Majesty

Sărbătoarea tradițională creștină păstrează amintirea unei căutări deosebote.   

“După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim și au întrebat: Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2,1-2).

Credința în venirea unui vizitator din afara lumii noastre a fost răspândită în toată lumea numită păgână. Era o formă denaturată a promisiunii unui  Salvator, făcută de Dumnezeu părinților omenirii, după căderea lor în păcat. Această credință, prezentă în lumea greacă și romană, l-a făcut pe guvernatorul roman Pilat să ezite de a da pe Isus în mâna preoților, care cereau înfierbântați de ură moartea Lui. Cuceritorii spanioli au găsit o credință asemănătoare la  indienii din America nou descoperită. Misionarii creștini au gădit aceeași credință în insule izolate, la triburi care nu aveau nicio legătură cu lumea civilizată sau creștină    

În clasa magilor erau incluși astrologi, adică cititori în stele, un fel de cititori ai horoscopului, vrăjitori  și alte feluri de șarlatani, dar și astronomi și matematicieni ai lumii antice orientale. Descoperirile arheologice au arătat că nivelul cunoștințelor la care ajunseseră aceștia nu poate fi nesocotit. Magii din Biblie erau din această categorie. Aceasta  se vede din faptul că au făcut o călătorie lungă și costisitoare, bazată pe cercetările lor astronomice, fără să urmărească vreun profit. Dimpotrivă, au adus daruri regești, care mărturiseau credința lor că Pruncul, căutat și găsit de ei,  era Mântuitorul așteptat. La baza întregii experiențe se afla o profeție veche de circa paisprezece secole, făcută de Balaam.

Acești căutători au găsit  Pruncul, I s-au închinat și I-au dat darurile lor. Isus nu mai este un prunc, într-o stare umilă și neputicioasă, ci Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Dar cine Îl caută ca să I se închine Îl găsește.

 

Titus Cazan - Majesty.ro