Motivul pentru care nu am mai scris și publicat în ultimii ani nu a fost nici lenea și nici lipsa de idei ci altceva: nu am o “fotografie reprezentativă”. Adică autorul materialului trebuie musai să fie înfățișat cititorilor într-un pătrățel de doi pe doi cm, alb-negru sau color. De regulă zâmbind și îmbrăcat profesional. Dar de unde poză? Le-am luat la rând pe toate... sute, păstrate în format digital și cam tot atâtea pe hârtie foto în albume arhivate în ordine, pe ani și evenimente: Familie 2002, Nuntă Adrian 2004, Vacanță 2006, Aniversare 2007, Înmormântare John 2008, etc... Dar parcă pot să aleg ceva?... Grupuri grupuri... Și de fapt eu am fost fotograful făcând altora poze artistice numai bune de câștigat concursuri. În cele puține în care mă pot recunoaște, apar “neavantajos” cum remarca eufemistic un pozar meseriaș.

Se pot identifica, privind retrospectiv ultimii cincizeci de ani, cateva generaţii cu caracteristici specifice, care s-au perindat istoric şi sociologic, pe scena istoriei contemporane: generaţia “baby boomers”, generaţia “rock-ului”, generaţia “Vietnamului”, generaţia X…

În cazul României: generaţia Colectivizarii, generaţia Canalului, generaţia “Decreţeilor”, generaţia “epoca de aur”, apoi generaţia Revoluţiei. Oricum, dacă le-am aduna şi pune pe toate într-o singură generaţie, cea a părinţilor şi bunicilor noştri, am putea-o numi “generaţia de sacrificiu”. Este generaţia celor care au trăit improvizat, într-o aşteptare permanentă a “eliberării”. Ascultând Europa Liberă, spunând bancuri gen “un român, un rus şi un american vorbeau despre…”, aplaudând când era de aşteptat să se aplaude, mergând la biserică din când în când pentru a face frondă şi aşteptând cu anii o excursie în Bulgaria, să mai schimbe peisajul…