Majesty

     Articolul de față încearcă să răspundă la acele aspecte ale subiectului care au apărut într-n comentariu la Editoriale. Se pot cere completări care apar necesare.

      În discuție este interpretarea profeției din Daniel 8,14 și 9,24-27  despre 2300 de seri și dimineți, până la curățirea Sfântului locaș.

     Interpretarea zilelor din profeție ca însemnând ani în realitate începe de la evreii dinainte de Domnul Hristos, care și-au dat seama că templul lor nu putea fi reconstruit în șapte săptămâni literale.   

      Primul scriitor creștin care aplică acest principiu la cele 1260 zile din Apoc. 12  este Ioachim de Flora (circa A.D. 1190). “Spiritualii,” urmașii lui, au extins această aplicație la profețiile privind cele 1290, 1335 și

 2300 de zile.

     Scriitori din secolul al XIV-lea, ca De Lyra și Brutte au aplicat principiul zi-an la perioadele 1260, 1290 și 1335.

     În 1440, Nicolaus Cusanus (Nicholas  of Cusa, Nicolae din Cuza, probabil român din Transilvania) este prima autoritate care aplică principiul la perioada de 2300 și calculează timpul din vremea Persiei, 559 în. Hr.  până în jurul anului 1750.

     Scriitorii Reformațiunii aplică principiul zi-an la perioadele 1260, 1290 și 1335.

     Toți scriitorii din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea aplică acest principiu la aceleași perioade și din ce în ce nai mulți la cea de 2300 de zie.

     După Reformațiune, recunoașterea devine virtual universală pentru cele patru puteri ale lumii- Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma, pentru cele zece națiuni ieșite din căderea Imperiului Roman, pentru Cornul cel mic, Anticrist, Fiara și Desfrânata din Apocalipsa 13 și 17 ca fiind Papalitatea . Tot așa, cele șapte biserici, sigilii și trâmbițe reprezintă Era creștină, balaurul Roma păgână, femeia în alb Biserica adevărată, curată, femeia în stacojiu Biserica apostată. De acum cele cinci luni, sau 150 de ani ai sarasinilor (arabi), cei 391 (sau 396) ai turcilor erau recunoscuți în mod comun. Franța era “a zecea parte” a cetății adică a Romei. Ea avea să cadă și cei 1260 de ani de supremație spirituală a papalității avau sa se încheie cu evenimente produse de Revoluția franceză.  Plăgile - fie în curs, fie urmând să cadă asupra papalității, venirea Domnului și mileniul care urma, erau credințe stabilite. Spre sfârșitul secolului  al XVIII-lea apare un grup mic, dar în creștere, care susține că Domnul va veni după cei o mie de ani.

      La această interpretare fundamentală a profețiilor, dezvoltată în lumea veche, se adaugă cercetările și mărturiile independente ale Americii din perioada colonială și națională. Paralelismul este remarcabil. Deosebiri minore și nesențiale apar, dar linia principală de interpretare rămâne aceeași.

     Suntem pe drum să dovedim  că Anul profetic 1844 nu este o credință, sau o interpretare a profeției apărută în America, mai puțin deci între adventiști și nu provine din scrierile lui Ellen G. White. Ce urmează poate să sursprindă încă și mai mult.

                        (va urma)

 

 Titus Cazan - Majesty.ro