Eram în drum spre copii. Ne duceam să petrecem cu ei vacanța lor. Schimbam avionul în San Francisco. Aveam vreo două ore de așteptat. Ne-am plimbat prin aeroport. Prăvălii scumpe. Mișcare multă. Familii pașnice cu copii plini de energie. Electronică multă. Mulți cu telefonul celular la ureche, sau în podul palmei. O cupolă mare, deasupra unui hol aglomerat. Culoare în trei direcții, spre terminale. Acolo avioane uriașe descărcau și încărcau pasageri. Mi-am adus aminte că într-o zi “pământul cu tot ce este pe el va arde” (II Petru 3,10).

Un sens particular al noțiunii. În sensul larg, intelectualii sunt oamenii cu pregătire temeinică de specialitate, în diferite domenii. În ordine alfabetică putem cita arta, filozofia, știința, tehnica, teologia. Cu tot respectul pentru toți intelectualii, am atras atenția asupra unui grup mai restrâns dintre dânșii. Este vorba de persoane a căror intelectualitate include o componentă moral-spiritulă. Aceștia se dovedesc că au o viziune mai clară a lumii și a vieții și  și-au definit poziția în curentul gândirii contemporane. Trimiterile la literatură și religie decurg de aici. I-am putea numi intelectuali creștini.

Comentariile trimise denotă responsabilitate profesională; exprimarea civilizată comandă respect. Nu sunt convins că pozițiile de bază sunt foarte departe una de cealaltă. Dezvoltarea ulterioară pare să fie diferită.
Este adevărat că noutățile electronice și ușurința deplasării captivează interesul și consumă timpul majorității elevilor și studenților. Programele de televiziune sunt de multă vreme denunțate ca fiind responsabile pentru lenevirea activităților intelectuale. Mi se pare totuși că alta este explicația principală a nivelului intelectual scăzut al multor absolvenți ai școlilor superioare.

Aveți dreptate: Numele personajului din Quo Vadis este (Marcus) Vinicius. Mea culpa. Mulțumesc de corectare.

Cred în discriminare, depinzând de bazele ei. Nu cumpăr tot ce se vinde. Nu mănânc orice. Fac discriminare absolută între soția mea și alte femei, posibil tot plăcute și pline de calități. Fac discriminare între valorile spirituale și intelectuale. Nu citesc tot ce se publică. Nu scriu tot ce îmi trece prin cap. Evident, nici nu spun tot ce știu.

Există dependență de Biblie? Categoric, în sensul discutat, nu există așa ceva. Dependența de care ne temem și pe care căutăm să o prevenim este o formă serioasă de pierdere a controlului de sine. Dependenții de alcool, tutun, sau alte droguri sunt victime neputinioase ale viciului lor. Ei sunt conștienți că își fac rău lor și familiilor lor, dar nu au puterea să se oprească. Dependența de literatură sensuală (romane de dragoste), sau de literatură excitantă (poilițistă, de aventuri, etc.) este parte din dependența mai largă de plăceri. Nici una din caracteristicile dependenței de vreun viciu nu se poate aplica la atașamentul credinciosului de Biblie. Decizia lui de a deschide Cuvântul lui Dumnezeu trebuie reînoită mereu. Hotărârea de azi nu ajunge pentru mâine. Nu există resiune în această zonă. Dragostea adevărată și curată apropie și leagă pe viață, dar nu crează dependență neuro-patologică.

Puritanii au reprezentat în Anglia și în așezările americane ceea ce erau Anabaptiștii în Europa. Ei susțineau continuarea Reformei religioase începută de Luther și de alții. Găsim la Puritani ambele poziții privind literatura. Ei au fost în fruntea mișcării pentru închiderea teatrelor. Baxter, un recunoscut conducător puritan din secolul al XVII-lea, sfătuia pe oameni să citească Biblia și dacă le rămâne timp, să citească istorie și știință. Ei trebuie “să se păzească de otrava scrierilor de dragoste deșartă, a pieselor de teatru și a povestirilor false, care pot fermeca fantezia și corupe inima”. El mărturisește că în tinerețe ajunsese dependent de romane de dragoste și de teatru. O poziție diferită ia Sir Phillip Sidney. El arată că Biblia conține literatură de imaginație (Psalmii și Cântarea Cântărilor) și că Domnul și proorocii au folosit parabole. Filozoful oferă niște noțiuni abstracte, greu de înțeles, istoricul spune ce a fost, nu ce trebuia să fie. Literatura însă le dă trup la amândouă. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și creind o lume din imaginația lui, scriitorul urmează exemplul Celui care l-a făcut.    Argumentul este cunoscut mai ales după titlul imago Dei (în  limba latină), “după imaginea”, “după asemănarea cu Dumnezeu”.