Majesty

Sentimente deosebite umplu sufletul celui ce își ia ochii de la tot ce îl înconjoară  și privește spre cer. O noapte senină de vară este probabil cea mai favorabilă pentru această ieșire din obișnuit. Încântare, curiozitate, atracție, respect , eventual disperare sau revoltă - sunt unele din aceste sentimente. Poeți, filozofi, artiști și nu ultimii, oameni de știință,  fac din ele materie primă pentru munca lor. Paragrafele care urmează se referă la admirația care umple inima privitorului obișnuit când  compară micimea sa cu măreția cerului.

     Acesta este începutul religiei. Dezvoltarea care urmează poate fi corectă  sau greșită. În forma corectă, asistat eventual inconștient de influențe binefăcătoare, exact numite cerești, omul recunoaște pe Creatorul Atotputernic. În funcționarea legilor cosmosului uriaș el vede înțelepciune infinită. Pe direcție greșită această contemplare poate rămâne la nivelul operei desfășurate. Piesele ei sunt observate, respectate și devin obiectul final al adorării. Creștinii au numit acest stadiu păgânism și inchinarea la  corpurile cerești idolatrie. Filozofii din antichitate și-au dat seama de naivitatea și de inutilitatea acestor forme religioase ale maselor ignorante. După ieșirea din Evul socotit întunecat s-a petrecut ceva curios. Mulți oamenii învățați și educați au rămas tot la nivelul examinării, chiar explorării cerului. Dar, atât pentru păgâni, cât și pentru necredincioșii din lumea mai civilizată, comparația între imensitatea cerului și micimea omului, fie analfabet sau om de știință, a rămas  copleșitoare în favoarea cerului.

      Contemplarea, privirea atentă a cerului, apare aproape instinctiv  în viață. Din copilărie oamenii inspectează lumea în care au deschis ochii și încearcă să o înțeleagă. Inconștient la început, ei își caută locul în această lume. Dacă au favoarea să fie călăuziți, tinerii caută să-și facă o pregătire pentru o poziție mai bună. Treptat și obligatoriu, ei caută să plaseze și pe ceilalți la locul lor.  Procese de conștiință au loc, când cred că unii oameni, eventual ei înșiși, nu sunt pe locul care li se cuvine. Spectacolul majestos al cerului  îi trimite cu gândul la o autoritate supremă, la niște planuri posibil superioare și la o justiție care trebuie să-și spună cuvântul într-o zi. Observarea cerului poate fi făcută cu scopuri diferite, Dintre toate, unul se detașează clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Cităm două din ele:.
        Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor?  Așa de mare e tăria și puterea Lui, că una nu lipsește.
       Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu? (Isaia 40,26.27).
      Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale - luna și stelele pe care le-ai făcut - îmi zic:Ce este omul, ca să Te gândești la el și fiul omului ca să-l bagi în seamă? (Psalmul 8,3.4).
    Ocazii specifice pot fi găsite în Biblie pe această temă. Noe după potop, Avraam  într-un moment de frământare, poporul evreu la Mntele Sinai sunt unele din acestea. Domnul Hristos se adresează Tatălui din cer de la începutul lucrării Sale publice, până când Și-a dat duhul pe cruce. Ioan încheie perioda apostolilor cu o descriere a cerului din prezent și din viitor. Toate aceste referiri conțin ideia  de bază că Dumnezeu este acolo sus, la cârma universului și a istoriei. El  poartă de grijă oamenilor. Viața și soarta lor sunt pe inima Lui.  
      Suntem asigurați că Dumnezeu ne iubește.  O credem și suntem recunoscători. Motivul admirației extraordinare reiese din compararea oricât de scurtă dintre cine este El și cine suntem noi. Să reducem mai departe datele.În prezent  suntem peste șase miliarde de locuitori ai pământului. Toți,cu planeta pe care ne aflăm, suntem doar o mărime infimă în univers. Cât  sunt eu? Dacă aș vorbi de un fir de praf încă ar fi o exagerare.
      Apar în minte niște întrebări. Prima este de ce se interesează Dumnezeul cel Mare  de niște ființe minuscule din universul Lui? Cel veșnic de niște ființe atât de perisabile?
Un răspuns avem în aceea că El ne-a făcut după chipul Lui (Geneza 1,26.27). Nu mai purtăm mult din asemănarea cu Creatorul, dar El nu ne-a uitat și nu ne tratează ca pe niște rude sărace. Mai mulți și-au bătut capul să înțeleagă ce înseamnă că am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu. Desigur nu e vorba de asemănarea fizică. Personalitatea nu este tot una cu corporalitatea. Conștiința de sine, voința liberă, capacitate de a gândi sunt unele din aceste caracteristici.
       O altă întrebare, mărturie evidentă a limitelor noastre, este: Cum poate Dumnezeu să Se ocupe de atâtea miliarde în același timp? Domnul Hristos ne asigură că niciun fir de păr nu cade din capul nostru fără știrea Tatălui din cer. Cun poate Dumneeu să asculte un miliard de rugăciuni în același timp? Un savant creștin, doctor în Fizică, încerca recent o explicație interesantă, dar greu de urmărit fără o pregătire în domeniul lui. Pornind de la cele trei dimensiuni cu care suntem noi obișnuiți - lungimea, lățimeași înălțimea   el spunea că Dumnezeu are la dispoziție mai multe dimensiuni. El a făcut chiar o descriere a dimensiunilor a cincea și a șasea. Dintre toate, aplicabil la întrebarea noastră, el prezenta o posibilă dimensiune suplimentară a timpului, paralelă cu a noastră, dar inegală. Cu titlu de probabilitate, ipoteza lui părea convingătoare. Fapt sigur este că Dumnezeu, în mărimea Lui, stă deasupra universului Său. Mărginirea noastră apare inevitabil în raport cu legile sofisticate și coordonate din acest univers. Prin definiție, noi ființe create nu-L putem cuprinde pe Creatorul nostru. Adăugați și decăderea produsă de păcat și slăbirea rapidă a  puterilor odată cu vârsta și vom fi siliți să spunem cuvinte mai puține despre noi înșine.

     Lucrările mari ale lui Dumnezeu spun cât de mare este El. Limitele noastre ne fac să vedem cât suntem noi de mici față de El. Compararea celor două  mărimi ne umple de o admirație egală cu închinarea. Un Dumnezeu atât de mare atent la nevoile , chiar la dorințele ființelor mărunte pe care atenția Lui le face mari. Admirație respectoasă poate fi primul răspuns apropiat.

Titus Cazan - Majesty.ro

Comments (3)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment