(citeste in romana)

Christianity was perceived by the early Christians as an empowering experience that endowed them with special abilities which they did not have before and which are referred to as "spiritual gifts." One of the passages in which Paul mentions them with great appreciation is 1 Corinthians 1:4-7:

"I give thanks to my God always for you because of the grace of God that has been given you in Christ Jesus, for in every way you have been enriched in him, in speech and knowledge of every king -- just as the testimony of Christ has been strengthened among you -- so that you are not lacking in any spiritual gift as you wait for the revealing of our Lord Jesus Christ."

While some gifts were of practical value such as healing, others involved intellectual achievements such speaking in public both in the native tongue as well as in foreign languages.

(read in english)

Creştinismul a fost perceput de primii creştini ca fiind o experienţă ce îi înzestra cu capacitaţi pe care nu le avusesera mai înainte şi care sînt numite “daruri spirituale.” Unul dintre pasajele în care Pavel le menţionează cu mare satisfacţie este 1 Corinteni 1:4-7:

“Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.”

Drumul fusese lung de tot, mai lung decât era de fapt. În jur, poveste de iarnă, cu brazi cocoşaţi de zăpadă, cu sate purtând aroma focului în sobă, cu albul calm…însă nu atunci când eşti într-o maşină prea uşoară, cu nişte cauciucuri de vară roase, care urcă muntele în zigzag şi patinează prea puţin artistic. „Rugaţi-vă întotdeauna!” scrie în Biblie, iar dacă vreodată am găsit aceste vorbe nerealiste, ieri le-am trăit şi confirmat.

Am ieşit din munţi, am scos lanţurile, am depăşit maşina răsturnată şi am simţit o mare favoare că noi suntem bine. Am privit oamenii care ajunseseră în acelaşi punct ca şi noi şi am vrut să ştiu ce era în mintea lor. Se poate să treci munţii şi fără să te rogi?

Motivul pentru care nu am mai scris și publicat în ultimii ani nu a fost nici lenea și nici lipsa de idei ci altceva: nu am o “fotografie reprezentativă”. Adică autorul materialului trebuie musai să fie înfățișat cititorilor într-un pătrățel de doi pe doi cm, alb-negru sau color. De regulă zâmbind și îmbrăcat profesional. Dar de unde poză? Le-am luat la rând pe toate... sute, păstrate în format digital și cam tot atâtea pe hârtie foto în albume arhivate în ordine, pe ani și evenimente: Familie 2002, Nuntă Adrian 2004, Vacanță 2006, Aniversare 2007, Înmormântare John 2008, etc... Dar parcă pot să aleg ceva?... Grupuri grupuri... Și de fapt eu am fost fotograful făcând altora poze artistice numai bune de câștigat concursuri. În cele puține în care mă pot recunoaște, apar “neavantajos” cum remarca eufemistic un pozar meseriaș.

Probabil că că va fi; probabil că şi tu; probabil aţi aflat…  Iată zodia sub care trăim „probabil”.
Din vina cui? A mea? Nu cred. A ta? Nu-mi vine-a crede. Din vina Lui? Evident că nu. Atunci cum? Aşa pur şi simplu?
Îmi place să pretind că am viitorul meu în propriile mâini. Vreau să cred că eu decid şi dacă am plănuit ceva aşa va fi. Mă deranjează când sunt  chestionat la modul: eşti sigur ?
Cum adică?!? Vrea cineva să-mi dea a înţelege că depind de ceva sau de cineva?
Dacă totul este probabil, ce rost mai au planurile? Sub apăsarea incertitudinii, unde mai este noima calendarului?