Majesty

Se-ntâmplă un fenomen în zilele noastre, dacă nu copleşitor, cel puţin îngrijorător. Să explic.

Cunosc puşti de 14-15 ani care au deja iubite pe care le bombardează, după 2 săptămâni de întâlniri, cu mesaje care mai de care mai pompoase conţinând, neapărat, şi expresia asta simplă şi uzată “te iubesc”. Ei bine, îmi puteţi spune: “dar ce vezi tu îngrijorător la asta? Copilul, în copilăria lui, spune ce simte.” Pe moment. Chiar dacă peste vreo lună două îl vezi trimiţând aceleaşi mesaje, de obicei cu copy-paste, alteia. Nu am nici o problemă cu copiii, dragii de ei. Ba-i iubesc şi respect mai mult decât pe mulţi adulţi (în fine, nu chiar pe toţi). Eu am ce am cu expresia în sine. Cu acest “te iubesc” care-a devenit mai banal decât Banalul însuşi.

Cum să le zici unor copii că tu, om matur şi cu capul pe umeri, n-ai zis în viaţa ta “te iubesc” nici unui băiat? Şi asta nu din cauza ne-simţirii, ci din cauză că aceste cuvinte sunt sfinte! Construite pentru a fi zise doar unui singur partener. Cum să-i explici că aceste cuvinte leagă şi nu mai dezleagă?

De fapt aici vroiam s-ajung. Deschid Biblia şi mă minunez de fiecare dată când o fac. Când văd câtă apă vie găsesc în ea, apă nealterată, bună pentru un post-modernism prăfos şi fandosit. Deschid Biblia şi citesc că Iisus îi adresează lui Petru (cel Sfânt, pe care avea să se pună baza creştinismului) o-ntrebare simplă: “Petre, Mă iubeşti?” Şi Petru, asemenea puştilor care nu ştiu c-aceste cuvinte leagă şi nu mai dezleagă, spune: ” Doamne, ştii că Te iubesc!”  Şi din nou vine Hristos la el şi-i pune-aceeaşi întrebare. Cu alte cuvinte: “Petre, ştii ce-nseamnă cuvintele astea? Ştii cu adevărat? Ştii că ele sunt… imperative absolute?” Petru răspunde din nou: “Te iubesc”. În imaturitatea lui, în superficialismul lui nejustificat în faţa atâtor ani de ucenicie la picioarele Lui Dumnezeu Însuşi, o spune. Rosteşte cu convingere “de moarte” şi-a treia oară declaraţia sa de dragoste. Apoi se leapădă de Cel căruia-I spusese “Te iubesc, voi merge până la moarte cu Tine dacă e nevoie!” De trei ori se leapădă.

Stau şi privesc peste veacurile-acestui pământ îmbâcsit de declaraţii de dragoste scoase de la naftalină, aproape mâncate de molii, şi găsesc doar una autentică. Una venită de la Cineva care, odată ce-a rostit cuvintele magice, nu se va mai întâmpla să divorţeze vreodată de tine şi să te lase cu 3 copii în urmă. Sau, după ce-a câştigat în campania electorală, să-ţi întoarcă spatele şi să te lase să trăieşti de azi pe mâine cu o pensie murdară. Cineva care-a înţeles pe deplin ce însemnătate au cuvintele “te iubesc”, pentru că El însuşi e Cel care le-a inventat. Cineva care nu face risipă de acestă sintagmă, dar, şi când o face, o face pentru totdeauna: “căci nu este dragoste mai mare decât ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.”

Mmm, de câte ori te-ai gândit, când ai rostit aceste cuvinte, că ai fi dispus să mori de bună-voie pentru cel căruia i-ai făcut declaraţia? Parcă nu-ţi mai vine-atât de uşor acum să rosteşti “te iubesc”, nu?

Şi va trece timpul, va trece timpul acestei lumi şi fiecare se va afla în faţa lui Dumnezeu Însuşi. Nu oricine zice ” Doamne, Doamne” va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu oricine abuzează de aceste cuvinte pentru a-şi întări elocvenţa religioasă şi atât. Nu fariseul care se bate cu pumnii-n piept zi de zi făcând rugăciuni lungi şi pomeni şi dări şi binefaceri în numele dragostei de Dumnezeu. Timpul ne va înghiţi pe fiecare şi vom sta în faţa Divinităţii, purtând asupra noastră vina asumată de responsabilitatea unei singure întrebări. Întrebări în faţa căreia vom muţi. Întrebare care va fi pusă sub “ochii” întregului Univers: “M-ai iubit?“

 Alexa Pleşcan - Majesty.ro

Comments (4)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment