Daca vrei sa fii fericit, micsoreaza-ti asteptarile! Cam acesta ar fi modul unor oameni de a privi viata, confruntati fiind cu o realitate nesatisfacatoare pe care nu o mai pot nega. Astfel ei sunt nevoiti sa isi modifice modul in care se raporteaza la ea, pentru a nu mai fi nemultumiti, crezand ca astfel reusesc sa-i anuleze efectele. Auto[dez]amagire!
Fenomenul este surprins de Arthur Miller in piesa lui "Death of a Salesman" [Moartea unui vanzator (ambulant)]. Willy Loman [Low man - om josnic], personajul principal, a avut ca scop unic in viata succesul in meseria lui de vanzator ambulant.
El si-a canalizat toate energiile catre indeplinirea obiectivului principal - convingerea altora ca produsul sau este cel mai bun si ca ei trebuie sa il cumpere de la el. A avut Willy si familie, sotie, copii, insa ceea ce ii aducea satisfactia suprema in viata intotdeauna a fost meseria lui de vanzator ambulant - extrema bucurie pe care i-o dadea adrenalina pompata din belsug in sange atunci cand incepea sa convinga pe cineva sa cumpere de la el si cand reusea in final sa incheie afacerea respectiva. Banii intrati in cont - satisfactia suprema! Nimic altceva nu mai conta.
A venit insa si clipa in care si-a pierdut serviciul si cu el simtamantul propriei valori. Pentru ca nu avea nimic mai important in viata decat slujba sa, Willy a intrat intr-o depresie puternica. Si-a pierdut tot respectul de sine. Sotia si copiii incercau sa il faca sa se simta mai bine, insa pentru el pierderea era de neinlocuit. Dintr-o data, perspectiva mortii a inceput sa i se para din ce in ce mai atractiva. Si aceasta nu numai pentru ca familia lui putea astfel sa incaseze banii pe asigurarea de viata pe care Willy o avea, ceea ce l-ar fi facut sa se simta ca totusi are valoare, ci si din punct de vedere al respectului de sine.
Willy a inceput sa se gandeasca cam cum va fi la moartea sa. Ce lucruri extraordinare o sa spuna oamenii despre el si viata lui. Aprecierile, laudele lor. Incantat de aceasta perspectiva, in mintea lui bolnava, omul a inceput sa se gandeasca si sa-si scrie propriul epitaf. Autorul subliniaza starea personajului principal prin urmatoarea fraza celebra: Ma simt... temporar - "I still feel kind of temporary about myself".
Multi dintre noi nu numai ca alergam in disperare dupa acel ceva in viata care sa ne faca fericiti, renuntand la lucruri majore care ne-ar putea da stabilitate in viata, un simtamant al directiei, al finalitatii - precum familia, generozitatea, compasiunea, Dumnezeu - insa atunci cand ajungem fie spre sfarsitul vietii, fie la momentul iluminarii, cand ne autoevaluam serios privind cine si unde suntem in viata, spre ce ne indreptam - multi dintre noi realizam ca de fapt nici nu am stiut macar cum arata acel ceva pe care l-am fugarit toata viata.
Si astfel constatam ca nemultumirea noastra cronica, egoismul exacerbat, negativismul care ne-au definit viata ne-au izolat emotional, si nu numai, de ceilalti, creind in noi atitudini care mai de care mai ciudate, ca de exemplu blocajul pe care il simtim atunci cand cineva ne face un bine, o favoare total dezinteresat. Nu numai ca nu stim sa injghebam un Multumesc sincer, insa, imediat, fie ne intrebam "Ce-o vrea asta de la mine acuma?" simtindu-ne datori sa ii raspundem cu aceeasi moneda - imaginati-va ce presiune pune acest lucru pe cei care nu isi permit sa raspunda in acelasi fel - fie il judecam, batandu-ne joc de el in mintea noastra prin romanescul "Ba, ce prost mai e si asta!". Generozitatea ca prostie...!
Ca romani, suntem fiinte ciudate, insa putem fi si fericiti! Putem trece peste aceste deficiente de caracter prin autoevaluare, decizii de a ne imbunatati viata, perseverenta si in primul rand curaj. Pentru cei cu credinta in Dumnezeu, Divinitatea poate face aceasta schimbare in noi. Totul e sa vrem!
Eddie Ciobanu - Majesty.ro
written by cornelus, 23 noiembrie, 2008
-
- +1
-
-
