Majesty

     În primele patru secole ale creștinismului era generală credința că profeția din Daniel 7 se referă la Babilonia, Medo-Persia, Imperiul Macedonean și Roma. Din secolul următor, națiunile ieșite din invaziile barbare în vechiul teritoriu roman sunt socotite ca fiind cele zece coarne. Treptat papalitatea, care se conoslidează, este văzută ca fiind cornul al unsprezecelea - “cornul cel mic”. Eberhard din Salzburg arată că aceasta era o convingere stabilită în  A.D. 1240. Suntem în plin catolicism, trei sute de ani înainte de Reformațiune.  Aceeași convingere despre papalitate ca fiind “cornul cel mic” din profeție este afirmată de Wycliff, Luther, Knox și alții și devine axiomatică în lumea protestantă.

     Următorul punct de interes a fost durata de 1260 de zile-ani a dominației spirituale a Romei. Începând cu un secol înainte de Revoluția franceză Cressener, Fleming, Newton și alții afirmă această interpretare și se uită la anul 1800, sau puțin înaintea lui, ca fiind sfârșitul acestei perioade.

     Captivitatea papei Pius VI în 1798 este larg recunoscută pe ambele parți ale Oceanului Atlantic ca fiind împlinirea profeției. De aici înainte se așteaptă judecata lui Dumnezeu și celelalte evenimente legate de a doua venire a Domnului.

     Cercetarea se deplasează, de la Daniel 7 la Daniel 8, spre cele  2300 de zile (“seri și dimineți”). Profeția aceasta devine  obiectul interesului în Anglia, Europa, Africa și până îm India. În Statele Unite vreo șaizeci de predicatori din diferite denominațiuni publică această profeție. În Anglia este răspândită de la circa o mie de amvoane. Calculul timpului diferă ușor, ajungând la 1843, 1844 sau  1847. Nu este o înțelegere acceptată de toți privind ce urma să aibă loc la data respectivă.

     După 1836 numărul predicatorilor acestei profeții a crescut cu sutele.Între ei erau mulți laici.  Unui dintre ultimii a fost baptistul William Miller. Niciodată nu a existat un cor așa de mare de interpreți ai profeției. S-a adăugat un număr și mai mare de cercetători, de oameni educați și cu renume, care au provocat un interes și mai mare al populației. Rezultatele acestei redeșteptări vor fi diferite.

     Are loc o deplasare a accentului interpretării profetice. Este făcută paralela între fiara cu zece coarne din Daniel 7 și cea din Apocalipsa 13. “Rana de moarte” dată fiarei fusese dată papalității de sabia franceză. De acum trebuie înțeleasă profeția din Apocalipsa 14. Ce înseamnă îngerul care zboară prin mijlocul cerului cu Evanghelia veșnică deschisă în mână? Este  vorba de evenimente care preced arătarea Domnului în glorie.

     Legătura dintre cele 2300 de zile și cele 70 de săptămâni fusese deja publicată de Tillinghast din Anglia în 1654.  El arătase că perioada mai mică este parte din cea de 2300 de zile. Johann Petri, pastor reformat din Germania, propune pentru prima  dată în istorie, în 1768, interpretarea celor 70 de săptămâni ca fiind prima parte din cele 2300 de zile.  Amândouă perioadele au început la 453 înainte de nașterea Domnului Hristos și cei 2300 de ani se termină în 1847.  El pornise de la botezul Domnului la 30 de ani,  punct comun cu  sfârșitul celor 69 de săptămâmi.  Dar principiul acesta își găsește o largă acceptare de-abia în secolul al XIX-lea.        

     Acum, este mai mult decât o coincidență că doi cercetători au publicat independent, câte un articol similar, la câteva luni unul după celălalt. John Aquila Brown din Anglia , în Noembrie 1810 și Wiiliam Cummins Davis din Carolina de Sud, în Iamuarie 1811. Amândoi socotesc cele 70  de săptămâni ca prima parte din cele 2300 de zile.  Brown pornește de la decretul lui Artaxerxe I Longimanus din 457 În. Hr. și ajunge în Ianuarie 1844. Davis socotește botezul Domnului la mijlocul celei de a 70-a săptămână, în  A.D. 37 și ajunge în 1847. Data corectă trebuia să fie A.D. 34.

     Anul profetic 1844 face parte din istoria doctrinelor creștine. Contribuția particulară a Adventiștilor a fost clarificarea evenimentului care urma să aibă loc la 1844. Nici această clarificare nu a început cu Ellen G. White.Ea însă a fost inspirată să susțină această poziție. Compararea textelor din Daniel 7, 8 și 9 cu Leviticul 16 și cu Evrei 8 și 9 a stabilit credința că “sfântul locaș” “Sanctuarul”  care trebuia curățit este cel din cer.

      Duși însă de părerea populară de atunci că Pământul era acest locaș, primii adventiști au acceptat ideia lui William Miller că Domnul va veni în 1844. Greșeala i-a costat o teribilă dezamăgire. Această experiență amară a avut însă efectul de a alege pe cei care doreau într-adevăr ca Domnul să vină de  ceilalți. Din acest nucleu s-a organizat în 1863 Biserica Adsventiștilor de Ziua a Șaptea, azi prezentă în aproape toate țările din lume.

 

Titus Cazan - Majesty.ro