Majesty

"Cuvantul dat" este un film brazilian aparut in anii '60 in regia lui Anselmo Duarte. Povestea e simpla - un oarecare om sarac, taranul Ze, are o problema - magarul lui, cea mai valoroasa avutie a sa, se imbolnaveste si e pe moarte. Omul promite Sfintei Barbara - cunoscuta in lumea ortodoxa ca Sfanta Mucenita Varvara - ca daca aceasta are grija ca magarul lui sa i se insanatoseasca, el va cara in spate o cruce de lemn masiv din satul lui pana la biserica Sfintei cu pricina aflata in orasul vecin la circa 15 kilometri distanta drept multumire. Ce sa vezi - minunea are loc, magarul isi revine si scapa de boala si de moarte, iar credinciosul Ze vinde pamantul pe care il are, cumpara lemnul cel mai bun din care face o cruce frumoasa pe care o poarta in spate cale lunga pana la usa bisericii Sfintei.

Numai ca omul ajunge la biserica cam pe la ora inchiderii si desi bate la usa cu putere, nimeni nu vine sa ii deschida. Ze isi propune sa astepte acolo pe treptele bisericii pana a doua zi dimineata pentru a se tine de cuvantul dat si a-si aduce ofranda promisa Sfintei. Planul de acasa insa nu se potriveste cu cel de la biserica, si evenimentele incep sa ia o turnura ciudata, toata lumea din jur, ziaristii, pana si preotul bisericii interpreteaza gresit gestul simplei credinte a omului care voia doar sa isi tina cuvantul dat.

Nu exista nimic mai frustrant in viata decat sa depinzi de cineva pentru rezolvarea unei situatii critice si acel cineva sa nu se tina de cuvatul dat. La noi la romani se pare ca incalcarea cuvantului dat si netinerea promisiunilor este un sport national. Politicienii fac promisiuni cu carul inainte de alegeri, pentru ca dupa alegeri sa si le tina doar pe cele pe care si le-au facut lor insile. Marile companii care primesc contracte cu statul dau un anumit termen de executare a lucrarii numai pentru a mai putea sa scoata bani si mai multi cand termenul nu este respectat. Cand intarziem la o anumita intalnire, pentru a scapa basma curata aducem tot felul de scuze pentru a ne justifica nerespectarea cuvantului dat blamand intotdeauna pe altcineva in loc sa spunem umilul "imi pare rau, nu o sa se mai intample".

Trist de deranjant este insa situatia in care, atunci cand in cadrul unei discutii partile cad de comun acord asupra cursului de urmat, iar partenerii de dialog, nu numai ca nu se tin de cuvant in indeplinirea sarcinilor asumate, ci isi spun in sinea lor despre celalalt "asta sigur nu o sa se tina de cuvant" asteptandu-se ca celalalt sa faca tocmai pe dos decat a promis. Chiar in momentul cand bat palma! Insultator de revoltant!

De ce oare e atat de mare diferenta intre cuvantul rostit si cuvantul indeplinit? De ce ne autoimpunem sa mintim inainte de a spune adevarul sau de a-i descoperi valoarea?

Conform teoriei lui Werner Erhard, un personaj interesant al transformarilor filozofico-socialo-spirituale ale anilor '70 in Statele Unite, ceea ce suntem noi cu adevarat se cuprinde in ceea ce spunem. Schimbarea vietii este o functie a ceea ce spunem, a limbajului nostru. Pare ciudat, la fel de ciudat precum intregul sistem filozofic pe care Erhard [acesta este pseudonimul lui] l-a faurit sintetizand si reinterpretand eclectic invataturi din crestinism, filozofii orientale - budism, zen - scientologie, psihologie, teorii "self help" si multe altele. Totusi, oricat de indoielnica ar parea calitatea mesajului sau, omul pune punctul pe i cand afirma urmatoarele: A vorbi, pentru multi oameni, este a vorbi despre ceva - descriptiv. Cand ne intalnim unii cu altii vorbim vrute si nevrute povestind cum a fost, ce-am mai vazut, ce ni s-a mai intamplat. Multor oameni nu le tace gura pentru ca le e frica de linistea care va urma. Si astfel multi vorbesc fara sa aiba ceva de spus, vorbe goale si foarte ieftine. Prea putini oameni au cu adevarat ceva de spus si sunt capabili sa aduca ceva la existenta prin cuvintele lor - creator.

Atunci cand cineva vorbeste, dar nu discutii, iti dai seama pe loc ca esti in prezenta maretiei. Cand Martin Luther King s-a referit la egalitatea tuturor raselor, el a vorbit despre "tara promisa". Si lucrul acela, visul sau a devenit realitate. Mohandas Gandhi deschizand mintea tuturor [sau blocandu-le-o] a vorbit despre o Indie libera, independenta in care colonialistii Britanici sa nu mai fie stapani - si asa s-a intamplat. Nelson Mandela a vorbit despre sfarsitul politicii de apartheid in Africa de Sud. Fara varsare de sange. Toti cei care l-au auzit la inceput si care aveau cunostinta de situatia politica de acolo stiau insa ca asa ceva nu e posibil. Insa a fost, si restul e fapt istoric. Pe 12 Septembrie 1962 John F. Kennedy a anuntat ca omul va ajunge pe luna in zece ani. La data respectiva nici macar nu se inventase tehnologia necesara, insa in mai putin de sapte ani, pe 20 Iulie 1969 Neil Armstrong a pasit pentru prima data pe suprafata prafoasa a Lunii!

Toti acestia, nu au pus numai in cuvinte o dorinta, ci prin cuvantul lor au chemat la existenta, creator posibilitatea ca lucrurile respective sa se intample.

Cu totii ne pricepem la a comenta. Comentatorii insa descriu ceva care s-a intamplat deja, trecutul. Daca vrem sa aratam cine suntem cu adevarat, atunci cuvantul nostru trebuie sa aiba valoare creatoare, deschizand noi posibilitati pentru viitor. Asa a facut Dumnezeu la inceput! Cum facem asta? Pai daca ti-ai dat cuvantul, tine-ti-l, frate!

 

 

Eddie Ciobanu - Majesty.ro