Vineri Tradițiile sunt credințe sau obiceiuri dintr-o cultură, transmise din generație în generație, mai ales pe cale orală. Bisericile istorice invocă “Sfânta tradiție” în apărarea credințelor și practicilor care nu pot fi justificate cu Biblia. Două sunt principalele argumente folosite de apărătorii tradiției: 1. Domnul Hristos a spus mai mult decât a rămas scris. El a transmis aceste învățături “sfinților apostoli” și aceștia au făcut la fel cu “succesorii” lor. 2. Este nevoie de un învățător viu care să transmită interpretarea corectă a textelor. Biblia conține neclarități și tratează insuficient unele teme.
Ambele argumente au fost dezvoltate la Conciliul din Trent (1545-1563). S-a reproșat reformatorilor că nu sunt consecvenți principiului Sola scriptura - Numai Biblia, fiindcă botează copiii mici, botează prin stropire și fiindcă țin Duminica. Niciuna din aceste credințe nu poate fi justificată cu Biblia. Au fost citați Anabaptiștii și Sabatarienii ca exemplu.
Răspunsul la argumentele oferite în apărarea tradiției este simplu și solid. Domnul Hristos nu S-a contrazis niciodată, nici nu a schimbat “Legea sau proorocii” (Matei 5,17). “Isus Hristos este Același, ieri, astăzi și în veci” (Evrei 13,8). Adevărații Lui succesori sunt credincioși descoperirilor lui Dumnezeu păstrate în Biblie. Tot ce este diferit provine din altă sursă și nu are dreptul la eticheta de “Sfântă tradiție”.
Pentru că acesta este cazul bisericilor istorice, tradițiile lor nu sunt o autoritate în interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Sinoade (concilii) ale bisericilor au încercat, prin hotărârile lor să dea greutate tradițiilor. Dar hotărârile lor au fost contradictorii. Uneori s-au anatemizat (afurisit) unii pe alții, ajungând până la exilare sau condamnare la moarte. Așa a fost cazul cu dezbaterile privind natura Domnului Hristos, sau introducerea icoanelor în biserică.
La al doilea argument, același răspuns este suficient: Dacă învățătorul viu (preot, pastor, profesor) vorbește cuvintele lui Dumnezeu, el face lucrarea pe care au făcut-o Domnul și apostolii. Pavel scria că dacă el înșuși, sau un înger din cer ar veni și i-ar învăța o altă evanghelie, să fie anatema (Galateni 1,8). Măsura doctrinelor și a succesorilor apostolilor este aceeași: Cum se raportează la Cuvântul lui Dumnezeu. Descoperirile ulterioare ale lui Dumnezeu nu contrazic pe cele dinainte. “Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3,34).
Nu suntem dușmanii ideii de tradiție. Există și tradiții bune. Una din ele este să nu te duci cu mâna goală în vizită, la un bolnav. Sărbătorirea nașterii Domnului la 25 Decembrie este dată de Biserica catolică drept exemplu de tradiție, nejustificată biblic. Dar obiceiul ca la Crăciun toți copiii să se adune la părinții lor este o tradiție bună. Americanii care au succes în viață au tradiția să se întoarcă unde au crescut și să facă ceva de valoare pentru localitatea aceea.
Când însă este vorba de religie, tradiția nu are dreptul de a fi citată ca autoritate. Acest principiu este evident mai ales cînd tradiția respectivă contrazice Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Hristos i-a tăgăduit explicit acest drept (Matei 15,1-9).
Titus Cazan - Majesty.ro
