Vineri Înainte de a prezenta Biblia ca singura autoritate în materie de credință și de practică apar necesare niște precizări.
Tema autotității surselor cunoașterii lui Dumnezeu, a omului și a lumii este o temă majoră. Instinctul religios cu care ne naștem cere un răspuns.
Editorialele acestea scurte și simple sunt doar indicatoare de direcții de cercetare. O prezentare mai completă a subiectelor abordate ar cere un alt cadru și expertiză în domeniu. La rândul ei, expertiza cere folosirea unui limbaj propriu.
Autorul crede că adevărul veșnic poate fi comunicat și în cuvinte înțelese de toți. Domnul Hristos a rămas Modelul neîntrecut în aceasta. Iar timpul și locul acestor prezentări au părut că justifică intenția limitată de “semnalizare”.
Sursele citate.
În materie de religie, știința, filozofia, biserica, experiența și tradiția sunt citate de unii ca surse de autoritate normativă. Se poate observa că toate sunt subproduse ale folosirii rațiunii omenești. Numitorul lor comun este înlocuirea lui Dumnezeu și a revelației Lui din Biblie cu omul. Tradiția este produsul omului. Experiența este ceea ce oamenii experimenteză pe nivelul orizontal al existenței lor. Rațiunea este capacitatea omului de a gândi, de a folosi logica și alte mijloace de reflecție și de cugetare a minții. În toate acestea omul își proclamă propria lui autoritate de a decide asupra adevărului, asupra binelui și răului. Două exemple pot fi adăugate, pentru ilustrare.
Mișcarea harismatică aparține de orientarea că experiența este autoritatea finală în credință. Când un principu poruncit de Dumnezeu, clar exprimat în Biblie și uneori recunoscut în mod deschis a fost pus în față, răspunsul a fost: “Să văd ce îmi spune Duhul”. Pe interlocutorul meu, respectat ca prooroc în comunitatea lui religioasă, nu îl convingea ce “Stă scris” de autorii inspirați de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Sursa lui de autoritate era duhul cu care comunica el. Experiența lui religioasă era normativă, nu Biblia.
Biserica catolică a proclamat la 8 Aprilie 1546, în Conciliul din Trent că doctrinele Bisericii sunt întemeiate pe tradiție și pe Biblie, nu numai pe Biblie. Bisericile protestante și neoprotestante susțin că se conduc numai după Biblie (Sola Scriptura -Numai Biblia) și că nu recunosc nicio tradiție. Să vedem dacă așa stau lucrurile. Președintele unui Seminar Teologic Baptist este citat că a declarat: “Noi, Baptiștii nu urmăm tradiția. Dar noi suntem legați de poziția istorică baptistă” (Erickson, Christian Theology, 1:258). Se susține chiar că fiecare comunitate religioasă are tradiții de credință și practică pe care nu le poate justifica numai cu Biblia, ci cu Biblia și altceva.
Adventiștii de ziua a șaptea au susținut și susțin că Biblia este sursa și norma pentru doctrina Bisericii. În volumul despre cele 27 de “Credințe fundamentale ale Adventiștilor de ziua a șaptea” se spune că: “Sfintele Scripturi sunt revelația infailibilă a voinței Lui. Ele sunt standardul caracterului, testul experienței, descoperitorul cu autoritate al doctrinelor și raportul vrednic de încredere al actelor lui Dumnezeu în istorie” (Citat din Seventh-day Adventist Yearbook, 1992, p. 5).
Titus Cazan - Majesty.ro
written by Sertorius, 23 octombrie, 2009
-
- +0
-
-
