Prima oară când am văzut o persoană snoabă eram în şcoala generală. Deşi nu ştiam să definesc fenomenul, m-a marcat totuşi aspectul " împăunat " al tipei. Cred că eram clasa a 5a şi comunism fiind, era ceva neobişnuit să vezi o elevă îmbrăcată cu ditamai cojocul şi cu căciulă din blană de vulpe argintie. Apoi, mai ales după '89, când parvenitismul a căpătat aspecte sălbatice, mă trezeam  mergând pe străzile Bucureştiului şi judecând după cum era lumea îmbrăcată, aş fi zis că sunt în oraşul comorilor ascunse, pe care toţi ceilalţi le găsiseră, numai eu nu.

Cu toţii ne pricepem la păreri dar nu suntem specialişti. Unde este maximul la care putem ajunge? Îmi place foarte mult o ilustraţie cu un profesor care se foloseste de un examen pentru a transmite elevilor săi o lecţie preţioasă de viaţă. Ajuns la catedră, profesorul studiază feţele îngheţate ale elevilor săi,  ar vrea să treacă el examenul în locul lor, dar de data aceasta fiecare are de învăţat ceva.

Din când în când cureaua de care este legat lanţul la gâtul câinelui se uzează şi se rupe. Câinele părăseşte curtea şi bântuie pe la vecini, descoperă mirosuri, descoperă că şi alţi câini stau la fel de legaţi, că aproape toţi mănâncă tot resturi de la masa stăpânilor, că toţi latră, toţi sunt loiali, toţi îşi petrec iarna şi vara în vânt sau arşiţă.

Ai simţit că eşti eficient, că înaintezi, că ai uneori rezultate vizibile, spectaculoase, multe sute de cărări tăiate în junglă, dar că toate acestea nu duc nicăieri, nu te fac fericit, ci mai degrabă te zleiesc de vitalitate, de sănătate, de relaţiile pe care le ai? ne intreaba renumitul om de afaceri Balogh Ottó în cartea sa “Plan de evadare”. Acesta povesteşte o întâmplare.

-Alo?
-Da?
-La 9, e liber?
-Perfect!
M-am încălţat mai mult în tramvai, de teamă să nu întârzii cumva.
-Ce-ai mai făcut de când nu ne-am văzut? (Pe când să răspund).....
-Şi, cum să fie? (Pe când să răspund):...