Majesty

Home Stiri Economic Madoff – punct de plecare pentru acţiuni antisemite?

Madoff – punct de plecare pentru acţiuni antisemite?

madoff

Evreii din întreaga lume se tem că frauda produsă de finanţistul american Bernard Madoff va contribui la proliferarea acţiunilor anti-semite. Temerile lor sunt justificate avănd în vedere că toate articolele apărute în presă menţionează că Madoff este de origine evreiască. Astfel, imaginea evreilor are de suferit.

“Evreii se tem de o eventuală reapariţie a unor stereotipuri care datează încă din Evul Mediu, când erau consideraţi cămătari malefici şi blamaţi pentru toate catastrofele. Până şi Shakespeare, când a scris Neguţătorul din Veneţia, a ales un evreu pentru a crea personajul nemilosului cămătar Shylock” precizează Ziarul Financiar. Cotidianul israelian Haaretz a calificat cazul Madoff drept “răspunsul la rugăciunile fiecărui antisemit”.

Comunitea evreiască anunţă însă că evreii sunt cei care au pierdut cel mai mult în urma acţiunilor lui Madoff pentru că cei mai mulţi bani care au dispărut în urma afacerii, aparţineau evreilor sau intituţiilor iudaice.  Universitatea evreiască Yeshiva a pierdut 110 milioane de dolari, organizaţia femeilor sioniste din America, Hadassah – 90 de milioane $, iar o fundaţie în valoare de 15 milioane de dolari înfiinţată de Elie Wiesel, suprevieţuitor al Holocaustului, a fost pur şi simplu desfiinţată ca urmare a pierderilor, ca de altfel multe alte organizaţii caritabile evreieşti. Şi fundaţia regizorului Steven Spielberg a pierdut o sumă importantă.

 

Sursa: Ziarul Financiar

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login