Vineri Credincioșii din diferite denominațiuni au unele convingeri și preocupări comune. Grija păstrării doctrinei și practicii de la început este una dintre ele.
O primă observație este că fiecare crede că biserica lui este “biserica adevărată”. Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu recunoaște mai mult de o biserică adevărată în același timp, este imperativ ca fiecare să știe pentru sine ce să creadă. Răspunsul trebuie căutat la Dumnezeu, nu la oameni.
A doua observație identifică un risc. Cei zeloși în demascarea dușmanilor potențiali din biserica lor se disting pe ei înșiși de ceilalți membri (sau deservenți) ai aceleiași biserici. Ei par că se simt mai spirituali, mai treji la datorie. La catolici ei sunt “tradiționaliști”, la adventiști sunt “conservatori”, la baptiști sunt “fundamentaliști”, la ortodocși sunt “De stil vechi,” la reformiști sunt “Cei rămași pe baza veche de la 1844,” etc.
Anumite expresii ,din limbajul teologic, circulă prin mai multe biserici. “Apostazie”, “semnele timpului” și alte sintagme din profeția biblică sunt prezente și în literatura religioasă catolică sau protestantă.
Deși este adevărat că există pericolul de a deveni doar “călduț” în practicarea religiei și de a deveni indiferent la ce se întâmplă cu biserica ta, este tot atât de adevărat că există și pericolul mândriei spirituale, al simțului fariseic: “Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți…” (Luca 18,.11).
Următoarea observație are de-a face cu așa-numita zonă de confort. Biserica fiecărui credincios devine un cuib confortabil, unde el se refugiază de valurile negre ale vieții. Este ușor de înțeles că nimeni nu dorește să fie tulburat, măcar acolo.
Dar un loc în care răul să nu aibă acces nu există nicăieri, deocamdată.
El va fi în curând, după ce Domnul va așeza domnia Lui veșnică. Aceasta pornind de la presupunerea că ne aflăm într-un loc bun.
Dușmanii Bisericii.
Să presupunem că dușmani ai Bisericii - iezuiți sau masoni au reușit să se strecoare pe furiș și se află în Biserică. Ce se poate întâmpla?
În primul rând, răul pe care ar vrea să-l facă este limitat de planul lui Dumnezeu. Să ne amintim cazul lui Iov. Satan în persoană nu poate face mai mult decât îi permite Dumnezeu.
Apoi, slujitorii răului sunt și ei oameni care au un suflet de salvat. Poate aceasta este singura lor ocazie să întâlnească pe Domnul, pe care Îl prigonesc. Unii au și fost convertiți, ca aprozii trimiși să spioneze și să aresteze pe Domnul (Ioan 8,45.46), sau ca Saul din Tars. Stă scris că nimeni nu are putere împotriva adevărului.
Din alt punt de vedere, dacă știm că dușmani au intrat in Biserică, suntem tulburați că nu îi cunoaștem. Trăim într-o stare de bănuială nesănătoasă și putem chiar distruge influența slujitorilor credincioși ai lui Dumnezeu.
Eventual ne distanțăm de frații noștri, care nu împărtășesc punctul nostru de vedere.
Mai important este să știm care sunt adevărații dușmani ai credinței și speranței noastre.
Dacă ne orientăm după experiența lui Petru, încrederea în sine este periculoasă. Sigur, trebuie să știm ce vrem și să fim hotărâți în alergarea noastră. Însă trebuie să contăm pe Dumnezeu, nu pe experiența sau pe puterea noastră. Încrederea în sine este un dușman foaarte periculos.
Orice păcat tolerat, mai mic sau mai mare, poate deveni o bombă cu explozie întârziată, care să ucidă și să rănească pe mai mulți Păcatele ascunse sunt dușmani periculoși ai Bisericii, mai mult ca toți iezuiții la un loc.
În fine, ultimul, dar de loc cel mai mic dușman, iese dintr-o configurație mentală particulară. Produsul unei aseemenea minți este înclinația de a recepționa rapid zvonuri rele.
Trebuie să așteptăm dovezi, care să stea în fața prietenilor și dușmanilor. “S-ar putea să fie așa” nu este egal cu “Așa este”.
Iar în cazul cu iezuiții, nici măcar nu putea să fie.
Titus Cazan - Majesty.ro
