S-a pornit de la premiza că nonsensul este intolerabil pentru omul inteligent. Referirea la “întâmplare” este o mărturie umilitoare a ignoranței. Tonul acestei mărturisiri este și mai jalnic atunci când iese din gurile care vorbesc în numele rațiunii. Universul  acestora a apărut “la întâmplare”.

Ideea că se poate conta pe cursul proceselor din natură este deja de mai multă vreme compromisă. Nu se poate anticipa cu siguranță devenirea unei structuri și invers, nu se poate judeca de la efect la cauză pentru identificarea unor stări dinainte. William G. Pollard, om de știință proeminent, Directorul Institutului de Studii Nucleare Oak Bridge, a publicat în 1958 cartea Întâmplare și Providență. În aceastră carte el arată cum progresele în Fizica teoretică au făcut țăndări conceptul rigid al devenirii. Descoperirile în Fizica atomică au înlocuit legile care exprimau cauzalitatea în natură cu legi care exprimă probabilitatea.

Cercetarea se anunță interesantă. Un drum mai scurt până la soluția propusă poate să pară mai atrăgător pentru cititorul ocupat. O desfășurare relativ mai atentă poate totuși fi mai de folos în unele cazuri. Un meseriaș calificat știe ce valoare are o unealtă bună. Cu respect pentru ambele perspective, varianta a doua a fost aleasă.

Valoarea semnificativă a unui fapt este dată în principal de doi factori. Unul este aria pe care o acoperă - o familie, o națiune sau o civilizație întreagă. Arheologii au dezgropat astfel de rămășițe, cum ar fi istoria hitiților sau civilizația Maya. Al doilea privește rămânerea evenimentului în memoria oamenilor. Un cutremur de pământ poate face mii de victime, dar dacă nu produce consecințe pe termen lung asupra vieții de pe pământ nu după mult timp este uitat. Se cere un spirit de discernământ ca să alegi între evenimente triviale și cele semnificative.

Nonsensul este intolerabil pentru omul inteligent. Acesta caută instinctiv să înțeleagă cauzele unei mișcări, ale unui eveniment, iar în lumea fizică, ale unui fenomen natural. Pasul următor este încercarea de a afla consecințele posibile și eventuale precauții necesare. Ca în faimoasele straturi geologice, răspunsul satisfăcător la primul nivel, la cel mai simplu, nu îl oprește din anchetă. Coboară imediat la următorul nivel, mai adânc. (Dacă doriți: urcă imediat la următorul nivel). Efortul continuă tot așa, în funcție de exigențele mentale ale respectivului și de scopul final pe care intenționează să îl descopere.

Stă scris: “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” - (Psalmul 119,105).
Despre sensul vieții vorbim în metafore. Calea lumii este largă. Se cheamă o cale, fiindcă are o direcție comună. Este largă, încăpătoare pentru circulație aglomerată de oameni și mărfuri. Este preferată fiindcă nu urcă. Urcușul presupune efort suplimentar, datorită atracției spre pământ numită gravitație. Îi vezi pe cei dinainte mai jos decât tine. Asta te face să te simți bine. Pe calea largă merg mulți, ceea ce sugerează siguranță. Trebuie să fie bună. Să fie toată lumea greșită? Cel puțin este naturală, vine din fire.