Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Stiri Educatie Învaţă-ţi copilul să devină un adult

Învaţă-ţi copilul să devină un adult

Vrei să ai un copil empatic, grijuliu, care să devină o persoană echilibrată şi sociabilă? Atunci trebuie să-l creşti în mod adecvat.
A fi echilibrat, corect şi sociabil înseamnă a avea simţul dreptăţii, a simţi compasiune sau a înţelege punctul de vedere al celuilalt. Aceste calităţi şi-ar dori orice părinte să le transmită copilului lui.
   

Rolul părinţilor

Copiii învaţă ce este echilibrul şi să devină o persoană sociabilă din comportamentele şi valorile pe care le observă în  mediul în care se mişcă, de la părinţi, prieteni, colegi, profesori şi mass-media. Părinţii însă joacă rolul fundamental în conturarea caracterului copilului lor. Iată câteva repere ale devenirii lui ca o persoană, cu menţiunea că acestea sunt doar orientative, deoarece copiii cresc şi se dezvoltă în ritmuri diferite.
Repere pe grupe de vârstă

0-2 ani - Bebeluşii nu sunt capabili să vadă dincolo de nevoile proprii. Nu te aştepta ca un bebeluş să împartă de bunăvoie o jucărie. Poţi doar să începi să-l înveţi ce este compasiunea, prietenia, prin tratarea lui cu blândeţe, ajutându-l să-şi identifice propriile emoţii.

3-5 ani - La această vârstă copiii încep să realizeze că sunt nişte fiinţe sociale. Preşcolarii învaţă să împartă cu alţii din ceea ce le aparţine şi să înţeleagă noţiunile de corect şi greşit în tratarea semenilor. Abilitatea lor de a se controla pe ei înşişi (de a-şi controla emoţiile şi a nu se lăsa copleşiţi de dorinţele lor) este destul de firavă. Ei au nevoie de multă dragoste şi sprijin din partea părinţilor.

6-10 ani - Cu fiecare an şcolarii învaţă să se controleze din ce în ce mai bine. În această perioadă ei dezvoltă un simţ mai mare de empatie, înţelegere a semenilor şi compasiune. La această vârstă ar trebui să fie capabili să înţeleagă într-adevăr ce înseamnă atunci când răneşti pe cineva. Nevoia lor de a aparţine şi a-şi influenţa colegii şi prietenii îi poate determina să facă lucruri despre care ştiu că sunt greşite. Trebuie ajutaţi să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor şi să înveţe că aceste acţiuni au consecinţe.

11-15 ani - Cu cât înaintează în vârstă, copiii tind să fie influenţaţi mai puternic de emoţii. Ei simt mult mai mult nevoia de a aparţine unui grup. Din acest motiv, influenţa anturajului poate să fie covârşitoare asupra comportamentelor lor. Este o perioadă în care încep să experimenteze prin diferite modalităţi „rebeliunea” împotriva autorităţii parentale. Ei au însă nevoie mai mult ca niciodată de o îndrumare puternică din partea părinţilor.

16-18 ani - Aceşti tineri sunt mai sofisticaţi decât cei mai mici, dar ei nu sunt încă adulţi. De acum ei trebuie să aibă noţiuni clare despre bine şi rău şi să aibă responsabilitatea acţiunilor lor. Sunt încă susceptibili să cedeze presiunilor anturajului, se cred invulnerabili şi simt nevoia să fie rebeli împotriva autorităţii. Ei au încă nevoie de îndrumarea părinţilor şi trebuie să experimenteze consecinţele acţiunilor lor.

sursa:www.revistafelicia.ro

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login