Vineri Nonsensul este intolerabil pentru omul inteligent. Acesta caută instinctiv să înțeleagă cauzele unei mișcări, ale unui eveniment, iar în lumea fizică, ale unui fenomen natural. Pasul următor este încercarea de a afla consecințele posibile și eventuale precauții necesare. Ca în faimoasele straturi geologice, răspunsul satisfăcător la primul nivel, la cel mai simplu, nu îl oprește din anchetă. Coboară imediat la următorul nivel, mai adânc. (Dacă doriți: urcă imediat la următorul nivel). Efortul continuă tot așa, în funcție de exigențele mentale ale respectivului și de scopul final pe care intenționează să îl descopere.
Motivație și implicații serioase. Curiozitatea intelectuală devine o motivație mai serioasă dacă este completată de o orientare pragmatică. Omul se instruiește și se pregătește să facă față problemelor care îi răsar înainte. Dacă interpretarea întâmplărilor a fost aproximativ corectă și concluziile trase la fel, folosul care decurge poate fi mare pentru individ și uriaș pentru mase. Putem lua ca exemplu Revoluția franceză din 1789. Aceasta a fost judecată de unii ca fiind locul cel mai de jos atins în căderea unei națiuni care a respins metodic Cuvântul lui Dumnezeu și inevitabil, pe Dumnezeu Însuși. Aceștia continuă să arate starea actuală a acestei foste mari puteri, o stare din care nu sunt semne că poate să iasă curând. De partea cealălaltă s-au situat, cum știm, propagandiștii Internaționalei (a treia? Ultima?), care au slăvit pe toate canalele lor acest fel de “ridicare a poporului”. Suntem martori triști și chiar victime ale acceptării celei de a doua interpretări. Celor care s-ar grăbi să arate spre libertățile moderne care au decurs din Revoluția franceză, am fi dispuși să le vorbim de căderea la pământ a cătușelor comunismului sovietic, fără răzbunări și fără vărsare de sânge. Există și alte căi de rezolvare a nedreptăților, în afară de violență, admițând că violența ar fi o soluție.
Căutarea semnificației este prezentă în toate domeniile activității omului.
Unele acte au fost evaluate ca având o influență majoră asupra vieții următoare a unui popor sau asupra unei întregi civilizații.
Semnificația evenimentelor istorice prezintă prima provocare adresată acestei teme. Înregistrarea unor evenimente, după modelul cronicarilor, poate aduce la cunoștință ce s-a întâmplat. Fără notarea semnificației lor, ele sunt ca rumegușul oferit ca aliment. Cititorul vrea să știe cum s-a ajuns la acel moment și ce a reieșit din el. Este citat Polybius (205-125 în Hr,), care scrie istoria Romei între al doilea și Al treilea război punic, în care el conduce pe cititori la concluzia că Roma era destinată să devină stăpâna bazinului mediteranean. Acesta este primul istoric care a fost conștient de valoarea semnificației rapoartelor istorice.
Semnificația în teologie. Pot fi întâlniți învățători religioși, care se mulțumesc să exerseze memorizarea numelor și detaliilor unor întâmplări raportate în Biblie, fără să arate vreun interes pentru semnificația acestora. Fără vreo intenție de a micșora rolul memoriei în studierea Bibliei, trebuie să admitem că e nevoie de mai mult decât atât. Filip, evanghelistul, a întrebat pe demnitarul etopian dacă înțelege ce citește. Fără înțelegerea semnificației pasajului inspirat, etiopianul nu s-ar fi botezat niciodată.
Semnificația profețiilor Bibliei împrumută semnificație crescută faptelor istorice. “Și avem cuvântul proorociei, făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări Luceafărul de dimineață în inimile voastre” (II Petru 1,19). Mișcarea adventă a fost o mișcare profetică și nu este de mirare că unii nu mai cred în misiunea ei distinctă, din moment ce sunt practic analfabeți în înțelegerea profețiilor biblice. În același timp este o plăcere să vezi forța irezistibilă a adevărului prezent, când profeția și istoria sunt comparate.
Cu această observație, aparent pertinentă, ajungem la tema rolului lui Dumnezeu în istorie. Grecii antici vedeau istoria ca repetându-se în cicluri. Defectul central al acestei perspective este lipsa oricărui țel. În istoria ciclică nu există finalitate. Aceeași mentalitate l-a dus pe Buda la doctrina reîncarnărilor care nu se termină practic niciodată.
Semnificația datelor procurate de științele naturale determină concluziile propuse. De remarcat că progresele uluitoare în domeniu înmulțesc răspunsurile la cum s-a întâmplat, nu și la întrebarea de ce. Obligatoriu ajungem la dezbaterea originii omului și suntem puși față în față cu Dumnezeu. În acest moment avem o singură opțiune: Îl recunoaștem pe El, Creatorul și Susținătorul vieții, ori Îl împingem la o parte din calea noastră.
Căutarea semnificației duce la Dumnezeu.
Titus Cazan - Majesty.ro
