Majesty

Expunere de motive

Home Vineri Expunere de motive - de Titus Cazan

Expunere de motive - de Titus Cazan

Titus CazanDupă circa treizeci de ani de lipsă din țara în care m-am, născut, îmi caut frații și prietenii dragi. Sigur, unii nu mai sunt în viață. Pe aceștia sper să-i întâlnesc în ziua cea mare a Domnului, în condiții incomparabil mai fericite. Alții sunt împrăștiați prin locuri negândite mai înainte.
Sunt fericit să putem comunica.

Plăcerea mea este doar parte din motivația deschiderii acestei căi de comunicare. Din călătoriile și contactele mele, relativ recente,  am văzut că unii au îmtrebări serioase, chiaar frământări, pe care ar dori să le clarifice. Se întâmplă ca unii să nu aibă pe nimeni aproape, cu care să se simtă liberi să le discute. Le ofer cu drag timpul și computerul meu.

Unele întrebări, mereu altele, au de-a face cu raportarea evenimentelor din jur la afirmațiile Bibliei. Altele se referă la viața din Biserică sau din familie. Oameni care gândesc, tineri sau bătrâni, confruntă afirmațiile științei cu credința dată sfinților odată pentru totdeauna. În sfârșit și de loc la urmă, este cunoașterea lui Dumnezeu.” Și viața veșnică este aceasta: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus, pe care L-ai trimis Tu “(Ioan 17,3). De unde, în afară de Dumnezeul nostru veșnic și de planurile Lui uriașe, viața pe pământ, în continuă mișcare și schimbare, oferă material inepuizabil de cercetare. Deoarece relațiile presupun comunicare și, la rândul ei, comunicarea presupune îmbogățirea minții și umplerea inimii, aici suntem, la capăt de drum.

Acest drum este doar o încercare. Nu urmăresc niciun interes financiar sau profesional. Alături de belșugul sufletesc din familia mea, dragostea și încrederea fraților  mi-au făcut viața fericită în toate locurile pe unde am lucrat. A fost parte majoră din  binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar, drumul, pe care pornesc acum,  este inevitabil scurt. Mai e puțin de mers, iar pentru mine și mai pițin. Oricât de puțin însă, dacă mai este de folos cuiva,efortul merită să fie făcut.
Răspunsurile Dvs. - comentarii, întrebări, chiar contraziceri , propuneri - vor arăta aceasta.


VII. AUTORITATE: RAȚIUNEA.

Exceptând Biblia, rațiumea este cel mai des citată ca autoritate în materie de religie, mai ales de  sceptici și de atei. S-a putut observa că presupusele autorități de care ne-am ocupat sunt ramuri ale rațiunii. Interpretarea datelor științifice și filozofia sunt evident funcții de rațiune. Toate au în centru pe om, ca sursă a autorității morale. Toate tăgăduiesc lui Dumnezeu dreptul de a decide binele și răul. Omul se așează în scaunul Creatorului și decide drumul. Omul se închină lui însuși, fără să mai țină cont de starea lui coruptă și efemeră. În vârful acestui Turn Babel este întronată “zeița rațiunii”.

Citeşte mai mult...
 

VI. AUTORITATE: TRADIȚIA

Tradițiile sunt credințe sau obiceiuri dintr-o cultură, transmise din generație în generație, mai ales pe cale orală. Bisericile istorice invocă “Sfânta tradiție” în apărarea credințelor și practicilor care nu pot fi justificate cu Biblia. Două sunt principalele argumente folosite de apărătorii tradiției: 1. Domnul Hristos a spus mai mult decât a rămas scris. El a transmis aceste învățături “sfinților apostoli” și aceștia au făcut la fel cu “succesorii” lor. 2. Este nevoie de un învățător viu care să transmită interpretarea corectă a textelor. Biblia conține neclarități și tratează insuficient unele teme.

Citeşte mai mult...
 

V. Autoritate. Experienta

Cele patru surse de autoritate în religie sunt: Biblia, tradiția, experiența și rațiunea. Ne vom ocupa de ele pe rând, în ordinea crescândă a greutății lor.
Experiența este cea mai nou proclamată sursă de autoritate în religie. Numele ei în limba engleză este Encounter - Întâlnire.
“Encounter este o biserică nedenominațională postmodernistă plină de speranță și primitoare. Este situată în zonele Harleysville și Lansdale din Pensylvania”.

Citeşte mai mult...
 

IV: Autoritate: Biserica

Autoritatea limitată a Bisericii.

Pornim de la premize pe care nu le argumentăm acum. Dumnezeu are un popor al Lui, risipit prin bisericile din Babilon. El are în același timp o Biserică pe care o recunoaște ca fiind trupul Lui în care îi adună pe cei risipiți. Ne referim la această Biserică și la autoritatea ei de a stabili doctrine și practici pentru membrii ei.
În Faptele Apostolilor 15 găsim că o hotărâre majoră privind doctrina și practica a fost luată în Ierusalim.

Citeşte mai mult...
 

III. Autoritate: Filozofia

Iluminismul a fost curentul de gândire care a caracterizat secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Soluția la problemele vieții și societății era, potrivit iluminismului, cunoașterea. Raționalismul s-a născut din această perspectivă. Evident, soluția nu mai era la Dumnezeu, ci la om. Aceasta era “Renașterea” gândirii necreștine a lumii greco-romane din antichitate. Iluminismul și Raționalismul au fost precursorii modernismului. La aceștia s-a adăugat pe parcurs, evoluționismul. Astfel compus, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, modernismul iese cu fanfare la luptă contra lui Dumnezeu și a Bibliei. Se fac eforturi mari și se cheltuiesc sume uriașe în încercarea de a scoate pe Dumnezeu afară din universul creat de El. Față de cei neconvinși să arunce Biblia, se folosește metoda descrisă în citatul următor:

Citeşte mai mult...
 

II. Autoritate: Stiinta. Filozofia

În știință îndoiala este punct de plecare în cercetări.  Ea cere revizuiri și reexeperimentări. În religie, după o convertire autentică, îndoiala este o boală. Dacă se cronicizează, îndoiala poate fi  fatală. Religia are nevoie de certitudini. Tocmai de aceea caută omul pe Dumnezeu. Viața este plină-vârf cu necunoscute și  nesiguranță. Bunul simț comandă să nu se schimbe stabilitatea de veacuri a Cuvântului lui Dumnezeu cu fluctuațiile interpretărilor științei.

Citeşte mai mult...
 
Pagina 6 din 13
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu