Majesty

      Am cautat ceva vreme pe autorul unei maxime care m-a lasat "masca".
      Se intampla sa fie in mijlocul unei dezbateri politice televizate.Erau greii principalelor partide aflati pe un taram ireconciliabil.Deja "temperatura" discutiei se ridicase primejdios cand unul din cei doi parea sa dea inapoi.Renuntand aparent la lupta sau poate pentru a face o pauza de gandire -proces relativ greoi pentru unele exemplare politice si nu numai- incepe prin a aprecia activitatea interlocutorului cu complimente si elogii. La nivelul la care se purta discutia era ceva frumos. Celalalt neimpresionat sau tocmai pentru ca il cunostea, rosteste sententios :
     " Stimate Domn, falsa modestie e un viciu!"
      Dezbaterea a mai continuat dar gandul meu a ramas la replica.Putine maxime au avut darul sa ma socheze ca aceasta.Si nu atat prin modul cum am aflat-o, ci mai degraba prin felul cum mi s-au oferit niste "ochelari" prin care am vizionat multe atitudini, figuri si experiente ale vietii mele religioase si sociale.
      Ma tem de Domnul si nu as dori sa fac nimanui proces de intentie dar, ca si mine, de atatea ori v-ati confruntat cu zambete, complimente, gesturi frumoase, ati fost ridicat si apreciat in timp ce interlocutorul parea sa fie la picioarele dumneavoastra. Sau la randul nostru am facut elogii si ne-am aplecat in fata celui din fata noastra.Nu pentru ca interlocutorul este un CINEVA (A)NUME MARE cu calitati, valoare si notorietate .Ci pur  si simplu din modestie. Ca asa se cade sa te porti frumos si respectuos.Si ca asa e bine si demn.
     "Vezi uite eu recunosc ca el este mai bun decat mine, ca are o mai buna pregatire si ca de fapt el merita promovarea!" "Hai uite, acum e randul tau, treci te rog!"
     Stau stramb sa incerc sa ma intreb drept: Cate din acestea au fost autentice? Si care este motivatia lor?
     Si atunci incep sa gandesc periculos de paranoic ca e mai dificil sa te strecori printre zambete decat printre priviri incruntate. Ca si copil mi-a fost greu sa cuprind expresia Mantuitorului "morminte varuite" din Evanghelia dupa Matei cap.23 dar ca adult nu de putine ori am vazut in zambete, adevarate cadavre.
     Cand ne vom vindeca de ipocrizie si vanitate ascunsa atat de frumos in spatele unei minunate dar false modestii?Cand vom pune la baza interrelatiilor noastre siceritatea, demnitatea si respectul reciproc?
     Si pentru ca nu gasesc un raspuns rezonabil in sfera educationala, sociala  sau economica am sa ma indrept catre apostolul Pavel in Epistola catre Filipeni la cap.2,3-"in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insusi". si pentru ca modelul sa fie Domnul Isus Hristos, Pavel scrie in continuare memorabilul text al kenozei( de la v.5-9)"s-a desbracat pe Sine insus si a luat chip de rob,... s-a smerit si s-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce"  
     Nu vreau sa dau loc unui discurs teologic ptr ca din text nu acesta era scopul initial al lui Pavel. Mai degraba Pavel doreste sa privim la Hristos ca un model al relatiilor noastre.El care este Dumnezeu atat de sus, si atat de mare nu a ezitat sa coboare intr-atat ca sa ma intalneasca, sa ma cunoasca, sa-mi vorbeasca asa ca un Prieten.In asa fel incat sa ma ridice din groapa adanca in care sunt cazut, sa ma intareasca in ciuda slabiciunilor mele.EL care e atat de Minunat si Frumos s-a coborat sa ma intalneasca pe mine care sunt atat de hidos, atat de ticalos. Cand si cum voi face si eu la fel?
    Viciul modestiei false, a sinceritatii false, a jumatatilor-de-adevar biguite printre zambete false trebuie eliminat.NU ajuta la nimic.Nu este nici macar solutie pe termen scurt.Mareste distanta si insingureaza.
    Asa ca intrebarea: "Cand vom scapa de ipocrizie?" se cuvine sa o inlocuim -fara sa o eliminam- cu o alta: "Cand  vom calca pe urmele Lui?"    
       
 Marius Epure - Majesty.ro