Mulți creștini își aduc aminte cu respect de învierea Domnului Hristos. Datele când se sărbătorește aceasta și obiceiurile asociate - ouă roșii, iepurași, etc. trimit la o schimbare care a avut loc în trecut. Sărbătoarea Primăverii și Cultul Fertilității vin din lumea necreștină.
Dar evenimentul învierii Domnului Hristos rămâne stâlpul central al credinței creștine. Maria și Iosif nu aveau cum să dovedească nașterea miraculoasă a Lui Isus. Învierea Lui din morți a adus această confirmare. El era Mântuitorul așteptat! Învierea autentifică lucrarea și învățăturile Lui. Ea sigilează făgăduința revenirii Sale. Credința în învierea Lui  leagă inima omului păcătos și lovit de viață de Mântuitorul viu din cer.

Dreptatea lui Dumezeu.

      Afirmarea vieții Domnului Hristos trăită în cel credincios pune  obligatoriu problema dreptății lui Dumezeu în această schimbare de statut.

     Din nou ne referim la scena celor trei cruci. “Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre”,  se adresează tâlharul pocăit celuilat; “dar omul acesta nu a făcut niciun rău” (Luca 23,41). Fără vreo pregătire teologică, un om simplu își dădea, seama că aici intră în discuție conceptul de dreptate. La primul nivel al  cercetării, este clar că era vorba de nedreptatea judecății care condamnase pe Domnul Isus, în rând cu răufăcătorii de lângă El. Stratul imediat dedesupt conținea ideia populară că suferința este pedeapsa lui Dumnezeu.

      Afirmația lui Pavel continuă să provoace frământări de conștiință.

     “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2,20).

      Tema disputată este eliberarea din sclavia răului, numit în Biblie păcat.

Credincioșii din diferite denominațiuni au unele convingeri și preocupări comune. Grija păstrării doctrinei și practicii de la început este una dintre ele.

     O primă observație este că fiecare crede că biserica lui este “biserica adevărată”. Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu recunoaște mai mult de o biserică adevărată în același timp, este imperativ ca fiecare să știe pentru sine ce să creadă. Răspunsul trebuie căutat la Dumnezeu, nu la oameni.

     A doua observație identifică un risc. Cei zeloși în demascarea dușmanilor potențiali din biserica lor se disting pe ei înșiși de ceilalți membri (sau deservenți) ai aceleiași biserici. Ei par că se simt mai spirituali, mai treji la datorie. La catolici ei sunt “tradiționaliști”, la adventiști sunt “conservatori”, la baptiști sunt “fundamentaliști”, la ortodocși sunt “De stil vechi,” la reformiști sunt “Cei rămași pe baza veche de la 1844,” etc.

Istoria recentă a arătat că puternicii zilei au căutat să introducă în biserici agenți ai lor. Scopul final era lichidarea organizațiilor religioase. Scopul imediat era culegerea de informații pentru blocarea activități bisericilor. Principala instituție executivă însărcinată cu aplicarea acestor planuri diabolice era temuta și urâta Securitate.

Stimați corespondenți.

      Vă răspund pe această cale, deoarece nu prevăd o ocazie de continuare a discuției pe tema TAINA CREDINȚEI.

     1. Sunt alături de părerea că tinerii credincioși trebuie să iasă în față și să apere adevărul. Adevărul la care mă refer este mai vechi de patruzeci de ani, mai vechi și de patru mii de ani; El este veșnic și Îl cheamă Isus Hristos.