Vineri Ideea că se poate conta pe cursul proceselor din natură este deja de mai multă vreme compromisă. Nu se poate anticipa cu siguranță devenirea unei structuri și invers, nu se poate judeca de la efect la cauză pentru identificarea unor stări dinainte. William G. Pollard, om de știință proeminent, Directorul Institutului de Studii Nucleare Oak Bridge, a publicat în 1958 cartea Întâmplare și Providență. În aceastră carte el arată cum progresele în Fizica teoretică au făcut țăndări conceptul rigid al devenirii. Descoperirile în Fizica atomică au înlocuit legile care exprimau cauzalitatea în natură cu legi care exprimă probabilitatea.
Pollard zice că “Situația tipică în știință este una în care mai multe alternative sunt deschise în fiecare proces natural .” Aceasta înseamnă că sunt multe alternative în care poate răspunde un atom când este atacat de o altă particulă atomică. Legi deternină grade de probabilitate și care alternativă va fi preferată altora. “Principiul incertutudinii” fusese enunțat încă din 1927 de Heisenberg, dar, arată Pollard, cercetărlie științifice merg pe direcția confirmării, mai mult decât a infirmării nedeterminării în cântarul fenomenelor atomice. Nedeterminarea nu este introdusă de om în cursul experimentării din cauza unui aparat defectos, ci este o realitate obiectivă din însăși natura lucrurilor. Toate dovezile acumulate în patruzeci de ani de cercetări științifice conduc la concluzia că noțiunea de nedeterminare în fizică nu este trecătoare. Ea este aici ca să stea. “Ne place sau nu”, zice Dr. Pollard, “pare să fie o lume în care nedeterminarea, aternativele și întâmplarea sunt aspecte reale ale naturii fundamentale a lucrurilor și nu consecința simplă a înțelegerii noastre insuficiente și temporare”.
Niște observații se impun în acest moment. Determinarea rigidă susținută multă vreme și care excludea intervenția Providenței a fost abandonată ca argument. Direcția menționată din domeniul cercetărilor atomice corespunde cu aceeași orientare în alte domenii. Deși citatele de mai sus vin din secolul de curând trecut, rezultatele acelor cercetări nu avem cunoștință să fi fost infirmate.
Semnificația datelor istorice.
Fiecare manual de Istorie exprimă orientarea autorului respectiv. Majoritatea lor pun evenimentele importante pe care le descriu pe seama unor cauze discutabile. Uneori circumstanțele pot contribui la formarea unei opinii pe această temă. Disciplina de fier a armatei romane, într-o anumită perioadă, năvălirile triburilor poreclite barbare”, sau politica Habsburgilor care a dominat Europa vreo șapte sute de ani sunt astfel de exemple. Caracterul unor conducători este o altă sursă de același gen. Ambiții, răzbunări sau lăcomia pot fi parte din explicații. Uneori întâlnim explicații oarecum triviale. Frumusețea Cleopatrei pare să justifice schimbarea valului războiului dintre Roma și Egipt. Dar sunt și situații pe care istoricii nu prea reușesc să le explice. Acesta este cazul cu constituirea națiunii americane. Bismarck, diplomat cu experiență și militar cu experiență a spus: “Se pare că Providența are grijă de bețivi, de nebuni și de Statele Unite”. Este greu de explicat cum niște fermieri coloniști, neinstruiți, neechipați și neorganizați dinainte au putut înfrânge Imperiul britanic. Regelui George al III-lea nici nu i-a trecut prin cap o asemenea posibilitate. Armata britanică era bine organizată, bine echipată, în uniforme (“Red Coats” - “Jachete roșii”) și ajutată de patru sute cizeci de nave. Pe americani i-au socotit “o gloată” de coloniști, adunați în pripă, în hainele lor de diferite culori, fără încălțăminte măcar în iarna geroasă 1775-1776. Nu aveau ofițeri. Grupul de luptători alegea de multe ori pe unul dintre ei să îi conducă.
Unii au pus câștigarea de către americani a primului război de independență de sub Imperiul britanic pe seama unei serii neexplicate de “întâmplări norocoase”. Alții, cercetând profețiile Bibliei au tras concluzia că a fost intervenția Providenței. Psalmistul constatase de mult că judecățile lui Dumnezeu sunt prea înalte pentru necredincios, ca să le poată vedea măcar (Psalmul 10,4).
Înțelegerea aceasta stă până astăzi și a fost confirmată de dezvoltările ulterioare.
Titus Cazan - Majesty.ro
