Majesty

Dacă în Vechiul Testament problema iadului pare să nu fie adresată în detaliu, şi, exceptând pasajele controversate din Isaia 66 şi Daniel 12, Scriptura pare să ofere doar o tăcere misterioasă, atunci când ne aplecăm asupra Noului Testament, suntem confruntaţi cu o problemă total opusă, şi anume, un adevărat potop de versete în care iadul este afirmat şi mai apoi descris, oferind o întreagă pleiadă de imagini dintre cele mai teribile.
„Foc si pucioasă,” tortură, chin (în două cu fum), suferinţă, distrugere, moarte, „întunericul de afară,” „plânsul şi scrâşnirea dinţilor,” „viermele care nu moare” (din nou!?), „lac de foc,” piatra care cade peste tine, bătăi cu varga, toate acestea în prezenta Mielului şi a îngerilor, şi, aparent, care vor dura... zi şi noapte, în vecii vecilor.
Conform cu unii teologi, Noul Testament oferă peste 250 de versete pe problema iadului (în limbajul teologilor, toate versetele relevante unei doctrine subiect, se numesc sedes doctrinae, i.e., pasaje pe care se bazează doctrina respectivă, în care doctrina se aşează...)  Imediat acest număr a fost contestat.  Unele versete au fost arătate ca trase de păr şi aduse în listă fiind împinse... pe uşa din spate.  Aşa încât lista a fost revizuită de câteva ori. În cele din urmă, o evaluare conservatoare pune numărul la în jur de 75 de pasaje din NT care au de a face cu problema iadului.  Chiar şi o astfel de evaluare minimalistă reprezintă un salt uriaş de la cele... două pasaje ale Vechiului Testament.  Înarmaţi cu aceste 75 de pasaje, teologii sau pus la lucru...
Este în general acceptat în lumea „experţilor” în studiu Biblic, că nu toate pasajele relevante unei doctrine au aceeaşi greutate în şlefuirea doctrinei.  Pentru unii studenţi ai Bibliei, Noul Testament are mai multă greutate decât Vechiul Testament.  În cazaul iadului, această separaţie nu oferă nici un avantaj hermeneutic, din moment ce aproape toate pasajele pe care le avem provin din Noul Testament.  Un alt criteriu oferă prioritate doctrinară pasajelor care sunt enunţate în Evanghelii, aşa numitele „ziceri ale lui Isus” deasupra oricăror altor afirmaţii făcute de Pavel, Petru sau alţi apostoli ale căror „ziceri” au fost păstrate în Noul Testament.  Acest criteriu este însă controversat.  Mai întâi, „zicerile lui Isus” din Evanghelii sunt de fapt scrise de Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care au fost inspiraţi de acelaşi Duh Sfânt care i-a inspirat pe Pavel, Petru şi ceilalţi apostoli.  De ce afirmaţiile Evangheliilor au mai multă greutate decât cele ale scrierilor lui Pavel?...  Pentru un teolog conservator, întreaga Scriptură, atunci când este înţeleasă în contextul ei istoric, are aceeaşi semnificaţie, şi nu există o ierarhie doctrinară.  
În fine, criteriul cel mai de bun simţ, este cel al speciei literare.  Anumite pasaje fac parte din specii literare, care prin însăşi natura lor -- convneţiile de limbaj pe care le întrebuinţează -- conţin figuri de stil, imagini literare care se prevalează de comparaţii, metafore, hiperbole, exagerări intenţionate, toate acestea fiind menite să accentueze un anumit mesaj.  De cele mai multe ori, aceste pasaje sacrifică claritatea filozofică de dragul impactului verbal.  Astfel, avem predicile lui Isus din Evanghelii, pline de parabole, proverbe, metafore, analogii, etc., ele fiind prin excelenţă expuneri orale, transcrise pe pagină de către cei care le-au auzit. În vreme ce alte pasaje, ca de exemplu epistolele lui Pavel, în care precizia doctrinară este ceea ce s-a urmărit, multe dintre ele nefiind altceva decât expuneri dogmatice, oferite în scris, pentru beneficiul bisericilor vremii lui.
Astfel apare distincţia dintre pasaje didactice şi pasaje orale, între pasaje clare dpdv doctrinar şi pasaje obscure dpdv literar, o distincţie care joacă un rol crucial în dezbaterea de pe problema iadului veşnic...