Vineri Stă scris: “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” - (Psalmul 119,105).
Despre sensul vieții vorbim în metafore. Calea lumii este largă. Se cheamă o cale, fiindcă are o direcție comună. Este largă, încăpătoare pentru circulație aglomerată de oameni și mărfuri. Este preferată fiindcă nu urcă. Urcușul presupune efort suplimentar, datorită atracției spre pământ numită gravitație. Îi vezi pe cei dinainte mai jos decât tine. Asta te face să te simți bine. Pe calea largă merg mulți, ceea ce sugerează siguranță. Trebuie să fie bună. Să fie toată lumea greșită? Cel puțin este naturală, vine din fire.
Când te gândești la tine, îți dai seama că drumul tău este totuși o cărare particulară. Cursul vieții tale nu a fost identic cu al nimănui altul, nici măcar cu al fraților sau părinților. Calea largă este o punere alături de cărări individuale. “Ca niște oi”, fiecare își vede de drumul lui (Isaia 53,6). Drumurile individuale se apropie uneori unele de altele, alte dăți se distanțează, dar merg în același sens. Cui nu-i place direcția, iese de pe acest drum la prima ocazie.
Calea cea strâmtă este și ea compusă din cărări individuale. Fiindcă nu merg mulți pe ea, cheamă tot timpul la verificarea sensului de mers. Ea urcă, uneori neașteptat. După ce ai trecut obstacolul nu te simți de loc obosit. Cei din fața ta sunt mai sus față de nivelul tău, câțiva mai sus chiar de linia orizontului. Aceasta inspiră și dă energie să mergi mai departe. În limbaj religios aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, care călăuzește la tot adevărul.
Puțină introducere la un posibil curs de Istorie. Unii criticoși au zis că istoria nu este știință, fiindcă evenimentele nu se pot repeta experimental. (P. S. Criteriile de definire a științei tot noi le-am stabilit). Nu se pot compune situații identice ca mediu necesar al experimentului dorit. Putem fi de acord cu această premiză, nu și cu concluzia extrasă din ea. Baza premizelor este mai largă. Ea conține mai mulți factori decisivi. Unul care lipsește din judecata de mai sus reiese din observația universal acceptată că nu putem crea circumstanțe după plac. “Nu vremile sînt sub om, ci bietul om sub vremi” se văita cronicarul moldovean. Dar despre aceasta mai târziu. Totuși, indiferent unde punem istoria pe lista respectabilității, avem nevoie de ea. Riscul ignorării istoriei este incalculabil. Dacă nu avem niciun trecut, mai bun sau mai rău, nu avem niciun viitor, nici mai bun, nici mai rău. Singura excepție posibilă este momentul creațiunii, de care unii cercetători nu fac mențiune. Când Dumnezeu discută material profetic, El trimite la Istorie. “Și avem cuvântul proorociei, făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre” - (II Petru 1,19).
S-a constatat că lipsa de sens este intolerabilă pentru un om intelgent. Universul în care trăim și destinul nostru în acest univers sunt mistere care trebuiesc dezlegate.
Cartea naturii a fost naiv cercetată, cu speranța că în ea se află răspunsul căutat. Deși bine scrisă și bogat ilustrată, natura nu spune tot. Pe alocuri, nici nu înțelegem ce vrea să spună.
Când descoperirile și invențiile moderne s-au înmulțit, s-a crezut, tot naiv, că dezvoltarea științifică aduce rezolvarea problemei. Se aștepta ca rezultatul să fie exprimat într-o ecuație atotcuprinzătoare. Revoluția franceză și revoluțiile marxiste, bolșevică și nebolșevice au temperat marile așteptări privind produsele științei. Nebunia celor două războaie mondiale le-a stins de tot. În știință nu s-a găsit răspuns la întrebarea privind destinul omului în acest univers. Acum ne-am urcat interesul în cosmos fără să știm unde ajungem. S-a propus să cercetăm istoria. Să căutăm șiruri de evenimente, care par că au o semnificație. Dacă găsim răspunsul la întrebarea de bază, știm la ce să ne așteptăm. Ne vom alege atunci pașii care merită să fie făcuți.
David, ciobanul devenit împărat acum trei mii de ani, pare satisfăcut de răspunsurile găsite de el la marile întrebări ale vieții. El vorbește despre “o lumină pe cărarea” lui. Să se fi uitat oare într-o carte de Istorie?
Titus Cazan - Majesty.ro
