Vineri Valoarea semnificativă a unui fapt este dată în principal de doi factori. Unul este aria pe care o acoperă - o familie, o națiune sau o civilizație întreagă. Arheologii au dezgropat astfel de rămășițe, cum ar fi istoria hitiților sau civilizația Maya. Al doilea privește rămânerea evenimentului în memoria oamenilor. Un cutremur de pământ poate face mii de victime, dar dacă nu produce consecințe pe termen lung asupra vieții de pe pământ nu după mult timp este uitat. Se cere un spirit de discernământ ca să alegi între evenimente triviale și cele semnificative.
Câteva precauții sunt necesare pentru tragerea de concluzii corecte.
O perspectivă mai largă favorizează un rezultat durabil. Molecula cercetată face parte dintr-un țesut, țesutul dintr-un organ și organul dintr-un organism. Acest organism are o vârstă, are o moștenire genetică și o familie de care aparține. Un eveniment istoric are și el niște mișcări care l-au precedat și care au mai produs și alte evenimente paralele în timp. O propoziție din Biblie nu apare nicio dată ca un bob oarecare, ci face parte dintr-un context care cere atenție. O vedere de la balcon este totdeauna de preferat unei anchete printre demonstranți. Pretenția ajungerii la o concluzie sigură este suspectă de ignoranță și aroganță. Numai judecata lui Dumnezeu este finală. Obiectivitatea totală este imposibilă la oameni. Fiecare evaluare este construită în mintea cercetătorului pe un fundal preexistent. În Științele Naturale se pleacă la cercetare contând pe câteva presupuneri. Natura este inteligibilă. Ea poate fi înțeleasă. Regularitățile din natură sunt expresia unor legi. Credinciosul vede aici locul Plănuitorului divin. Prezentul este măsura trecutului.
Perspectiva unui privitor poate fi diferită de a altuia. Un război poate fi judecat din punct de vedere moral - de cucerire, sau de apărare, din punct de vedere militar - cum a fost condusă campania respectivă, sau din alte perspective. Politica, economia sau religia pot colora evaluarea semnificației unui astfel de eveniment. Fiecare generație rescrie istoria și tocmai această osteneală demonstrează inevitabilitatea unor presupuneri inițiale.
Credincioșii văd în Biblie interpretarea divină a faptelor menționate. Din ea se pate înțelege că nici conducătorii, nici masele nu sunt singurii creatori ai istoriei.
Întâmplarea sau Providența?
Înțelegerea biblică a semnificației unor fapte sau a unor evenimente este interesantă. Ea este mai complexă decât o punere naivă pe seama “norocului” sau “șansei”. Ea cere o cunoaștere măcar elementară a caracterului lui Dumnezeu și a felului Său de a lucra. Dar acest efort este răsplătit îmbelșugat. Trecerea secolelor a confirmat corectitudinea evaluărilor aflate pe paginile Sfintelor Scripturi. “Judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte… Robul Tău primește și el învățătură de la ele; pentru cine le păzește răsplata este mare” (Psalm 19,9.11).
Dacă fiecare eveniment sau incident are sens, ansamblul lor trebuie să aibă sens de asemenea. Punctul de vedere al credinței este singurul care oferă o astfel de semnificație. În lipsa credinței, totul devine un haos, de loc delectabil. Necredința nu a putut nici măcar să ofere o alternativă imaginară. Trimiterea la “întâmplare” sau “noroc” este o mărturisire a neputinței de a dezlega misterul.
“Dumnezeu este activ în natură și în istorie”. Acesta este punctul de vedere al scriitorilor Bibliei. Gânditorii au înțeles la fel secole la rând. Lucrarea Providenței în istorie a fost formulată teoretic de episcopul francez J. B. Bossuet în Discours sur l’ histoire universelle (Discurs desore Istoria universală) în secolul al XVII-lea. Nu se uscase bine cerneala pe acest manuscris când Voltaire, renumitul sceptic, scrie și el Essai sur les moeurs (Eseu despre moravuri). Îl acuză pe Bossuet de obscurantism și de o înțelegere îngustă a subiectului. În principal, Voltaire pune în conflict rațiunea cu credința și progresul natural cu Providența. Această orientare a rămas până astăzi platforma scepticsmului. Foarte evident pentru orice privitor este rezultatul trist produs în lume de așa numitul “progres natural”. Progresele științifice uimitoare nu sunt naturale, natura este în continuă degradare și revoluțiile și războaiele, mondiale sau locale, au lăsat zeci de milioane de cadavre pe fața planetei noastre. Mediul înconjurător a ajuns cap de afiș în preocuparea conducătorilor unor țări. Ciudată optica scepticismului care continuă să predice evoluția, când exact procesul invers se desfășoară sub ochii îngrijorați ai oamenirii. Obligatoriu, poziția respectivă trebuie regândită.
Titus Cazan - Majesty.ro
