Mai de mult au apărut pe scenă preoți, pastori, profersori de seminar teologic, care să tăgăduiască unele din adevărurile de bază ale Evangheliei, cum ar fi creațiunea, potopul universal, învierea Domnului Hristos, sau a doua Lui venire. Am aflat că toți cei patru profesori de Limbă Ebraică Biblică din Israel sunt atei. Nu ne vom ocupa de acest fel de necredință.
Ne interesează acum poziția celor care afirmă credința că Dumnezeu a creat la început, cândva în trecutul îndepărtat lumea, dar că zilele săptămânii din Geneza 1 s-ar putea să fi fost tot una cu erele geologice susținute de teoria evoluției, eventual milioane de ani.
Cei care iau această poziție ar putea să ia în considerație următoarele observații.
Raportul creațiunii din Geneza nu are intenția să explice CUM a fost creată lumea, ci să afirme de la bun început CINE merită creditul pentru aducerea ei la existență.
Motivația acestei rețineri este asociată necesar cu incapacitatea omului de a înțelege acest subiect. Fie că este vorba de limitele intelectuale ale omului, fie că intră în discuție păcatul cu efectele lui distrugătore, mai curând amândouă acestea justifică lipsa unei explicații mai detaliate a acestei lucrări a lui Dumnezeu.
Dar aceasta duce și la o altă concluzie. Ca să comunice cu omul și mai ales în starea lui decăzută, Dumnezeu a trebuit să coboare nivelul expresiei Lui. Cum facem noi înșine cu copiii noștri. Coborâm răspunsurile noastre la nivelul înțelegerii lor. Să observăm aceasta în relațiile cu semenii noștri. Există limbi mai dezvoltate și unele mai puțin cuprinzătoare. Dicționarul explicativ al limbii române (ediția 1998) conține 80.000 de cuvinte. Dicționarul Encclopedic al Limbii Engleze (Webster”s Encyclopedic Unabridged Dictionary, 1989) are peste un sfert de milion de cuvinte.
Observația de bază că Dumnezeu S-a coborât la nivelul de înțelegere al omului în revelația Sa duce inevitabil la următoarea concluzie. Suntem în siguranță câtă vreme rămânem la Cuvântul revelat. Ne dăm seama că că mai mult este dincolo de expresia biblică, dar speculațiile noastre pot fi riscante. Deoarece cnsecințele pot fi veșnice. Niciun om inteligent nu-și va lua acest risc.Strict la obiect “Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziiua întâi” (Gebeza 1,5) înseamnă pentru toți locuitorii pământului o zi de 24 de ore. Unde Biblia tace tăcem și noi.
Următoarea observație pare de aseemenea pertinentă. Cei care nu preferă să admită sensul literal al primelor unsprezece capitoe din Geneza urmează să aibă probleme și cu restul Bibliei. “Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui…. Căcă El zice și se face, poruncește și ce pruncește ia ființa” (Psalmul 33,6.8). Aceasta este una din mai multe alte declarații care spun același lucru.
O congregație poate rămâne mahomedană dacă nu crede în inspirația divină a Bibliei, dar o biserică se poate numi creștină dacă urmează pe Domnul Hristos. El a clădit predicile și toată doctrina Lui pe citarea respectoasă, de zeci de ori, a Scripturii, începând cu raportul creațiuni (Matei 19,8). Într–o parabolă El lasă fără speranță pe cei care nu ascultă pe Moise și pe prooroci (Luca 18,31).
(va urma)
Titus Cazan - Majesty.ro

written by rosu ciprian, 27 februarie, 2009
written by un fan, 27 februarie, 2009
written by ion buciuman, 27 februarie, 2009
written by miruna, 02 martie, 2009

Vineri 








