Majesty

Să vedem dacă interpretarea  evenimentului prezis să aibă loc la încheierea perioadei de 2300 de ani este susținută de Biblie.

     Să începem cu scena descrisă în Daniel 7,9.10: “Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut  jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roatele lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile”.

     Trebuie să fim preveniți că limbajul revelației divine este necesar adaptat condiției umane și limitării acesteia. De exemplu, când Biblia vorbește despre tronul, sau scaunul de domnie al lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem că se referă la exercitarea aurorității Lui supreme, nu obligatoriu la o piesă de mobilă. Domnul Însuși spune că “Dumnezeu este duh ” (Ioan 4,24). Îngerii angajați în lucrarea lui Dumnezeu “sunt toți duhuri slujijtoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea”  (Evrei 1,14).  Noțiunea noastă despre duhuri este foarte limitată. Citim: “Pe când vorbeau ei astfel, Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: “Pace vouă!” Plini de frică și de spaimă ei credeau că văd un  duh.  Dar El le-a zis: … “Uitați-vă la mâinile și la picioarele Mele. Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți. Un dih n-are nici carne, nici  oase , cum vedeți că am Eu” (Luca 24,37-39). Ne este greu să acceptăm ideia că un duh poate sau trebuie să se așeze pe un scaun, indiferent din ce material ar fi confecționat. Rămâne deci valoarea simbolică a a obiectului. În cazul prezentat  este vorba de de funcția de asesori a îngerilor la Curtea de Judecată a cerului. Pentru ei profetul a văzut că s-au așezat “niște scaune de domnie”. Iar despre scaunul de domnie a lui Dumnezeu semnificația este că în acest context, Dumnezeu Își exercită funcția Lui de Conducător suprem al universului.

     Totuși, pentru motive solid stabilite, trebuie să rămânem la limbajul biblic. Riscurile rătăcirii pe valurile imaginației și speculației omenești au fost demonstrate de prea multe ori. Câmpul religiei creștine este și el plin de asemenea interpretări fanteziste. Conștienți de limitele limbajului și ale înțelegerii noastre, rămânem, în principiu, lângă formulările verbale ale Bibliei. De obicei, contextul ne arată când este vorba de simboluri.

 

     Scena arătată profetului Daniel apare în interiorul  descrierii ”cornului  mic” și acțiunilor lui.. Am arătat că în lumea creștină primară a patra putere mondială având de-a face cu poporul lui Dumnezeu a fost imediat identificată ca fiind Roma. Cornul cel mic a fost recunoscut ca simbolizând papalitatea, începând cu scrieri catolice încă de acum peste o mie de ani.  Unsprezece caracteristici ale acestei puteri religioasă și politică apar în Daniel 7  și sunt reluate în Apocalipsa 13.  

    Textul citat arată că această judecată are loc în ceruri, în timp ce cornul cel mic este încă activ în lume, înainte de distrugerea lui și de venirea Domnului pe norii cerului.

      Judecata aceasta consfințește autoritatea Domnului Isus Hristos. Ea reabilitează pe sfinții Celui Prea Înalt de acuzațiile false sub care au fost prigoniți și uciși de această putere uzurpatoare. Martirilor li se dă în sfârșit, haina albă a neprihănirii (Apocalipsa 6,9-11). Bine înțeles, reabilitarea lor este echivalentă cu condamnarea “fiarei” care i-a chinuit.

       Această curățire a reputației sfinților este susținută și de ideia nunții Mielului. Mireasa este îmbrăcată de nuntă înainte de venirea Mirelui (Apocalipsa 19,66.7). O linie de cercetători ai profeției au tras concluzia că aceasta este semnificația curățirii “sfântului locaș” din Daniel 8,14. În Apocalipsa 21,2.3 este arătat “cortul lui Dumnezeu cu oamenii”. Traducerea King James folosește cuvântul “tabernacol” pentru cort, adică “sanctuar”.

      Această explicație are meritele ei. Ea conduce la aceeași concluzie privind judecata preadventă. Totuși cineva ar putea obiecta că  aceasta este doar o figură de stil, o parabolă. Apostolul Pavel o folosește cu această valoare când  scrie efesenilor că poporul lui Dumnezeu este “casa lui Dumnezeu” (2,19-22). Vom merge mai departe.  

                 

                        (va urma)

 

 

Titus Cazan - Majesty.ro