Majesty

O altă producție literară ilustrează punctul în discuție. Infernul lui Dante (A.D.1265-1321). Divina Comedie, din care Infernul este prima parte, se învață că este “cea mai mare operă literară din limba italiană” și  “o capodoperă a literaturii universale”. În Infernul autorul descrie torturile și chinuirile la care sunt supuși păcătoșii condamnați (de Biserică!). Foc, smoală fierbinte, cazne impuse, poveri grele de piatră, chinuri și lacrimi fără vreo ușurare sau mângâiere vreodată. Descrierea este atât de tulburătoare (în capitolul V) că nu poate fi citită, decât cu pauze. Aceasta este expresia literară a doctrinei chinurilor veșnice cu care Biserica apostaziată îngrozea (și mai îngrozește) pe oameni. Scopul este să-i aducă la supunere necondiționată față de Biserică, singura care pretinde că iartă păcatele și dă mântuirea. Aceasta rămâne de văzut. Dar ce se vede acum este că oamenii, care cred această doctrină falsă  nu mai au nicio încredere să apeleze la un așa dumnezeu nedrept, răzbunător și de o cruzime veșnică. Unii au ajuns chiar să arunce orice credință. Și n-am amintit nimic despre doctrina păgână că sufletul omului este natural nemuritor. Citim în această lucrare, intenția marelui vrăjmaș de a face pe oameni să-L urască pe Dumnezeu. Revolta din cer este justificată și oamenii sunt, subtil, invitați să se alieze cu Satan în lupta lui contra lui Dumnezeu.

Talentul literar al lui Dante Alighieri a fost instrumentul folosit pentru această operație mizerabilă de mutilare a adevărului. Ca și Quo vadis? Infernul se prezintă ca tratând subiecte creștine. Să învățăm să citim în spatele cuvintelor. În unele cazuri putem să distingem cine este adevăratul autor.

Alți scriitori au continuat în tradiția alegerii unor teme biblice, Chaucer - despre Creațiune și “păcatul originar”, John Milton despre Paradisul pierdut/Paradisul regăsit, etc. Cititorul să nu se aștepte însă să citească o descriere mai poetică a unor întâmplări reale preluate din Biblie. Subiectul este biblic, dar în afară de titlu și de unele detalii la  care autorul se referă mai mult sau mai puțin, lucrarea toată este produsul imaginației scriitorului. Dante este condus prin “iad” și prin “purgatoriu” de poetul roman (păgân) Virgil, apoi prin “rai” de iubita lui Berenice. În Quo vadis? avem o poveste de dragoste între Victorinus, un guvernator roman și Lyga (în unele traduceri: Lygia), o creștină.

Trebuie recunoscut că literatura care poartă pe cap pălărie de creștină, nu este totdeauna așa cum se recomandă.

Ghid la dispoziție. Am avut ocazia să călătoresc. În locuri străine, serviciile unui ghid de încredere sunt neprețuite. Nu înțelegi limba care se vorbeste, nu știi ce merită atenție, poți deveni victima unor escroci, sau chiar a unor tâlhari. Un ghid competent și serviabil este mai de dorit decât orice amintire scumpă. Ați reținut, sunt sigur, că am vorbit până acum, numai de literatură pe teme biblice. Altele vor veni la rândul lor. Credeți că ar fi exagerat să ne referim, în context, la Cuvântul lui Dumnezeu? Dau doar un exemplu din zeci posibile: Specialiști, în domeniul literaturii susțin că orice literatură conduce la cunoașterea adevărului. Susține Biblia această poziție? Nu seamănă aceasta cu teoria lui Core că “toți sunt sfinți”, că toate credințele duc la Dumnezeu, sau prin extensie, că toți vor fi mântuiți? Biblia dezaprobă toate aceste puncte de vedere și le pune pe seama “vinului rătăcirii Babilonului”. Suntem în siguranță câtă vreme ne lăsăm călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu. Credeți că ar fi fanatism să ne rugăm când ne aventurăm pe un teren necunoscut? Dar dacă vorbim de terenul literaurii? Și am vorbit până acum doar de cititori, nu și de scriitori.

Încheierea pare că se impune singură: Cel care ne-a dat daruri și talente va citi înapoia cuvintelor din rugăciune recunoașterea că El este Creatorul și Domnul vieții noastre. Ceea ce indirect, ne înalță și pe noi, mai sus decât “primatele”…

Titus Cazan - Majesty.ro

Comments (2)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment