Vineri Cercetarea se anunță interesantă. Un drum mai scurt până la soluția propusă poate să pară mai atrăgător pentru cititorul ocupat. O desfășurare relativ mai atentă poate totuși fi mai de folos în unele cazuri. Un meseriaș calificat știe ce valoare are o unealtă bună. Cu respect pentru ambele perspective, varianta a doua a fost aleasă.
Întâmplare și Providență.
În starea de imaturitate și ignoranță perspectiva asupra lumii și a universului era naivă. Oamenii erau captivați de miraculos și de bizar. Așa a ajuns la putere vrăjitoria și magia (1).
Când oamenii au început să studieze regularitățile din natură au numit cursul repetabil al acestor regularități legile naturii. Au ajuns să considere relația dintre cauză și efect ca fiind obligatorie și aplicabilă în toate domeniile cercetării. Pasul următor a venit aproape de la sine. Totul în univers este determinat, este stabilit dinainte. Determinismul a făcut ca orice fenomen din prezent să aibă o explicație în trecut. În consecință, prezentul conține în el viitorul. Cine înțelege bine prezentul și componentele lui poate prezice viitorul.
Această orientare a erupt ca o provocare la adresa credinței în Dumnezeu și în activitatea Lui în natură și în viețile oamenilor. Știința a progresat, s-a făcut lumină în tot mai multe zone ale cercetării. Se știe cum se petrec lucrurile. Credința în Dumnezeu aparține timpului de ignoranță, dinaintea acestor descoperiri. Noțiunea de Dumnezeu ar aparține întunericului și misteriosului.
Această orientare, pretins luminată a fost atacată și de sceptici. Ei nu erau de acord cu tăgăduirea libertății alegerii care putea fi derivată din această teorie. Mai erau și alte lipsuri în această filozofie, dintre care unele persistă până astăzi. Cine a inițiat prima mișcare? De ce se petrec aceste fenomene? Care este autoritatea executivă, care să aplice legile naturii? Nu există nicăieri o lege a cărei aplicare să nu fie supravegheată de un organ administrativ. Cel mai simplu exemplu este legea circulației. Ea este totdeauna aplicată de o autoritate anume. Legile nu se aplică singure. Totdeauna cineva trebuie să se ocupe cu aplicarea lor. Domnul Hristos a spus: “Tatăl Meu lucrează până acum și Eu de asemenea lucrez” (Ioan 5,17). În Evrei 1,2.3 citim despre “Fiul prin care (Dumnezeu) a făcut și veacurile” că “ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui”.
Rațiunea, atât de citată de sceptici, nu a oferit nici măcar o încercare de a explica cum înțelegerea funcționării unor mecanisme exclude ideea de inventator, de creator al acelor mecanisme.
O altă lipsă serioasă a determinismului a fost incapacitatea acestei filozofii de a se aplica pe scară mică. Folosind mijloace statistice, companiile de asigurare de viață își calculează ratele și câștigurile cu destul de multă exactitate. Dintr-un grup de populație, companiile prevăd câte procente de oameni vor trăi până la o vârstă oarecare. De exemplu, ele pot prevedea că unul dintr-o sută va ajunge la vârsta de nouăzeci de ani și unul dintr-o mie la o sută de ani. Dar mijloacele statistice și calculele matematice nu pot nici o dată măcar să prevadă lungimea vieții unui individ. Calculele de acest fel sunt cu atât mai exacte cu cât grupul studiat este mai numeros. Ele nici o dată nu prevăd ce se va întâmpla cu un număr mic de subiecți, mai puțin cu unul singur.
Istoric discutând, credința în Providență, adică în prezența lui Dumnezeu și în intervenția Lui în viața omului nu a fost afectată de părerile oamenilor de știință. Necredința se naște din alte motive. În camera ascunsă (și care se încuie) a sufletului său, credinciosul se întâlnește cu Domnul lui. Acolo își spune el durerile și bucuriile lui. Acolo vede el cum i-au fost ascultate rugăciunile. Dacă ar fi numai o singură dată așa, ar putea fi o coincidență. Dar repetarea coincidențelor este matematic exclusă. Credinciosul își vede de viața lui și nu dă atenție părerilor celor care vor să tăgăduiască pe Dumnezeu.
Notă.
(1). Unele populații, chiar unii din țările avansate, mai sunt și astăzi în starea aceasta. Spiritismul și unele biserici pot fi citate ca dovadă. O judecată matură nu este recrutată de senzațional. Ceea ce făcea din oameni ucenicii Domnului Isus nu erau vindecările ocazionale, ci doctrina, adică învățătura Lui. “Nimeni n-a vorbit vreo dată ca omul acesta”. “Noroadele au rămas uimite de învățătura Lui, căci El îi învăța cu putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. “La cine să ne ducem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții veșnice” - (Ioan 7,46. Metei 7,28.29. Ioan 6,67).
Titus Cazan - Majesty.ro
