Celebrul grup Penguin va publica în toamnă volumul “Twitterature”, în care 75 de romane şi piese clasice sunt rezumate în limbajul telegrafic folosit pe Twitter. Volumul este conceput de doi studenţi de la Universitatea din Chicago, ambii de 19 ani.
Doi studenţi de 19 ani de la University of Chicago au semnat deja un contract cu Penguin pentru a rescrie 75 de romane şi de piese clasice în varianta Twitter, în care nici una din marile cărţi nu va avea mai mult de 140 de caractere. Este vorba aşadar de...
o rescriere în regim telegrafic a textelor clasice, pentru ca oricine se simte ruşinat că n-a citit “Iliada” să afle despre ce e vorba într-o propoziţie.
Experimentul a fost botezat de cei doi studenţi în anul I “ Twitterature”. “Imaginaţi-vă cum ar fi fost dacă Ahile ar fi avut cont pe Twitter şi un iPhone şi şi-ar fi spus povestea în timp real! Aşa o să fie cartea asta”, a explicat Alex Aciman, unul dintre iniţiatorii proiectului, care studiază literatură comparată la Universitatea din Chicago.
Emmett Rensin, student la Filozofie tot în anul I, a completat că varianta pe care au inventat-o împreună vrea să reflecte într-un mod amuzant narcisismul manifest în reţeaua Twitter. Amândoi spun că au citit toate cărţile pe care urmează să le comprime într-o variantă de mărimea unui SMS, mai puţin seria “Amurg” de Stephenie Meyer, un clasic modern cu vampiri pentru adolescenţi. Cartea, “Twitterature”, care urmează fidel experimentul încercat inţial în reţeaua de la care şi-a luat numele, va fi publicată de Penguin în septembrie.
Experimentul celor doi - care nu e primul de acest timp - a strâns suficiente controverse, iar cei mai vehemenţi critici sunt, cum era de aşteptat, profesorii. Aceştia se văd puşi faţă în faţă cu o nouă formulă prin care studenţii sau elevii care n-au pus mâna pe o carte pot pretinde că au priceput esenţialul.
Sursa: Cotidianul










