Exceptând Biblia, rațiumea este cel mai des citată ca autoritate în materie de religie, mai ales de  sceptici și de atei. S-a putut observa că presupusele autorități de care ne-am ocupat sunt ramuri ale rațiunii. Interpretarea datelor științifice și filozofia sunt evident funcții de rațiune. Toate au în centru pe om, ca sursă a autorității morale. Toate tăgăduiesc lui Dumnezeu dreptul de a decide binele și răul. Omul se așează în scaunul Creatorului și decide drumul. Omul se închină lui însuși, fără să mai țină cont de starea lui coruptă și efemeră. În vârful acestui Turn Babel este întronată “zeița rațiunii”.

Tradițiile sunt credințe sau obiceiuri dintr-o cultură, transmise din generație în generație, mai ales pe cale orală. Bisericile istorice invocă “Sfânta tradiție” în apărarea credințelor și practicilor care nu pot fi justificate cu Biblia. Două sunt principalele argumente folosite de apărătorii tradiției: 1. Domnul Hristos a spus mai mult decât a rămas scris. El a transmis aceste învățături “sfinților apostoli” și aceștia au făcut la fel cu “succesorii” lor. 2. Este nevoie de un învățător viu care să transmită interpretarea corectă a textelor. Biblia conține neclarități și tratează insuficient unele teme.

Cele patru surse de autoritate în religie sunt: Biblia, tradiția, experiența și rațiunea. Ne vom ocupa de ele pe rând, în ordinea crescândă a greutății lor.
Experiența este cea mai nou proclamată sursă de autoritate în religie. Numele ei în limba engleză este Encounter - Întâlnire.
“Encounter este o biserică nedenominațională postmodernistă plină de speranță și primitoare. Este situată în zonele Harleysville și Lansdale din Pensylvania”.

Autoritatea limitată a Bisericii.

Pornim de la premize pe care nu le argumentăm acum. Dumnezeu are un popor al Lui, risipit prin bisericile din Babilon. El are în același timp o Biserică pe care o recunoaște ca fiind trupul Lui în care îi adună pe cei risipiți. Ne referim la această Biserică și la autoritatea ei de a stabili doctrine și practici pentru membrii ei.
În Faptele Apostolilor 15 găsim că o hotărâre majoră privind doctrina și practica a fost luată în Ierusalim.

Iluminismul a fost curentul de gândire care a caracterizat secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Soluția la problemele vieții și societății era, potrivit iluminismului, cunoașterea. Raționalismul s-a născut din această perspectivă. Evident, soluția nu mai era la Dumnezeu, ci la om. Aceasta era “Renașterea” gândirii necreștine a lumii greco-romane din antichitate. Iluminismul și Raționalismul au fost precursorii modernismului. La aceștia s-a adăugat pe parcurs, evoluționismul. Astfel compus, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, modernismul iese cu fanfare la luptă contra lui Dumnezeu și a Bibliei. Se fac eforturi mari și se cheltuiesc sume uriașe în încercarea de a scoate pe Dumnezeu afară din universul creat de El. Față de cei neconvinși să arunce Biblia, se folosește metoda descrisă în citatul următor:

În știință îndoiala este punct de plecare în cercetări.  Ea cere revizuiri și reexeperimentări. În religie, după o convertire autentică, îndoiala este o boală. Dacă se cronicizează, îndoiala poate fi  fatală. Religia are nevoie de certitudini. Tocmai de aceea caută omul pe Dumnezeu. Viața este plină-vârf cu necunoscute și  nesiguranță. Bunul simț comandă să nu se schimbe stabilitatea de veacuri a Cuvântului lui Dumnezeu cu fluctuațiile interpretărilor științei.