Majesty

 Răul este parte din viața noastră. Totuși, când suntem sănătoși, sătui și liberi, putem să facem discuții, fie și teologice, fără referire la problema răului. Riscul este că frământarea minții noastre devine neproductivă. În timp ea  se dovedește ruptă de realitate, adică o manifestare psihică a …răului.

În Evul Mediu, când  Europa era răscolită de întrebări privind biserica creștină  stabilită de peste o mie de ani, unii teologi erau ocupați să dezbată întrebarea dacă îngerii merg sau zboară. Ei ignorau, evident voit, subiectul  relevant, dar neplăcut, al răului prezent.

În limbaj biblic, radicalul răului se numește păcat. El este definit ca fiind călcarea Legii lui Dumnezeu. Teologiile nebiblice, inclusiv cele care se numesc creștine,  propun (și când pot: impun) alte definiții.

Cititorul Bibliei se poate întreba: De ce atâtea jertfe și atâta vărsare de sânge de animale în Vechiul Testament? Răspunsul este unul singur: Dumnezeu a îcercat să învețe pe oameni că problema răului nu este un subiect oarecare. Este o problemă de viață sau de moarte.

Domnul Hristos S-a identificat pe Sine Însuși cu rezolvarea problemei păcatului. “Îi vor pune numele Isus, fiindcă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1,21). “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).

Dacă ținem cont de declarația Domnului că nimeni nu poate cunoaște pe Tatăl decât prin Fiul, înțelegem că oricine caută să cunoască pe Dumnezeu se întâlnește obligatoriu cu tema păcatului.

Ignorarea răului nu este o soluție.

Cauzele ignorării voite a păcatului sunt mai ales mustrările de conștiință. Deși neplăcute , chiar dureroase, acestea pot fi semnale bune. Duhul lui Dumnezeu nu a părăsit încă pe păcătos și Se luptă să-l refacă. Mai sunt și alte cauze posibile ale acestei ignorări, dar nu insistăm mai mult. În orice caz însă, ignorarea voită a răului este ea însăși un … rău.

Discuțiile pe teme religioase, care evită noțiunea de păcat sunt   sterile. Ele nu hrănesc și nu vindecă. Dezbaterie de acest fel pot deveni “artă pentru artă”, o formă de distracție intelectuală pe drumul spre crematoriu. Amăgirea de sine îmbracă multe forme.

Scepticismul poate fi o altă cauză a ignorării problemei păcatului. În cazul acestei forme intermediare a necredinței, motivul este că scepticismul, ca și ateismul însuși, nu are o explicație a răului.

.

Speranță.

Apropierea de Dumneeu trezește conștiința păcatului. În același timp, apropierea de Dumnezeu inspiră încredere. Produsul acestei căutări nepretențioase este bucurie și pace. Oamenii au încercat și alte soluții, toate fără rezultate pozitive. Cine caută pe Dumnezeu nu este respins și nu va fi dat de rușine niciodată.