We do not know what Lot thought after Abraham gave him the option to choose the best piece of land in Canaan, then was taken prisoner, Abraham came to rescue him and the city of Sodom where he had chosen to live, and even refused to accept any spoil from those rescued as payment for his dangerous enterprise. Probably he congratulated himself for being smart enough to pursue his own interests and thanked God that there were people like Abraham in the world who were naive enough to care more about others than about themselves. According to him, he was a winner and Abraham was a looser.

De obicei, adorm la filme. Dar nu pot uita o replică a unui actor celebru pe care am asimilat-o probabil înainte de a adormi : You make me wanna be a better man, adică Mă faci să îmi doresc să fiu un om mai bun. El îi spunea ei, care ceruse un compliment. Cuvintele acestea sunt atât de puternice, încât de fiecare dată când îmi revin în minte, simt durere.
Dacă aş vrea să reduc dragostea la pură raţiune sau practică, aşa ar suna. Pentru mine. Iar dacă aş alege obiectul iubirii mele, ar trebui neapărat să mă provoace la asta – să fiu mai bun. Atunci aş avea încredere să mă pierd, să mă îndrăgostesc.

Ironia joacă un rol important aici dar nu este suficientă pentru a explica faptul că în zilele noastre când îi spui cuiva ”măi deșteptule” se înverzește la față gata să sară la bătaie…

Dar oare dacă i-ai spune” măi prostule” te-ar privi cu mai multă simpatie? Înclin să cred că da, mai ales dacă folosești și tonul potrivit, adică o doză de duioșie asezonată cu moliciune în glas și o scaltoacă potrivită pe spinare, semn indubitabil de simpatie. Cam cum făcea Marius Chicoș Rostogan, când avea parte de progeniturile VIP-urilor mahalalei: ”Măi prostovanule”.

Dacă-ai fi venit la mine!
Propoziţie arhi-auzită, mult prea rostită şi goală, dar plină.
O auzim de la cei ce vor a ne spune că era destul să apelăm la ei şi ne-ar fi salvat. O spunem noi, celor care nu s-au ploconit în faţa noastră pentru a ne cere ajutorul. O zicere goală, pentru că vine întotdeauna după criză, după momentul de nevoie, după ce nu mai e cazul. O expresie plină de noi înşine, de pretenţiile noastre de putere sau de suficienţă. Un fel de după război mulţi viteji se-arată.

Ieri a fost înmormântat cu onoruri militare la Predeal, Gheorghe Dumitru Lala, eroul post-mortem de la Braşov, omul care a fost decorat cu ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru faptul de a avea curajul să intervină în jaful armat de la casa de schimb valutar. Eroul nostru a arătat că îi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul său şi a pornit cu mâinile goale în urmărirea atacatorului, care s-a întors brusc şi l-a împuşcat mortal, direct în inimă. Asemenea oameni de suflet sunt din ce în ce mai rari printre noi şi merită să fie menţionaţi şi încurajaţi cât mai mult. Aurul din Ofir pripăşit şi la Braşov este pe  cale de dispariţie şi sper ca Gheorghe Dumitru Lala să nu fie ultimul din această clasă.