Iluminismul a fost curentul de gândire care a caracterizat secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Soluția la problemele vieții și societății era, potrivit iluminismului, cunoașterea. Raționalismul s-a născut din această perspectivă. Evident, soluția nu mai era la Dumnezeu, ci la om. Aceasta era “Renașterea” gândirii necreștine a lumii greco-romane din antichitate. Iluminismul și Raționalismul au fost precursorii modernismului. La aceștia s-a adăugat pe parcurs, evoluționismul. Astfel compus, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, modernismul iese cu fanfare la luptă contra lui Dumnezeu și a Bibliei. Se fac eforturi mari și se cheltuiesc sume uriașe în încercarea de a scoate pe Dumnezeu afară din universul creat de El. Față de cei neconvinși să arunce Biblia, se folosește metoda descrisă în citatul următor:
“Biblia trebuie abordată rațional. Scepticism trebuie practicat referitor la minunile sau la istoricitatea evenimentelor din Biblie”.
Împărtășirea de unii a acestor idei a dus la controversa dintre Fundamentaliști și Liberali din anii 1920 și 1930.
Postmodernismul este specific ultimului sfert al secolului al XX-lea. El pornește de la decepția neîmplinirii promisiunilor modernismului. În locul evoluției spre progres și fericire, lumea se află acum în fața dezastrului ecologic și a unui holocaust nuclear.
Postmodernismul este greu de definit. El păstrează din modernism antipatia față de transcendent, dar nu arată până acum mult interes să dovedească inexistența Lui. Pretenția modernismului că rațiunea omenească este salvatorul omenirii, postmoderniștii o văd, pe bună dreptate, ca aroganță. Metoda științifică este și ea dezaprobată. Postmodernismul nu este atras de ideia de ordine, sau sistem, ci a decis că fiecare individ să-și formuleze concepția proprie despre lume și viață. Adepții postmodernismului sunt lăsați să se descurce singuri. Pe plan social, un postmodernist este un revoltat privind starea celor dezavantajați, deși nu promite vreo rezolvare..
Postmodernismul preia ceva din Hegel, Nietzsche, Kirkegaard și chiar din Marx. El este influențat de fenomenologie, de structuralism și de existențialism. Pentru cei interesați, lucrări filozofice ale lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel au fost publicate mult de marxiști. Majoritatea pretinselor lor argumente contra credinței în Dumnezeu și contra Bibliei sunt extrase din Hegel. Friedrich Nietzsche a fost filozoful preferat al lui Adolf Hitler. El a susținut ideia superiorității rasiale. Știm la ce a condus această filozofie a orgoliului german și japonez: Zeci de milioane de victime și pagube care nu pot fi evaluate ale răzbpuiului, plus alte zeci de milioane de victime ale comunismului. Ne dăm seama de moralitatea acestor filozofii. Comparați acestea cu învățătura Bibliei că oamenii, indiferent de starea în care se află, sunt copii iubiți ai lui Dumnezeu.
Postmodernismul privește cu scepticism valorile și presupunerile deja acceptate. De exemplu, presupunerea că omul are o esență diferită de animale, sau că pot exista forme de guvernământ mai bune ca altele.
Enciclopedia Catolică prezintă postmodernismul ca pe o filozofie a depresiei. Citez: “Am ajuns la sfârșitul istoriei umanității. Inovația, progresul și continua dezvoltare, predicate de modernism, sunt moarte...Toate religiile și viziunile utopice sunt moarte. Nemulțumirea cu starea prezentă (status quo) n-are nicio șansă, fiindcă revoluția este moartă. Ne place sau nu, toți suntem prinși într-o criză permanentă a semnificației, închiși într-o cameră neagră, din care nu există scăpare”.
Am ocupat spațiu și timp cu aceste extrase ca să fie clar că filozofia - antică, modernă sau contemporană - nu are nimic de oferit celui care caută pe Dumnezeu. Nimic care să sature, nimic care să vindece. Orice încercare de adaptare a “poruncilor lui Dumnezeu și credinței lui Isus” la filozofia lumii acesteia este motiv de întristare și îngrijorare.
Postmodernismul își descrie singur sfârșitul. “Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (II Petru 3,13).
Filozofia, sub nicio formă, nu este autoritate în religie.
(va urma)
Titus Cazan - Majesty.ro


Vineri 








