Vineri, 06 Februarie 2009 11:18
Titus Cazan
Întelegi tu plutirea norilor? Norii plutesc pe oceanul aerian pe al cărui fund ne aflăm noi, oameniii. Pentru lumină, căldură și hrană, depindem de mișcarea norilor. Dispoziția noastră mai bună sau mai rea este de asemenea influențată de prezența norilor. Gustul de viață și inspirațiia artistică se pare că au de-a face cu călătoria norilor pe deasupra capetelor noastre. Civilizația s-a dezvoltat pe planeta Pământ aparent în zonele de circulație a norilor. Până și credințele religioase au luat în considerare norii, mai ales descărcările lor electrice, ca fulgerele, trăznetele și tunetele. Cu toate acestea, cât știm noi despre nori? Mai la obiect, înțelegem noi plutirea lor?
Citeşte mai mult...
Vineri, 06 Februarie 2009 11:15
Aurel Ionica
Nu ştiu ce a gindit Lot după ce Avraam i-a dat ocazia sa aleagă cel mai bun lot de pamînt, apoi şi-a riscat viaţa ca să-l elibereze pe el si cetăţenii Sodomei dupa cea au fost luaţi prizonieri, şi în final nu a acceptat nici măcar să primească o recompesă din pradă. Probabil s-a felicitat ca el este deştept şi ştie să-şi urmărească interesele şi a mulţumit lui Dumnezeu că există în lume şi oameni fraieri ca Avraam cărora le pasă mai mult de alţii decît de ei înşişi. Dupa el, Avrram ştia să piardă iar el să cîştige.
Citeşte mai mult...
Vineri, 06 Februarie 2009 11:12
Aurel Ionica
We do not know what Lot thought after Abraham gave him the option to choose the best piece of land in Canaan, then was taken prisoner, Abraham came to rescue him and the city of Sodom where he had chosen to live, and even refused to accept any spoil from those rescued as payment for his dangerous enterprise. Probably he congratulated himself for being smart enough to pursue his own interests and thanked God that there were people like Abraham in the world who were naive enough to care more about others than about themselves. According to him, he was a winner and Abraham was a looser.
Citeşte mai mult...
Joi, 05 Februarie 2009 12:08
Cosmin Vlahopol
De obicei, adorm la filme. Dar nu pot uita o replică a unui actor celebru pe care am asimilat-o probabil înainte de a adormi : You make me wanna be a better man, adică Mă faci să îmi doresc să fiu un om mai bun. El îi spunea ei, care ceruse un compliment. Cuvintele acestea sunt atât de puternice, încât de fiecare dată când îmi revin în minte, simt durere. Dacă aş vrea să reduc dragostea la pură raţiune sau practică, aşa ar suna. Pentru mine. Iar dacă aş alege obiectul iubirii mele, ar trebui neapărat să mă provoace la asta – să fiu mai bun. Atunci aş avea încredere să mă pierd, să mă îndrăgostesc.
Citeşte mai mult...
Joi, 05 Februarie 2009 11:54
Ovidiu Radulescu
 Nu mi-a fost niciodată prea clar cum s-a transformat calificativul ”deștept” într-o insultă. Când și cum s-a produs saltul calitativ? Ironia joacă un rol important aici dar nu este suficientă pentru a explica faptul că în zilele noastre când îi spui cuiva ”măi deșteptule” se înverzește la față gata să sară la bătaie… Dar oare dacă i-ai spune” măi prostule” te-ar privi cu mai multă simpatie? Înclin să cred că da, mai ales dacă folosești și tonul potrivit, adică o doză de duioșie asezonată cu moliciune în glas și o scaltoacă potrivită pe spinare, semn indubitabil de simpatie. Cam cum făcea Marius Chicoș Rostogan, când avea parte de progeniturile VIP-urilor mahalalei: ”Măi prostovanule”.
Citeşte mai mult...
|
Miercuri, 04 Februarie 2009 09:51
Daniel Chirileanu
Dacă-ai fi venit la mine! Propoziţie arhi-auzită, mult prea rostită şi goală, dar plină. O auzim de la cei ce vor a ne spune că era destul să apelăm la ei şi ne-ar fi salvat. O spunem noi, celor care nu s-au ploconit în faţa noastră pentru a ne cere ajutorul. O zicere goală, pentru că vine întotdeauna după criză, după momentul de nevoie, după ce nu mai e cazul. O expresie plină de noi înşine, de pretenţiile noastre de putere sau de suficienţă. Un fel de după război mulţi viteji se-arată.
Citeşte mai mult...
Marţi, 03 Februarie 2009 10:43
Ion Buciuman
Ieri a fost înmormântat cu onoruri militare la Predeal, Gheorghe Dumitru Lala, eroul post-mortem de la Braşov, omul care a fost decorat cu ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru faptul de a avea curajul să intervină în jaful armat de la casa de schimb valutar. Eroul nostru a arătat că îi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul său şi a pornit cu mâinile goale în urmărirea atacatorului, care s-a întors brusc şi l-a împuşcat mortal, direct în inimă. Asemenea oameni de suflet sunt din ce în ce mai rari printre noi şi merită să fie menţionaţi şi încurajaţi cât mai mult. Aurul din Ofir pripăşit şi la Braşov este pe cale de dispariţie şi sper ca Gheorghe Dumitru Lala să nu fie ultimul din această clasă.
Citeşte mai mult...
Luni, 02 Februarie 2009 11:05
Simona Dumbrava
I-au placut copiii dintotdeauna si e un tata despre care propriii lui copii vorbesc cam asa : « Tati e bun, se joaca de-a calutul si face multe lucruri frumoase pentru noi ». Poate ca asta ar fi o explicatie la ce i s-a intimplat intr-o seara de toamna, cind se intorcea acasa de la cumparaturi.
Citeşte mai mult...
Duminica, 01 Februarie 2009 11:22
Eddie Ciobanu
In 1989, cu putin inainte ca romanul sa inceapa a cunoaste si altceva decat indobitocirea comunista, debuta in Statele Unite un serial de televiziune care a revolutionat breasla cu pricina. Intins pe parcursul a noua sezoane, serialul "Seinfeld" a captat atentia publicului intr-o asa masura incat la sfarsitul ultimului sezon, in 1998, lui Jerry Seinfeld i s-a oferit fabuloasa suma de 5.000.000 de dolari pe episod pentru a continua sa regizeze si sa joace ca actor in serialul care-i purta numele. Desi incasarile personale depaseau suma de 250 milioane de dolari anual, Jerry a refuzat!
Pe langa recordurile de audienta, premiile obtinute, si impactul asupra culturii americane - cuvinte si expresii care au intrat in jargonul cotidian - care l-au facut probabil serialul cel mai indragit al secolului trecut, Seinfeld a fost si primul serial major care a surprins cel mai bine postmodernismul. Neurmarind sa ofere o invatatura morala la sfarsitul fiecarui episod, fara a intetiona sa exploreze si sa dezvolte protretul vreunui personaj anume, serialul a prezentat situatii din viata unor oameni "normali", aflati la o varsta - treizeci si ceva de ani - la care ai astepta de la cineva sa se afle intr-o perioada de stabilitate si maturitate emotionala si intelectuala. Aceasta ar trebui sa fie perioada in care, scapati fiind de cautarile de identitate specifice adolescentei si de crizele de rost si directie de la douazeci si ceva de ani, omul ajunge sa stie cine este, care ii este locul si rostul pe planeta asta si ce vrea de la viata.
Citeşte mai mult...
Duminica, 01 Februarie 2009 11:22
Eddie Ciobanu
In 1989, cu putin inainte ca romanul sa inceapa a cunoaste si altceva decat indobitocirea comunista, debuta in Statele Unite un serial de televiziune care a revolutionat breasla cu pricina. Intins pe parcursul a noua sezoane, serialul "Seinfeld" a captat atentia publicului intr-o asa masura incat la sfarsitul ultimului sezon, in 1998, lui Jerry Seinfeld i s-a oferit fabuloasa suma de 5.000.000 de dolari pe episod pentru a continua sa regizeze si sa joace ca actor in serialul care-i purta numele. Desi incasarile personale depaseau suma de 250 milioane de dolari anual, Jerry a refuzat!
Pe langa recordurile de audienta, premiile obtinute, si impactul asupra culturii americane - cuvinte si expresii care au intrat in jargonul cotidian - care l-au facut probabil serialul cel mai indragit al secolului trecut, Seinfeld a fost si primul serial major care a surprins cel mai bine postmodernismul. Neurmarind sa ofere o invatatura morala la sfarsitul fiecarui episod, fara a intetiona sa exploreze si sa dezvolte protretul vreunui personaj anume, serialul a prezentat situatii din viata unor oameni "normali", aflati la o varsta - treizeci si ceva de ani - la care ai astepta de la cineva sa se afle intr-o perioada de stabilitate si maturitate emotionala si intelectuala. Aceasta ar trebui sa fie perioada in care, scapati fiind de cautarile de identitate specifice adolescentei si de crizele de rost si directie de la douazeci si ceva de ani, omul ajunge sa stie cine este, care ii este locul si rostul pe planeta asta si ce vrea de la viata.
Citeşte mai mult...
|