Toți cei care mă vizitează se simt datori să se mire de numărul cărților și să întrebe, unii admirativ, alții compătimitor, dacă le-am citit pe toate. Să le spun că da? Ar suna arogant. Că nu? Aș trece drept un snob care vrea să impresioneze. Așa că dau răspunsuri vagi: ”Cele de pe raftul de sus, nu” sau ”Jumătate sunt doar pentru referință” sau ”Pot să le vând oricând prin eBay”. Nu suflu o vorbă despre sutele de cărți lăsate în casa părintească din România sau despre alte sute care acoperă un întreg perete al biroului de la biserică…

Nu mi-a fost niciodată prea clar cum s-a transformat calificativul ”deștept” într-o insultă. Când și cum s-a produs saltul calitativ?

Ironia joacă un rol important aici dar nu este suficientă pentru a explica faptul că în zilele noastre când îi spui cuiva ”măi deșteptule” se înverzește la față gata să sară la bătaie…

Dar oare dacă i-ai spune” măi prostule” te-ar privi cu mai multă simpatie? Înclin să cred că da, mai ales dacă folosești și tonul potrivit, adică o doză de duioșie asezonată cu moliciune în glas și o scaltoacă potrivită pe spinare, semn indubitabil de simpatie. Cam cum făcea Marius Chicoș Rostogan, când avea parte de progeniturile VIP-urilor mahalalei: ”Măi prostovanule”.

Sandu este un etern debutant începător. A trecut de a treia tinerețe dar se comportă ca un flăcău ce cumpănește încă dacă să se însoare înainte sau după ce termină armata/casa/facultatea. În cazul lui, casa la care lucrează din orwellianul 1984, de când i-a turnat temelia. Din când în când îmi trimite câte un email ca să mă întrebe de una sau de alta într-ale teologiei dar cred că o face mai mult ca să aibe un ”feed-back” legat de proiectele lui multe și importante pe care le tot începe...

A ”vorbit” cu cel puțin o duzină de fete, consecutiv și neconcluziv... Nu că ar fi ceva neprincipial în tatonările lui sentimentale dar disponibilitatea lui afectivă se micșorează inexorabil cu fiecare nou început... Își împuținează singur șansele de a ajunge la un Happy-End pentru că nici nu este interesat de End ci doar de Happy... 

Merită să fii creștin? Să fii în slujba lui Iisus Christos? Să fii angajatul Lui cu carte de muncă în regulă?

Da, bun este Dumnezeu cu angajații Săi,

Cu cei de profesie ”cu inima curată”…

Totuși era să plec în concediu medical

Ba chiar mă gândeam să-mi dau demisia,

Pentru că mă uitam cu invidie

La cei care lucrau pe cont propriu

Și vedeam ce bine câștigă…

”Oamenii urmează orbeşte ordinele primite de la superiori, chiar dacă au îndoieli asupra moralităţii lor” – titlul unui recent studiu publicat în revista ”American Psychologist” și reprodus de New York Times și mai toate agențiile de presă din lume (New York Times, pag. A24, 29 dec. 2008). Psihologii au recreat experimentul din 1961, conceput de Stanley Milgram la Universitatea Yale. Profesorul Milgram a încercat să înţeleagă mai bine Holocaustul care era atunci proaspăt în memoria colectivă, precum și răul inerent naturii umane care se ascunde în oamenii ”cumsecade”.