastinasi sau naturalizati vom avea aceeasi soarta, un popor cinic si fara responsabilitate. Adu Doamne Tu inapoi spiritul pionerilor care nu si-au luat soarta in maini si au plecat sa cucereasca Vest-ul!