strivite
intre doua distante
ce aievea nu existau
in coltul abia rasarit
asemeni unei flori ocrotite.
frunzele ma dor si ele
cand isi desfac nervurile spre soare
cu verdele plin
instrainat de fiica
gandului batran.
undeva, la capat de pom
culoarea luminii le schimba
in albastru crud de
primavara uitata sa mai apuna.
* mi-e foarte dor
de tine,
Copacul meu albastru.
Set as favorite
Hits: 539
Comments (0)
Write comment
