Vineri Cele patru surse de autoritate în religie sunt: Biblia, tradiția, experiența și rațiunea. Ne vom ocupa de ele pe rând, în ordinea crescândă a greutății lor.
Experiența este cea mai nou proclamată sursă de autoritate în religie. Numele ei în limba engleză este Encounter - Întâlnire.
“Encounter este o biserică nedenominațională postmodernistă plină de speranță și primitoare. Este situată în zonele Harleysville și Lansdale din Pensylvania”.
Anunțul principal este: “Față în față cu Dumnezeu”. Se pornește de la cuvintele lui Dumnezeu despre Moise: “Eu îi vorbesc gură către gură” - în traducerea recentă engleză NIV( NEW INTERNATIONAL VERSION: “față în față” - “face-to- face”. Ideia de bază este că mesajul textului biblic este revelat de Duhul lui Dumnezeu fiecărui cercetător. Drept consecință, nu este important pentru cel care studiază să se simtă legat de vreo înțelegere anterioară, nici de una colectivă. Pentru ilustrare voi cita anunțul uneia din aceste biserici, sub titlul:
“Filozofia noastră:
Diferite rațiuni pentru instruirea religioasă:
Control. Oamenii sunt învățați comenzile lui Dumnezeu, prin care alții manipulează purtarea lor și îi jefuiesc de libertatea lor individuală.
………………………………….
Cod. Oamenii sunt învățați principii religioase ca moralitate după care să trăiască, deși nu au puterea să ducă o povară atât de apăsătore a codului.
……………………………………..
Contrast. Oamenii sunt învățați despre moștenirea lor religioasă distinctivă ca standard uniform de purtare, care îi deosebește și îi separă de alții”, ș.a.m.d.
În continuare se sugerează că biserica respectivă nu “manipulează” astfel pe oameni.
Un cititor obișnuit al Bibliei își dă seama cu ușurință că orientarea de bază a acestor biserici este străină de învățătura Domnului Hristos. Poruncile lui Dumnezeu sunt prezentate ca o povară grea, călcarea acestora este acceptată în numele libertății personale. Despărțirea de lume este dezaprobată și este văzută ca un produs nedorit. Citarea lui Moise, cel mai mare legiuitor al poporului evreu, ca simbol al interpretării individuale, apare ca o lipsă jenantă de bun simț. Se exploatează înclinația contemporană către independență personală. “Nimeni să nu îmi spună ce să fac, sau ce să nu fac” este principiul celor fără principii. Numai că aceasta este calea largă în sensul cel mai vizibil.
Ideea interpretării personale de luat ca autoritate în materie de doctrină nu este absolut nouă. Proorocul Isaia scria acum vreo 2700 de ani: “Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53,6). Această orientare individualistă este arătată ca fiind producătoare de nelegiuire și cauză a morții Domnului Hristos pe cruce.
Din punct de vedere practic, o comunitate religioasă în care see proclamă dreptul fiecăruia de a crede ce vrea, nu are coeziune și nici viitor. Obligatoriu, părerile unora vor fi puse mai în față și conducătorii acestor congregații vor tăgădui premizele de la care au pornit. Fără liantul unor convingeri comune, biserica respectivă va deveni rapid o casă de cultură, în care se folosește un jargon creștin.
Dacă ne uităm puțin mai atent însă, vedem că aceste biserici au totuși trasate niște doctrine de bază. Mai întâi sunt creștine. De ce nu ar putea să fie hinduse sau islamice? Unele principii de bază sunt creștine: Dumnezeu-Cretorul, Biblia-Manual de studiu, Isus Hristos-Mântuitor, etc. Proclamarea libertății fiecăruia de interpretare se aplică la speculații posibile și la purtarea membrilor. Aspectele teoretice de bază sunt reținute.
Se așteaptă ca să fie trase și concluzii comune. Este posibil să fie așa. Dar mai există și posibilitatea ca oamenii să-și schimbe părerile.
Ceea ce face dintr-un număr de creștini o biserică, un trup, un Templu al lui Dumnezeu este tocmai acceptarea comună, voluntară, a valorilor netrecătoare și a principiilor veșnice ale lui Dumnezeu.
Experiența individuală nu poate deveni niciodată autoritate în religia altora. Ar fi o contradicție în termenii de bază. Ea nu poate fi autoritate nici pentru individ, deoarece este suspectă de subiectivism și de orizontul comparațiilor.
(va urma)
Titus Cazan - Majesty.ro
