Majesty

Dreptatea lui Dumezeu.

Afirmarea vieții Domnului Hristos trăită în cel credincios pune obligatoriu problema dreptății lui Dumezeu în această schimbare de statut.

Din nou ne referim la scena celor trei cruci. “Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre”, se adresează tâlharul pocăit celuilat; “dar omul acesta nu a făcut niciun rău” (Luca 23,41). Fără vreo pregătire teologică, un om simplu își dădea, seama că aici intră în discuție conceptul de dreptate. La primul nivel al cercetării, este clar că era vorba de nedreptatea judecății care condamnase pe Domnul Isus, în rând cu răufăcătorii de lângă El. Stratul imediat dedesupt conținea ideia populară că suferința este pedeapsa lui Dumnezeu.

“Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit “(Isaia 53,4). Un strat și mai adânc al reflecției conduce la întrebarea: Cum a putut Dumnezeu să facă transferul nelegiuirii omenirii întregi asupra Celui nevinovat? Urmarea nu este numai că “pedeapsa noastră a căzut asupra Lui”, ci și că “prin rănile Lui (noi) suntem vindecați “ (Isaia 53,5). Cei vinovați devin nevinovați. Raportul vieții lor este imaculat. Păcatul nu este doar o pagubă, sau o datorie care poate fi plătită de un binevoitor bogat. Este mult mai mult. Unde este dreptatea?   Dumnezeu este iubitor, dar este și drept. Caracterul Lui este veșnic, neschimbător.

      Apostolul Pavel, un profund cunoscător al planului mântuirii, poate numai să afirme că Dumnezeu socotește neprihănit - fără reproș, fără păcat - prin credință și El Însuși rămâne neprihănit - deasupra oricărui reproș posibil (Romani 3,26). Este de neînțeles.

      Împărăția lui Dumnezeu.

     Tâlharul pocăit cere Împăratului de pe cruce să-și aducă aminte de el când va veni în împărăția Lui.

    Cu toate citatele din prooroci și din vorbirile Domnului, știm destul de puțin despre această împărăție. Ni se spune că vor “fi lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2,8). Unii au încercat să compare ce văzuseră cu ceva cunoscut din lumea de aici. Așa a fost cazul cu Ezechiel, Pavel și Ioan. Rezultatul a fost însă slab. Nu au reușit să transmită decât uimirea lor și neputința de a descrie ce au văzut.

    Important însă este sensul expresiei “Împărăția lui Dumnezeu. În ea drepturile și autoritatea lui Dumnezeu sunt bucuros recunoscute de toți. Nu mai există vrăjmași care să le conteste, cum este cazul acum pe planeta Pământ. Domnul, Împăratul acestei lumi, va fi totdeauna acolo, în mijlocul locuitorilor ei. Tâlharul pocăit a întrevăzut aceasta când s-a rugat de Domnul să-și aducă aminte de el când va veni în împărăția Sa.

     Răstignit împreună cu Hristos.

      Cred că am înțeles acum ce înseamnă această expresie.

     Tîlharul pocăit este un anonim. Nu se precizează vina pentru care merita moartea. El este un tip al păcătoșilor care recunosc vinovăția lor și văd pe cruce pe Împăratul care vine. Celălat tâlhar reprezintă lumea împietrită și batjocoritoare.

      La propriu, nu știu să fi omorât sau jefuit pe cineva. Dar conștiința mă condamnă ca păcătos. Răutatea, egoismul, prostia, mândria, minciuna - fie și nepremeditată, necinstea, chiar în lucruri mai mici, sunt toate produsul răului din lăuntru. Niciuna nu stă în prezența unui Dumnezeu sfânt și curat. Nu aștept judecata viitoare. Știu care mi-e locul. Am urcat tot drumul, până la Gplgota. Una din cruci este a mea. Nu a batjocoritorului, ci cealaltă.

      “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu trăoesc eu, ci Htistos trăiește în mine”.

      Am fost privilegiat să aud asigurarea: “Vei fi cu Mine”.

     Nu am auzit că vreun răstignit a coborât viu de pe cruce. Nu știu cum, dar eu trăieac. Când mă trezesc că iar am greșit, îmi știu drumul înapoi la crucea mea. E crucea de alături de Domnul. Acolo găsesc pace - cu El și cu cu mine însumi.