Vineri Poetul Tudor Arghezi a intrat la mânăstire când era tânăr. Acolo era cunoscut sub numele de “Diaconul Iosif”. Într-o zi se plimba pe o aleie, citind dintr-o cărticică. Un alt călugăr care l-a întâlnit, l-a întrebat: “Ce faci, părinte?” (Diaconia este o treaptă a preoției în Biserica ortodoxă). El a răspuns: “Învăț să citesc”. Cu o privire aproape speriată, celălat l-a părăsit iuțindu-și pașii.
Întâi citim, apoi scriem, dacă așa ne-am decis. Sunt mai multe motive pentru această ordine. Cei interesați le pot învăța la cursuri și din manuale de specialitate. Aici ne interesează orientarea credincioșilor talentați și înclinați să scrie. Dintre mai multele întrebări posibile, am ales numai două: “Ce citim?” și “Cum citim?” Din motive de economie, voi propune îmtâi un răspuns la a doua întrebare.
Cum citim. Ca și atunci când ascultăm pe cineva vorbind, când citim trebuie să încercăm să înțelegem ce vrea să spună autorul. Aceasta este mai important decât ce spune, sau de cum o spune. Înapoia a ceea ce scrie, este un mesaj pe care vrea să-l comunice. Acest mesaj poate fi unul valoros. În alte cazuri se pot detecta motive discutabile. Precauție este mai necesară când este vorba de beletristică. În aceasta ideile nu sunt formulate explicit. Imaginile sunt vehiculul ideilor. Talentul și moralitatea scriitorului decid asupra imaginilor pe care acesta le folosește. Oricât de reușită artistic ar ar fi o scriere, oricât de plăcută ar fi lectura ei, mesajul dinapoia cuvintelor rămâne însă central. Să luăm ca exemplu romanul istoric “Quo vadis” al scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz, publicat în volum în 1895. Pentru aeastă scriere autorul a primit premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1905. Romanul a cunoscut o largă difuzare și a fost tradus în 50 de limbi. Se bazează pe o legendă, conform căreia Apostolul Petru, în pericol de moarte, ar fi fugit de la Roma. Pe drum, i s-ar fi arătat Domnul Hristos. Petru L-a recunoscut și L-a întrebat: “Quo vadis, Domine?” în latinește, care înseamnă: “Unde Te duci, Doamne?” La aceasta, Domnul ar fi răspuns că Se duce la Roma să fie răstignit încă o dată. Apostolul ar fi înțeles mustrarea și s-ar fi întors la Roma. unde a fost martirizat. Să vedem care este mesajul cărții și cine a avut interesul să o difuzeze.
Nu există nicio dovadă, nici din Biblie, nici din istorie, că Apostolul Petru ar fi fost vreodată la Roma. Ori aceasta este pretenția fundamentală a Bisericii catolice: Petru a fost primul episcop la Roma și papii sunt succesorii lui în linie dreaptă. Biserica Vaticanului din Roma poartă numele Sf. Petru. Reformatorii din secolul al XVI-lea au numit această pretenție o falsitate istorică. Sunt câteva sute de ani de atunci și cu toate eforturile uriașe, catolicii n-au dovedit prezența lui Petru, cândva, la Roma. Acest scriitor, Sienkiewicz, și-a pus talentul în slujba unui neadevăr, de fapt în slujba Bisericii catolice. Ca detaliu, discuția dintre Petru și Domnul are loc în limba latină, care este limba liturgică, declarată sfântă de Biserica catolică. Pentru un credincios, afirmația că Apostolul Petru a fost la Roma sau nu, nu are mare importanță. Biblia este clară că Petru nu a fost conducătorul Bisericii creștine după înălțarea la cer a Domnului. Domnul Hristos nu a lăsat pe niciun om păcătos și muritor să-I țină locul pe pământ, ci Duhul Sfânt. Am arătat acestea numai ca ilustrare a tezei că trebuie să învățăm să citim dincolo de cuvintele scriitorilor.
Să fim însă atenți. Această atitudine critică-istorică a textelor literare nu se potrivește și nu se aplică la Cuvântul lui Dumnezeu. Neobservarea diferenței dintre producțiile literare ale oamenilor și mesajele trimise de Dumnezeu poate duce la concluzii false. Cei ce construiesc pe asemenea concluzii produc niște pocituri teologice, comparabile cu ET, extratereștrii creați de Hollywood: verzi, cu capete ca de broască, semănând mai mult cu idolii egipteni, decât cu îngeri sau cu oameni.
(va urma)
Titus Cazan - Majesty.ro
