Vineri Apostolul Pavel sfătuiește pe Timotei, tânărul său colaborator, să dea atenție “la citire” (I Timotei 4,13). Nu precizează dacă se referă la alegerea cărților sau la grija de a se cultiva prin lectură. Probabil că amândouă sunt incluse. Recomandarea este inspirată și trebuie luată în serios de oricine.
Nu există scriitor care să nu fie mai întâi un cititor. Calitatea artistică a scrierilor acestuia poate trimite la sursele inspirației lui poetice. Apariția de genii, de unicate fără precedente detectabile este încă o posibilitate, dar una extrem de rară. Principial, un scriitor este o persoană care a învățat să identifice repede o carte bună. Restul nu merită timpul și efortul de afi citit. Nu ne vom ocupa de instrucțiunile elementare. Autorul, editura, tabla de materii, câteva citate, referințe de încredere pot fi de prim ajutor în alegere. De acestea se ocupă orice școală elementară. Ne interesează acum perspectiva din care își tratează autorul tema oferită.
Puțină istorie. Dezbaterea pe tema citirii literaturii păgâne este documentată începând cu secolul al IV-lea, cu Augustin, Episcopul din Hippo, Africa de Nord (A.D. 355-430). Acesta a fost un om de o mare capacitate, a cărui influență a dominat Biserica peste o mie de ani, practic fără rival.
În termeni tari, el condamnă citirea literaturii scrisă de autori necreștini, ca fiind o “jertfă adusă îngerilor căzuți”, “curată deșertăciune”. Ne interesează argumentele lui.
Poveștile imaginare sunt “minciuni”. Citirea lor irosește timp prețios, care ar putea fi folosit în cercetarea Scripturii sfinte. Literatura aceasta constituie o încurajare la nelegiuire.
Unii cercetători, care nu sunt de acord cu această orientare descriu opera lui Augustin ca fiind o mărturie a pregătirii lui literare și filozofice dinaintea convertirii la creștinism. Argumentele de mai sus, preluate din volumul Mărturisiri (Confessions) par contrazise de scrierile aceluiași Augustin. Sunt și citate care explicit susțin părerea opusă.
“Nu condamn cuvintele, care … sunt ca niște vase scumpe, ci vinul erorii, care este în ele”. “Ca și tezaurele vechilor egipteni, care conțineau nu numai idoli și poveri grele, pe care poporul Israel le-a urât și le=a îndepărtat, ci și vase și podoabe de argint și de aur și haine, pe care poporul Israel le-a scos de la ei pentru a le da o întrebuințare mai bună (și au făcut aceasta nu de la ei, ci la porunca lui Dumnezeu)…, tot așa toate ramurile învățăturii păgâne conțin nu numai fantezii idolatre și superstițioase, ci și studii pentru minți liberate, care sunt mai potrivite în serviciul adevărului și sunt foarte folositoare pentru instruirea morală … Aceste comori, care au fost folosite nelegiuit și dăunător în serviciul demonilor … trebuie să fie mutate de creștini și puse la locul lor adevărat de serviciu, la predicarea Evangheliei”. (Augustin, De Doctrina Christiana).
Afirmația aceasta cere o analiză biblică și istorică, pe care nu o facem acum. Ea denotă la Augustin tensiunea dintre două poziții contrare.
Paralel cu producții literare pe teme biblice, încep să apară și altfel de lucrări. În Evul Mediu circulă unele scrieri “cavalerești”, dezvoltând două teme: Uciderea la lumina zilei pentru motive triviale, cum ar fi o jignire și adulterul. Nicio preocupare religioasă nu apare în aceste scrieri. Inventarea tiparului cu litere mobile a lui Johannes Gutenberg (A.D. 1439) deschide calea tipăririi și circulației cărților în măsură necunoscută mai înainte. Literatura socotită clasică a vechilor greci și romani este și ea răspândită alături de Biblie și de scrieri contemporane. Mișcarea culturală respectivă este cunoscută sub numele de Renaștere. Subiectul alegerii cărților de citit devine tot mai important. Reforma religioasă din secolul al XVI-lea are ceva de spus și la acest capitol. Ea provoacă, de fapt, o polarizare accentuată a pozițiilor.
“Sunt convins că fără studiul literaturii teologia pură nu poate de loc să supraviețuiască … Slăbirea și căderea la pământ a literelor a provocat slăbirea și căderea la pământ a teologiei. Este cu siguranță dorința mea să fie cât de mulți posibil poeți și oratori, fiindcă pe această cale, mai mult ca pe oricare alta, oamenii sunt pregătiți să prindă adevărul sacru și să-l mânuiască îndemânatic și fericit “.
Matin Luther, Scrisoare cître Eoban Hess.
Trebuie precizat că în limbajul Evului Mediu termenul “poezia” desemna literatura, atât în versuri, cât și în proză.
(va urma)
Titus Cazan - Majesty.ro
