Vineri Am trecut în revistă câteva obiective populare, dar evident trecătoare. Ne întoarcem acum atenția spre ce rămâne. Ne interesează ideea de stabilitate, inspirată de recentele cutremure, din Haiti și Chile.
În Epistola către Evrei, apostolul Pavel compară clătinarea muntelui Sinai, cu ocazia dării Legii, cu ceea ce Dumneu a spus că va face “încă o dată”. Atunci au fost foc, trâmbițe și cuvinte care sunau ca tunetele în urechile poporului îngrozit. Apostolul inspirat numește “făgăduință” anunțul clătinării viitoare a pământului și a cerului. El pornește de la Ideea că tot ce se poate clătina va fi clătinat. Pasajul se încheie cu îndemnul serios: “Așa dar fraților, fiindcă am primit o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică” (Evrei 12,15-28). Concluzia vorbește de o structură întreagă, care nu poate fi clătinată și o identifică pe aceasta cu Împărăția întemeiată de Domnul Hristos. Față de tema noastră ne interesează care sunt acele “lucruri” care nu se pot clătina. În lumea atât de instabilă în care trăim, subiectul ni se pare important.
Iată câteva precizări ale pasajului: Noul Ierusalim, adunarea îngerilor, Biserica sfinților scriși în ceruri, Dumnezeu, Judecătorul tuturor, etc. Ideea că și Cuvântul care le prezintă este tot așa de neclătinat este confirmată de apostolul Petru: “Fiindcă ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac” (I Petru 1,23). Ce rămâne în veac: Dumnezeu, sau Cuvântul Lui? Fără efort putem accepta interpretarea că dacă Dumnezeu rămâne în veac, așa rămâne și Cuvântul Lui. Mai ușor încă este să cităm pe Domnul Hristos zicând: “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24,35).
Prima observație este că articolele de pe lista celor care nu se pot clătina nu sunt din lumea noastră. Ele nu pot fi percepute cu simțurile noastre. “Ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit …” (I Cor. 2,8). Ideea este dezvoltată în a doua scrisoare: “Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice”(II Corinteni 4,18). De altfel, însăși “făgăduința” clătinării finale a pământului sugerează ideea că tot ce se află pe această planetă este supus “clătinării”. Interpretarea aceasta deschide ușa mai multor întrebări.
Am observat că lucrurile care se clatină sunt lucrurile “făcute” ( “create” (Evrei 12,27 NIV). Dumnezeu este singurul Creator, în sensul absolut al noțiunii. De ce a creat El numai lucruri trecătoare? Vorbim “cu evlavie și cu frică” de subiecte care ne depășesc.
S-ar contura ideea că Dumnezeu nu a creat nimic veșnic. El este veșnic. Dumnezeu nu Se crează pe Sine. Eternitatea este atributul Lui. El a creat ființe după chipul și asemănarea Sa. Dar El nu crează dumnezei mici, fragmente din El Însuși. Dumnezeu trebuie să fie exterior tuturor creaturilor Lui. Integritatea ființei Lui cere ca anumite însușiri ale personalității Lui să nu fie împărtășite. Veșnicia este una dintre acestea. Creaturile Lui - între ele oamenii răscumpărați, vor rămâne pentru veșnicie pentru că sunt racordați la sursă de viață veșnică. Această sursă este în Dumnezeu. Ar mai putea cineva să încerce să se detașeze de Dumnezeu? Desigur că libertatea aceasta va fi totdeauna menținută. Suntem fericiți să credem că experiența amară și inutilă a despărțirii de Dumnezeu nu se va mai repeta niciodată. Pentru aceasta stă garanție adăugarea la natura Domnului Hristos a calității de “Fiu al omului” și moartea Lui pe cruce, evenimente a căror mărime și greutate nu pot fi duplicate.
Sugestia că Dumnezeu nu a creat nimic veșnic în sine (per se) pare să vină în conflict ci prezența Bisericii pe lista scrisă de apostol. Pe aceasta o vedem și o auzim. În text ea apare cu calificarea “Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri” (v. 23). Înscrierea în registrul de membri ai Bisericii nu poate fi tratată cu ușurință. Biblia conține multe referințe în acest sens. Există o legătură între “Registrul de membri” ai Bisericii și Cartea vieții scrisă în cer (Matei 18,18-20). Cele două nu sunt totuși identice. Fie că ne referim la amestecul inevitabil dintre grâu și neghină, fie că ne gândim la posibilitatea apostaziei, o concluzie pare certă: Catalogul candidaților la viață veșnică își capătă forma finală nu aici, pe pământ, ci în ceruri. După încheierea judecății, niciun nume nu se mai adaugă, nici nu se mai șterge. Doctrina “Odată mântuit, totdeauna mântuit” este nebiblică. Deși promite asigurarea salvării, ea este calea cea mai scurtă spre disperare.
Toate acestea, cele care trec și cele care rămân, le evaluăm prin credință. “Pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere” (II Corinteni 5,7).
Titus Cazan - Majesty.ro
