Editorialul de fata este mai scurt - mai intai enuntarea problemei, apoi descrierea ei mai in amanuntime, si in final o intrebare cu iz de explicatie.

Te-ai surprins vreodata in ipostaza de a avea de ales intre doua variante si a nu sti pe care sa o alegi? Si asta nu pentru ca ele sunt foarte apropiate sau prea indepartate una de alta, nu pentru ca ar necesita timp suplimentar de gandire sau vreo calitate, precum experienta, pe care nu ai poseda-o, ci pentru simplul motiv ca NU STII pe care sa o alegi?

Povesteam saptamana trecuta despre reactia pe care am avut-o primind un telefon de la cineva care m-a intrebat direct daca cred ca el va ajunge in Iad cand se va sinucide - omului ii era frica sa nu ajunga acolo si acesta frica se pare ca il tinea sa nu comita fapta mai sus amintita. Ajunsese la capatul puterilor, nu mai avea nici o speranta, era parasit de cei dragi. Sau ii parasise.

Dupa socul initial si conversatiile avute la telefon in care am incercat sa-l determin sa nu recurga la acest gest ultim, mi-am dat seama, prin extrapolare ca de fapt oricare dintre noi poate ajunge in pragul disperarii foarte usor. Nu e nevoie de crize prelungite, nici de socuri extraordinar de puternice pentru a ajunge la concluzia ca viata nu se mai merita traita.

Suntem fragili. Ne credem toata viata atotputernici, insa cand vine vorba de boala, suferinta sau moarte descoperim ca suntem firavi, slabiti, neputinciosi. E suficient sa dai peste vreun cancer sau vreo tumora intr-un loc nepotrivit si dintr-o data descoperi ca zilele pe care le mai ai de trait, pe langa faptul ca sunt extrem de putine, sunt mult mai importante decat cele pe care le-ai trait deja. Dintr-o data prezentul nu prea mai are valoare si te agati cu disperare de viitorul incert, cerand Divinitatii suficient timp cat sa iti pui viata in randuiala, sa te asiguri ca existenta pe acest pamant nu ti-a fost in zadar, ca iti lasi amprenta asupra istoriei, ca nu numai la moartea ta se vor spune lucruri bune despre tine ci si la o luna, la un an sau la fiecare intalnire a celor ce te-au cunoscut, pentru ca ei vor continua sa isi aduca aminte de tine cu placere.

La 27 iunie 1880 se nastea intr-un mic orasel din Alabama, SUA Helen Adams Keller. Un copil normal, ca oricare altul, cu posibilitati nenumarate privind viitorul. La doar 19 luni s-a imbolnavit subit, boala afectandu-i sistemul nervos central si dezvoltarea normala a creierului, ea devenind oarba si muta. In aceste conditii a devenit aproape imposibil ca ea sa poata primi o educatie formala.

La varsta de 7 ani insa, ea primeste vizita unei profesoare, Annie Sullivan care se angajeaza sa lucreze cu ea si sa o invete sa citeasca folosind sistemul Braille, punandu-i la dispozitie o masina de scris speciala cu caractere Braille pentru a o ajuta sa se si exprime. Helen a fost prima persoana oarba si muta care a reusit sa termine facultatea. Viitorul ei nu s-a oprit insa aici, in timpul razboiului ea calatorind in diverse locuri pentru a vizita spitalele in care erau tratati ranitii, tinand discursuri atat in SUA cat si in Europa pentru a milita in favoarea drepturilor persoanelor cu handicap, strangand fonduri pentru construirea de scoli pentru persoanele cu handicap, scriind carti pentru educarea publicului larg privind lumea in care acestea traiesc. Helen Keller a contribuit decisiv la perfectionarea limbajului folosit de persoanele mute si datorita ei mult mai multi dintre acestia au posibilitatea de a merge la scoala si a se integra mai usor in societate.

Povestea Sfantului Valentin si ziua cu pricina [Valentine's day] e pe cat de interesanta pe atat de vaga. Dintre diversele variante, care mai de care mai crestinizate, iata una: Valentinus, preot intr-un Imperiu Roman condus cu mana forte de Cornelius, numit si Cornelius cel Crunt, era unul dintre multii cetateni care nu prea il placea pe Imparat. Intr-o buna zi, vazand ca barbatii nu se inghesuie sa se inscrie in armata si avand pofta de noi cuceriri, Claudius are mareata idee de a interzice casatoriile. Lucrul acesta nemultumeste pe foarte multi care nu aveau chef sa mearga la razboi, preferand in schimb linistea caminului propriu si compania sotiilor sau a prietenelor.