Majesty

                                                     Isus plangea...

            
           Exista in fiecare din noi o tresarire tainica, launtrica si dureroasa la curgerea lina sau mai precipitata a unei lacrimi. Sunt unele suflete mai sensibile care le multiplica duios dar si incruntari reci care nu mint pe nimeni. O lacrima cand cade topeste intotdeauna fiara din noi.
Lacrima crocodililor nu ne mai insala. Prea am fost mintiti de atatea povesti false de iubire. Tragediile care ne-au fost (s)puse inaintea inimilor nu ne mai misca. Dar intotdeuna rostogolirea unei lacrimi  ne  inmoaie cele mai crunte masti pe care la fabricam ca sa strigam curajul si falsa speranta. Doar o lacrima mai poate topi miile de masti cu care ne imbracam nefericirea.

Dar daca lacrima unei mame sau a unui prunc pot misca asa adanc, ca cat mai mult ma gandesc ca pot misca lacrimile Domnului Isus. Parca Il vad.
            Nu A VARSAT niciodata o lacrima pentru ce il durea pe El. Deaceea la Dealul Capatanii mai degraba impartea binecuvantari si iertari decat sa priveasca la Sine, la durerea Lui. Era mai mare durerea Mariei, mama lui. Era mai mare povara talharului pocait decat povara Sa.Nici o lacrima pentru Sine.   
La mormantul lui Lazar. Ne aflam in Betania. A mancat in casa lui Lazar, a dormit acolo, a petrecut un timp linistit in tumultoasa Lui activitate printre lupi, hiene, vamesi si farisei( ma intreb prin ce categorie m-as fi aflat daca as fi fost teleportat rapid pe vremea LUI!?), a vorbit de la inima la inima cu el. Lazar era printre putinele fiinte care nu au cerut nimic lui Isus. Ci doar a dat. Casa, mancarea, sau inima, fiinta sa erau tot una. Lazar le-a oferit cu drag. Deaceea si Ioan il numeste pe Lazar, prin gura surorilor sale, Doamne... acela pe care il iubesti... acela pe care il iubeste Isus.  
 Dar oare il iubeste Isus? Aceasta intrebare care ne sfasie inima in bezna desnadejdii. Ma mai iubesti Doamne ?? Cineva spunea ca desnadejdea nu vine de la diavolul ci ca Desnadejdea e diavolul insusi.
 De ce intarzie ca mai apoi sa planga, si de ce plange daca stie ca va invia??? Of. Si dor. Unde esti Domnul meu, si de ce te porti asa cu mine prietenul tau????
 Uitati de ce-ul. Uitati-va pe obrazul Lui. Acolo sunt lacrimi. Marturii tacute. Soapte de iubire printre morminte. Nevaruite. Sunt lacrimi mai grele decat vesnicia. Sunt dovada nerostita a unei simtiri unice. A Singurului care prin cruce - Suprema Lacrima, ma mantuieste. Din punctul asta de vedere nu a fost decat o singura Fiinta in Univers care a plans cu adevarat pentru ca stia si purta in trupul lui povara pacatului meu. Isus este lacrima insasi care curge din durerea mea stiuta doar de EL. Si acolo in fata gropii prietenului Sau Domnul lacrimilor se topeste in lacrimi. Si au fost din belsug. Pentru Moartea care despartea crunt doua piepturi  unite, doua suflete ingemanate. Pentru ca cei de aproape si de departe sa citeasca printre aceste frumoase dar amare picaturi in inima unui Dumnezeu Unic o dragoste vesnica si cuceritoare.
Au fost pe acolo unii care vazand aceste lacrimi au hotarat sa Il omoare.  Unele fiare se topesc la aparitia lacrimilor, altele devin demoni.  Au fost si altii care au fost atat de fericiti. Lacrimile au fost uitate. Dar Isus nu avea sa uite niciodata un prieten in ghearele mortii. Si  nici Lazar nu avea sa uite.
Daca la cruce erau atatia disperati si cu inima franta ca Domnul lor iubit era crucificat, Lazar era in Betania cu simtamantul ca Prietenul sau e mai puternic decat Moartea. Stia asta din greutatea lacrimilor pe care NU le vazuse. Le citise in ochii aceia unici luminosi dintotdeauna. Deaceea Lazar va duce cu el mereu povestea lacrimilor.

 

Marius Epure - Majesty.ro