Vineri O fază a judecății lui Dumnezeu trebuie să aibă loc înainte de venirea Domnului. Vor fi două învieri, prima a sfinților și alta, a nelegiuiților, după o mie de ani (Apoc. 20,7.8). Se impune ca linia să fie trasă între cele două clase înainte de ziua cea mare. Ori aceasta este misiunea Judecății.
S-ar putea obiecta că Dumnezeu nu are nevoie de o sesiune de judecată ca să constate cine merită să primească viața veșnică. “Domnul cunoaște pe cei care sunt ai Lui“ (II Timotei 2,19). Din faptul că toți proorocii și Domnul Hristos Însuși au învățat pe oameni despre judecata lui Dumnezeu înțelegem că aceasta va fi făcută pentru folosul ființelor create - păcătoși și neprihăniți, oameni sau îngeri.Toți, inclusiv Satan, vor avea ocazia să vadă dovezile pe care s-a bazat decizia finală în cazul fiecăruia. Dumnezeu este iubire, dar dreptatea este de asemenea parte din caracterul Lui. Nu va mai fi nicio întrebare în veșnicie despre caracterul guvernării lui Dumnezeu.
Toți cercetătorii Bibliei recunosc că Sanctuarul însuși și toate slujbele lui erau simboluri ale lui Mesia și ale lucrării Lui. Ziua ispășirii este o trimitere fără greș la judecata preadventă, a cărei concluzie este îmbrăcarea Miresei Mielului în haina de nuntă.
Sanctuarul israelit era microcosmosul Împărăției lui Dumnezeu. Tablele Legii în Sfânta Sfintelor, în slava prezenței lui Dumnezeu erau simbolul autorității Lui. Întreaga structură era mărturia planului Său de a locui cu oamenii. Există o temere aparent îndreptățită că opoziția prelungită față de adevărul biblic al judecății din Sanctuarul din cer să nu fie de ordin rațional. Biblia afirmă că “toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos “(II Cor. 5,10). Cu bunătate, Dumnezeu ne învață cum să scăpăm de împunsăturile unei conștiințe vinovate. Tăgăduirea judecății nu este parte din soluție.
Îmbrăcarea poporului sfinților în haina albă a neprihănirii veșnice este ultima fază a lucrării Domnului Hristos. Ea este punctul ei culminant. Moartea pe cruce a furnizat nijloacele legale pentru acest moment. Revenirea Lui, învierea morților și așezarea noului pământ sunt dezvoltări ale acestui moment. Nu este de mirare că vrăjmașul Domnului caută pe toate căile posibile să abată atenția oamenilor, sau să creieze confuzie la acest subiect central. Este de înțeles rolul unic al poporului rămășiței de a ridica și de a ține sus în fața lumii făclia acestui adevăr.
Epistola către Evrei repetă că sanctuarul din pustie a fost doar o copie modestă a adevăratului Sanctuar din cer. Chiar dacă nu putem preciza natura lui, funcția Domnului Hristos în acel Sanctuar este de neînlocuit.
Această lucrare a Domnului Hristos este principala activitate a cerului în timpul sfârșitului. Expresia aceasta apare și este repetată în explicația îngerului Gabriel. Ea se desfășoară după timpul de supremație a cornului cel mic și pregătește ziua cea mare a Domnului.
Viziunea lui Daniel despre istoria cornului cel mic este repetată lui Ioan după șase sute de ani. Simbolurile sunt foarte puțin modificate, dar identificarea este ușoară. Apocalipsa 12,13 și 14 desfășoară caracteristicile și acțiunile acestei puteri dușmane. Scena judecății din Daniel 7 este acum înlocuită cu scena predicării aceluiași eveniment în lume. Pentu prima dată în istorie se predică pe pănânt că “a venit ceasul judecății” (Apoc. 14,5.7). Până la această dată, în tot cursul istoriei, proorocii au vorbit despre acest eveniment la timpul viitor. Acum se vorbește la timpul prezent. Dumnezeu a ridicat un popor smerit și mic, care să spună lumii acest adevăr relevant și extraordinar de puternic.
Profețiile împlinite sunt scheletul solid al credinței. Riscul devierii este incomparabil mai mare pentru cititorii superficiali ai Bibliei. Anul profetic 1844 este important fiindcă arată că venirea pe lume și misiunea Bisericii Advente sunt reflectarea pe pământ a lucrării Domnului Hristos în Sanctuarul din cer. Acestea ne dau orientare în confuzia Babilonului spiritual de azi. La nivel personal, în mijlocul ispitelor periculoase ale sfârșitului, avem asigurarea cerului că soarta noastră este în mâini sigure. “Cel ce a început” în noi această lucrare bună, “o va încheia” la termen. Judecata de cercetare preadventă este motiv de bucurie și de încredere.
Titus Cazan - Majesty.ro
