Luni, 08 Martie 2010 08:21
Simona Marin Dumbrava
Pe cind locuiam in Bucuresti, am trecut intr-o zi prin cartierul Rahova si am zarit din tramvai numele unei piete scris cu litere uriase: "Piata Niki Scorpion". Ghici cine vinde legaturile de ceapa la tarabele de acolo? In alta zi, trec pe trotuar si pe un gard vad inscriptionat cu o mina hotarita: "NU STATIONATI, TAI CAUCIUCURI – GIOVANI ". E impresionanta inepuizabila capacitate a cetateanului roman de explorare a cimpului lexical onomastic international. Aceasta pasiune se mentine si chiar se dezvolta la cei care au plecat in occident. Si totul ar fi sunat armonios de n-ar mai fi fost si nesuferitele nume de familie care strica decorul: William Gheorghita, Rodrigo Amariei, Gwen Popescu, Keilly Bobocea.
Citeşte mai mult...
Vineri, 05 Martie 2010 14:05
Irina Dragu
Recitesc cu plăcere operele lui Camil Petrescu şi mă opresc la cugetările lui filozofice. În capitolul “Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” sau “Wer kann Rumänien retten?”( aşa cum apare în Ultima noapte de dragoste prima noapte de război, tradus: Cine poate salva România?) se descrie drama războiului, dar nu se face referire numai la foamete sau moarte ci şi la “permanenta verificare sufletească – continuu conflict al eului”. Una din curiozităţile scriitorului prin personajul său Ştefan Gheorghidiu era să vadă cum ar arăta lumea care ştie că e razboi, ce discută oamenii, cum sunt străzile. Dacă vei citi aceste capitole vei vedea că nimic nu se schimbase.
Citeşte mai mult...
Vineri, 05 Martie 2010 08:59
Titus Cazan
Războaiele din Vechiul Testament aduc în discuție caracterul lui Dumnezeu. Unii au tras concluzia că acestea descriu poruncile unui Dumnezeu aspru și grăbit să distrugă pe neascultători. Incidentul în care regele lui Israel întreabă pe proorocul Elisei dacă să-i ucidă pe prizonierii sirieni (II Împărați 6) proiectează lumină asupra unui caracter identic cu acela descris în Noul Testament. Întrebarea era: “Să-i măcelăresc, părinte?” Textul merită să fie recitit.
Citeşte mai mult...
Miercuri, 03 Martie 2010 11:03
Daniel Chirileanu
Mereu facem cunoștință cu persoane. Adunăm în memorie chipuri. Dar niciodată nu am făcut cunoștință cu ea: mama. Înainte de a ne vedea chipul nostru și cu mult înainte de a ști ce este o oglindă o vedem pe ea. La început nici măcar nu realizăm că noi nu suntem ea. Ea este chipul din oglindă, pentru că e de fapt oglinda. În ochii ei vedem lumea, soarele, chiar și când e noapte. Nu știu dacă din pricină că o vreme am fost parte din ea sau pentru că nimeni nu ne ține în palme ca pe ceva așa de scump, cum o face ea, dar este sigur că rămâne pentru noi un ceva nedefinit, dincolo de dicționar.
Citeşte mai mult...
Marţi, 02 Martie 2010 09:15
Ion Buciuman
Substanțele care joacă un rol important în starea noastră de sănătate, au și ele diferite grade de preferințe în interesul public. Colesterolul este una dintre aceste potențiale vedete, care așteaptă doar ocazie prielnică să se afirme și să facă rateing. În timp ce colesterolul săracului, sau al omului de rând nu reușește să stârneascâ nici chiar interesul celui care-l poartă, cu toate necazurile de rigoare, colesterolul vedetelor poate deveni știre de senzație.
Citeşte mai mult...
|
Luni, 01 Martie 2010 08:49
Simona Marin Dumbrava
Filmul " Cartea lui Eli" incepe cu scena in care tipul vineaza o pisica hidoasa si fara blana ca sa o manince, alta sursa de hrana neexistind pe planeta noastra calamitata. Dezgustator, nu-i asa ? Si totusi, nu m-as incumeta sa declar ca eu sint sigura ca nu as face asta intr-o situatie de viata si de moarte.... Sau sa zicem ca o femeie afla ca va naste, in urma unui viol, un copil ce va fi toata viata handicapat si dependent de altii. Recunosc ca nu m-as grabi s-o incurajez sa-l aduca la lumina zilei. Si daca un bolnav de sida ar vrea sa stie de la mine cit mai are de trait, admit ca l-as minti deliberat.
Citeşte mai mult...
Duminica, 28 Februarie 2010 08:55
Sertorius
Problema argumentelor în favoarea existenţei lui Dumnezeu trimite la o spinoasă discuţie, care pe vremea scolasticii reprezenta culmea exerciţiului ştiinţific şi de departe cel mai important topos, dar care astăzi este văzut doar ca efortul futil al unor spirite religioase de a rămâne în circuitul intelectual. Strict vorbind, din perspectiva ştiinţei moderne, tema este intangibilă şi, pe cale de consecinţă, invită la o atitudine de prudentă abţinere, de suspensiune a judecăţii. De când Galilei, în veacul al XVII-lea, a aşezat la baza paradigmei ştiinţei postulatul excluderii lui Dumnezeu ca factor explicativ, un savant veritabil are în „fişa sa tehnică” impotenţa de a se pronunţa în privinţa lui Dumnezeu.
Citeşte mai mult...
Sambata, 27 Februarie 2010 10:13
Irina Dragu
Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa imi doresc sa ma intalnesc cu o persoana care nu am mai vazut-o de mult timp si iata ca visul a fost cea mai scurta cale. Subconstientul nostru este ca un angajat care lucreaza pentru noi. Atentie ce ne dorim! Dar nu despre visul din timpul somnului as vrea sa vorbesc, ci despre un ideal pe care il avem ca tinta in timpul care ne-a mai ramas de trait. Cand eram de sase ani imi doream sa fiu scriitoare, si atat de mult am staruit la acest gand ca mi-am dat eu seama ca nu e suficient doar sa scriu. Ma intreb acum: de ce am vrut mai mult? Nu as vrea sa dezamagesc pe cineva, insa a ne opri doar la un anumit nivel de la jocul provocarilor vietii nu ne da posibilitatea sa ajungem la idealul propus.
Citeşte mai mult...
Vineri, 26 Februarie 2010 11:08
Titus Cazan
O problemă de memorie?
Scriu aceste rânduri cu gândul că nu sunt singurul care caută un răspuns la această situație.
Se susține că uitucenia ar fi semn de îmbătrânire. Dacă este adevărat, atunci mai am de așteptat. Nu am această problemă, ci exact opusul ei. Nu uit. Scene din trecut îmi vin în minte și le retrăiesc. De unele mă bucur, dar acestea nu sunt cele mai multe. Altele mă întristează și mă umilesc. Dacă se întâmplă să le visez, mă grăbesc să mă trezesc bine, ca nu cumva să adorm din nou și visul să continue. Se întâmplă la fel și cu alții? Este normal să fie așa?
Citeşte mai mult...
Marţi, 23 Februarie 2010 09:23
Ion Buciuman
Tânărul regizor Florin Șerban, de 35 de ani, s-a întors de curând de la Festivalul Filmului de la Berlin, cu două premii: Ursul de argint și premiul Alfred Bauer. Titlul filmului sună foarte interesant și neconvențional: Eu când vreau să fluier, fluier. Această expresie este un fel de strigăt de luptă a unei alte generații care se afirmă cam pe toate planurile. Tot la acest sfârșit de săptămână un puternic partid politic, PSD-ul, și-a pus un conducător dintre tinerii afirmați de curând în politică. Există speranță de înnoire în arta și în politica românească.
Citeşte mai mult...
|