De câte ori ni se întâmplă să trecem prin situaţii grele, prin probleme sau suferinţe de orice fel, ne trezim spunând lucruri de genul: Doamne, dacă mă scapi, dacă rezolvi asta, primit că fac... că mă duc... că o să fiu... şi alte declaraţii de acest gen. Ş Dumnezeu, ne scapă, ne vindecă, ne ajută; trec momentele grele şi ne loveşte brusc uitarea... Uităm toate promisiunile pe care le-am făcut la vreme de necaz. Şi atunci când ne amintim ce am promis sau când auzim că Dumnezeu ne cheamă să facem ceva, începem cu scuze de genul: nu sunt potrivit pentru asta, eu nu am darul de a...trimite pe altul!
Pentru noi, Dumnezeu a ajuns un fel de bancă la care apelăm doar în caz de urgenţă şi căreia uităm să îi înapoiem creditele...rămânem mereu restanţi... Relaţia noastră cu El se rezumă la discuţii pe tema: dă-mi...fă-mi...păzeşte-mă! dar nu cumva să se amestece prea mult în viaţa noastră, că...de...noi vrem să fim liberi. Nu avem nevoie de El chiar tot timpul.... doar din când în când....de Paşte sau Crăciun, că noi suntem oameni ocupaţi, cu probleme grele în secolul acesta al crizei şi El ne înţelege...
Dar până când? Cât va funcţiona o astfel de relaţie "client-bancă"?
Nu mult. Nu pentru că ar seca rezervele Lui, dar s-ar putea să nu ne mai acorde credite, pentru că prea am rămas în urmă cu plata....
Roberta Kocsis - Majesty.ro
written by Petronela Cristina, 28 martie, 2009
-
- +0
-
-
