Promisiunile premierului: scăderea CAS, premii fiscale dacă taxele sunt plătite la timp, scutirea impozitului pe profitul reinvestit, accelerarea construcţiei de locuinţe sociale, ajutoare de stat pentru investiţii.
Tăriceanu şi-a prezentat obiectivele dacă va mai fi premier după alegeri. „Priorităţile Programului de creştere economică şi locuri de muncă sunt trei: oamenii, firmele româneşti şi sistemul bancar“, a spus Tăriceanu.
El a enumerat câteva acţiuni propuse, printre care scăderea contribuţiilor sociale cu zece puncte procentuale şi reducerea de impozite. „Contribuţia la asigurările sociale va ajunge la 30%, de la 50% în urmă cu patru ani“, a spus Tăriceanu. De la 1 ianuarie 2009 va fi introdus un premiu fiscal de 5% din valoarea impozitelor datorate de populaţie şi persoanele fizice autorizate în condiţiile plăţii impozitelor la timp. Tot de la 1 ianuarie 2009 se are în vedere ca dividendele reinvestite sau investite într-o firmă nouă să fie scutite de impozitul pe dividende de 16%.
În plus, Tăriceanu are în vedere o investiţie de 220 de milioane de euro pentru construcţia de locuinţe sociale, adică o dublare a fondurilor. Pentru fiecare nou loc de muncă creat, statul va plăti 1.000 de euro dacă este angajată o persoană care şi-a pierdut locul de muncă de cel puţin trei luni. Pentru susţinerea firmelor, Tăriceanu are în vedere suplimentarea cu 100 de milioane de euro/an a plafoanelor de garantare a dobânzilor la Fondul de Garantare a IMM şi la Fondul de Garantare a Creditului Rural.
„Trei miliarde de euro vor fi acordaţi ca ajutor de stat pentru investiţiile creatoare de locuri de muncă. În 2009 va fi suplimentat bugetul cu un miliard de euro pentru IMM prin schema de minimis. Prin celelalte două scheme aplicabile firmelor mari, acestea vor primi 50 de milioane de euro dacă investesc peste 100 de milioane de euro şi creează peste 500 de locuri de muncă. Firmele care investesc sub 100 de milioane de euro şi creează peste 300 de locuri de muncă vor primi 28 de milioane de euro“, a arătat Tăriceanu. În privinţa sistemului bancar, premierul a arătat că va fi majorat capitalul social al CEC Bank cu 250 de milioane de euro pentru finanţarea IMM-urilor.
În urma discuţiilor avute de premier cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB) s-a decis înfiinţarea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Guvernului, ARB şi BNR care are ca sarcină realizarea unui master plan, astfel încât finanţarea economiei să fie asigurată. Asta după ce şeful ARB, Radu Gheţea, a spus că, „din păcate, în prezent creditarea se află în stand-by“.
Contactat de Cotidianul, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a admis că o reducere a contribuţiilor cu 10% ar duce bugetul asigurărilor sociale, şi aşa împovărat de mărirea pensiilor, pe deficit, dar se bazează pe o mai bună colectare. „Acordarea bonusului de 5% şi ieşirea la suprafaţă a muncii la negru vor aduce cu siguranţă mai mulţi bani“, a spus Câmpeanu.
S-ar putea scoate taxa auto la maşinile noi
Pe motiv că scad vânzările la maşinile noi, din cauza taxei prea mari de poluare pe care o plătesc cei care înmatriculează o astfel de maşină, şi că parcul auto al României tinde să devină unul cu maşini preponderent second-hand, Executivul vrea să elimine taxa de poluare la maşinile noi, potrivit unor surse guvernamentale.
Opoziţia nu gustă promisiunile premierului
Cristian Diaconescu, vicepreşedinte PSD: „Dincolo de aspectele pur electorale se remarcă faptul că domnul prim-ministru vorbeşte în numele unui Guvern pe care nu-l va mai conduce după 30 noiembrie. Am asistat la o retorică politică de campanie electorală. Discursul a fost unul optimist şi de stânga. Nu am auzit însă nimic despre problemele grave actuale: deficitul de cont curent şi deficitul balanţei externe“.
Theodor Stolojan, vicepreşedinte PD-L: „Domnul Tăriceanu a revărsat cornul abundenţei în campania electorală. A ţinut un discurs electoral de la tribuna Guvernului României. Un asemenea discurs arată că domnul prim-ministru nu mai are legătură cu realitatea. De unde nu erau bani de majorare a salariilor pentru profesori acum se discută de alocări de miliarde de euro. Domnul acesta nu mai are ce căuta la guvernare“.
Lucian Bolcaş, vicepreşedinte PRM: „Pot caracteriza discursul domnului prim-ministru ca un discurs al disperării. Nu aş vrea
să compar promisiunile domnului Tăriceanu cu majorarea de 100 de lei promisă de Ceauşescu. Discursul domnului Tăriceanu demonstrează degringolada unui Guvern care nu mai poate gestiona situaţia. În plus, prin ceea ce face aplică teoria mlaştinii: cu cât te zbaţi mai tare, cu atât te afunzi mai rău“.
sursa:cotidianul.ro










