Războaiele din Vechiul Testament aduc în discuție caracterul lui Dumnezeu. Unii au tras concluzia că acestea descriu poruncile unui Dumnezeu aspru și grăbit să distrugă pe neascultători. Incidentul în care regele lui Israel întreabă pe proorocul Elisei dacă să-i ucidă pe prizonierii sirieni (II Împărați 6) proiectează lumină asupra unui caracter identic cu acela descris în Noul Testament. Întrebarea era: “Să-i măcelăresc, părinte?” Textul merită să fie recitit.

O problemă de memorie?

Scriu aceste rânduri cu gândul că nu sunt singurul care caută un răspuns la această situație.

Se susține că uitucenia ar fi semn de îmbătrânire. Dacă este adevărat, atunci mai am de așteptat. Nu am această problemă, ci exact opusul ei. Nu uit. Scene din trecut îmi vin în minte și le retrăiesc. De unele mă bucur, dar acestea nu sunt cele mai multe. Altele mă întristează și mă umilesc. Dacă se întâmplă să le visez, mă grăbesc să mă trezesc bine, ca nu cumva să adorm din nou și visul să continue. Se întâmplă la fel și cu alții? Este normal să fie așa?

Distrugerea finală va fi o expresie a caracterului lui Dumnezeu. Atât justiția, cât și bunătatea lui Dumnezeu sunt prezente în ea. Dumnezeu nu distruge planeta, ci o curăță.
Amestecul de bine și rău. Așa numitele realizări ale oamenilor sunt produsul unui amestec practic inseparabil de bine și rău. Egoismul, mândria, înșelăciunea, jaful și uciderile sunt parte din istoria “succeselor” omenești. Talentul este proslăvit, posesorul lui este de multe ori recompensat, iar Dumnezeu care l-a dat este ignorat și tăgăduit. Aceasta este pur și simplu nedreptate. Un număr neștiut de oameni fără voce au fost șterși de pe fața pământului de puternicii tmpului.

În atenția lui Dumnezeu.

Descoperirile lui Dumnezeu, coborârea Domnului Hristos ca Fiu al omului și experiența noastră de credință afirmă solid că planeta Pământ se află în centrul atenției lui Dumnezeu. Considerând mărimea universului, care ne lasă fără grai și nimicnicia noastră, care și ea amuțește orice pretenție, este numai normal să căutăm explicația acestui interes. Fiindcă suntem atât de mici față de El, răspunsul trebuie să fie în El, nu în noi.

Eram în drum spre copii. Ne duceam să petrecem cu ei vacanța lor. Schimbam avionul în San Francisco. Aveam vreo două ore de așteptat. Ne-am plimbat prin aeroport. Prăvălii scumpe. Mișcare multă. Familii pașnice cu copii plini de energie. Electronică multă. Mulți cu telefonul celular la ureche, sau în podul palmei. O cupolă mare, deasupra unui hol aglomerat. Culoare în trei direcții, spre terminale. Acolo avioane uriașe descărcau și încărcau pasageri. Mi-am adus aminte că într-o zi “pământul cu tot ce este pe el va arde” (II Petru 3,10).

Un sens particular al noțiunii. În sensul larg, intelectualii sunt oamenii cu pregătire temeinică de specialitate, în diferite domenii. În ordine alfabetică putem cita arta, filozofia, știința, tehnica, teologia. Cu tot respectul pentru toți intelectualii, am atras atenția asupra unui grup mai restrâns dintre dânșii. Este vorba de persoane a căror intelectualitate include o componentă moral-spiritulă. Aceștia se dovedesc că au o viziune mai clară a lumii și a vieții și  și-au definit poziția în curentul gândirii contemporane. Trimiterile la literatură și religie decurg de aici. I-am putea numi intelectuali creștini.