Întelegi tu plutirea norilor?
Norii plutesc pe oceanul aerian pe al cărui fund ne aflăm noi, oameniii. Pentru lumină, căldură și hrană, depindem de mișcarea norilor. Dispoziția noastră mai bună sau mai rea este de asemenea influențată de prezența norilor. Gustul de viață și inspirațiia artistică se pare că au de-a face cu călătoria norilor pe deasupra capetelor noastre. Civilizația s-a dezvoltat pe planeta Pământ aparent în zonele de circulație a norilor. Până și credințele religioase au luat în considerare norii, mai ales descărcările lor electrice, ca fulgerele, trăznetele și tunetele. Cu toate acestea, cât știm noi despre nori? Mai la obiect, înțelegem noi plutirea lor?
Norii nu au cârmă, nu sunt computerizați și aparent nu au un centru de comandă, care să dirijeze mișcarea lor. Ca urmare norii nu sunt responsabili de recoltele slabe sau bogate, nici de inundațiile catastrofale. Nu avem motive să-i lăudăm, nici de ce să-i învinovățim. Nu le putem pune întrebări. Afară de înțelegerea că este Cineva care i-a pus acolo și care este disus să explice situația.
Cu toate progresele științifice cu care ne mândrim astăzi, întrebarea lui Dumnezeu pusă lui Iov acum peste 3500 de ani stă solid în fața noaastră:
Înțelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită? (Iov 37,16).
Criza din lume.
Națiunile lumii au intrat de anul trecut (2008) sub un nor negru, amenințător. Pericolul unei prăbușiri financiare este fără precedent. Ce ar urma este greu de imaginat, dar e vorba de mizerie, de foamete și suferință. Câțiva parametri ai situației actuale o fac pe aceasta cel puțin ciudată.
Cauzele acestei crize sunt necunoscute. Se încearcă unele explicații, niciuna clară, niciuna convingătoare. Unii politicieni au exploatat aceasta în favoarea lor. Așa a făcut partidul Democrat din Statele Unite și așa a fost propulsat Obama în scaunul de președinte. Dar cine poate spune care a fost rolul lui Bush în criza din China sau din Rusia? Amândouă au furnizat arme teroriștilor. Cum se explică tulburarea piețelor financiare din Europa, care sa distanțat de câțiva ani de polititica americană? De ce a doua bancă mare din Elveția, scoasă din probleme cu miliarde date de guvern, este în majoritate proprietatea unor capitaliști din Dubai? Este clar că altele sunt cauzelee reale ale crizei.
Necunoașterea cauzelor face ca soluțiile propuse să fie doar un joc de loterie.
Sumele pue în joc pentru rezolvarea situației sunt nemauzite: zeci, sute de miliarde, trilioane, zeci de trilioane și mai recent, sute de trilioane de dolari. Pentru comparare, când Ceaușescu a vrut să plătească datoria externă de 13 miliarde de dolari, a înfoemtat și a ținut în frig o țară întregă vreo câțiva ani. Jocul actual capătă dimensiuni demențiale.
Cei mai săraci sunt în cel mai mare pericol. Dacă un milionar pierde 50-60 la sută din rezervele lui, tot îi mai rămâm câteva sute de mii. Dacă un bătrâm sărac pierde jumătate din pensia lui și așa mizerabilă, poate muri de foame sau frig. Din nefericire, oamenii neinstruiți în mișcările pietei financiare nu își dau seama cum îi afectează acestea pe ei, care nu au investiții.
Timpul de criză al multora este timpul când rechinii ies la atac. În fiecare din fostele republici sovietice un număr mic de puternici ai fostului regim au ajuns miliardari. Moscova este orașul cu cei mai milți milionari din lume. România are și ea porția ei de îmbogățiți.
Aceasta însă agravează criza, al cărei indicator principal este lipsa de încredere a cumpărătorului în ziua de mâine. Exact această încredere ar face să reînvie economia.
Plutirea norilor.
Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui, care strălucește în dosul norilor, dar va trece un vânt și-l va curăți (Iov 37,21).
Auzim de cazuri de disperați care și-au pus capăt zilelor. . Un oarecare Lupoe, de lângă Los Angeles și-a împușcat mai întâi soția și cei cinci copii, apoi s-a omorât și pe el. A trimis mai înainte un fax la o stație de televiziune, începând cu cuvintele: O, Doamne, Dumnezeul meu, să nu mai fie nicio speranță pentru fiul unei văduve? - cuvinte copiate dintr-un film care înjosește credința.
Nu suntem fără speranță.
Este comun între credincioși citatul biblic: Cel ce umblă în neprihănire ...i se va da pâine și apa nu-i va lipsi (Isaia 33,16.17). Să încercăm să înțelegem când se aplică această făgăduință.
În 1994 a izbucnit conflictul dintre cele două triburi din Rwanda - Hutu și Tutsi. A urmat un măcel îmgrozitor, în care au fost uciși circa 800.000 de oameni, bărbați, femei, copii, tineri și bătrâni. S-a raportat că dintre aceștia 100.000 au fost adventiști, unii omorâți în casele de rugăciune unde se refugiaseră. Întrebarea tulburătoare a fost: Nu au făcut ei apel la făgăduințele lui Dumnezeu? O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia (Psalmul 91,7, etc. ). Care a fost răspunsul?
Se pare că subiectul făgăduințelor lui Dumnezeu cere un studiu mai atent.
Prima observație ar fi aceea că făgăduințele nu au toate o aplicație generală, deci nu pot fi reclamate în orice situație.
A doua este că nu există nicio făgăduința a lui Dumnezeu că acei care vin la El vor fi scutiți de necazurile vieții de pe acest pământ. Nenorociri, incendii, inundații, accidente, boli și moarte vin și peste ei, ca peste ceilalți oameni. Putem înțelege că Dumnezeu are motive să aleagă pe cetățenii pământului nou după alte criterii decât interesul egoist imediat. Mai mult, credincioșii au în fața lor și spectrul persecuției pentru credință.
Domnul i-a avertizat pe ucenici: În lume veți avea mecazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea (Ioan 16,33). Domnul Însuși a fost pe pământ un om al durerii și obișnuit cu suferința (Isaia 53,3). ApostolulPavel enumeră între încercările credincioșilor foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sau sabia, în afară de prigonire pentru credință (Romani 8,35). Săracii convertiți nu se îmbogățeau, unii trăiau în sărăcie lucie, ca macedonenii, alții aveau nevoie să primească ajtoare din străinătate, din cauza foametei din Iudea.
Ceea ce este important și aceasta apare în același psalm 91 (v. 14.15) este că Dumnezeu a promis să nu îi lase niciodată singuri pe copiii Lui în timpuri de criză, de strâmtorare, pe niciunul dintre ei.Ori, aceasta înseamnă totul pentru ei. Milioane au trecut biruitori prin această experiență. Tăria lor i-a speriat pe prigonitori. Liniștea și pacea lor în fața fiarelor sau în flăcările rugului au rămas mărturie că nu erau singuri acolo, că Dumnezeu era cu ei, ca în cuptorul de foc din Babilon. Ca Ștefan, lovit de moarte cu pietre, care vorbea cu Domnul despre cei care îl ucideau.
Nu așa se încheie toate experiențele grele ale credincioșilor. Uneori Dumnezeu intervine vizibil pentru salvarea lor imediată. Dar, ca și Domnul lor în Ghetsemani, ei lasă pe Tatăl să decidă ce e mai bine să se întâmple. Avem favoarea ca, prin puterea harului lui Dumnezeu, să rămânem liniștiți pe poziția noastră. Știm ce urmează.
Nu, nu înțeleg plutirea norilor. Nici nu știu cum se va încheia criza actuală, nici măcar dacă se va încheia. Dar știu în Cine am crezut și sunt fericit să mă încred în El, orice s-ar întâmpla.
Titus Cazan - Majesty.ro


Vineri 








