Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Ultimele zile

Atunci când am aflat că o amică foarte bună, pe care o ştiu de când eu aveam 1 an iar ea 2 este suspectă de cancer, mi s-au tăiat picioarele. Vestea despre boala incurabilă a altuia e mereu asemenea unui pumn venit fix în stomac. Uneori ai crede că te-ar durea mai puţin dacă ar fi vorba de tine, că ai reuşi să fii puternic, să stai tare, să rezişti. Dar aşa, altul suferă şi nu poţi face absolut nimic. 

Din nefericire, boala nu alege, nu discriminează între sărac şi bogat, între foarte tânăr şi bătrân, între fericit sau depresiv. Peste toţi soarele răsare în fiecare zi, ploaia cade, lucrurile se întâmplă, nediscriminatoriu. 

Uneori, boala vine ca urmare a deciziilor personale. Poate că ştii că celulele corpului se înnoiesc total la fiecare şapte ani; prin urmare ce am mâncat, băut, simţit, cum am trăit în urmă cu şapte ani determină ce sunt, cât de bine mă simt şi cât de puternic (sau nu) sunt astăzi. Atunci când apare boala nu putem decât să regretăm că nu am avut mai mare grijă de noi, că nu ne-am menajat inima, ficatul, stomacul, că nu ne-am îngrijorat mai puţin, că ne-am irosit nervii şi firele de păr cu toate prostiile.

Alteori, aceeaşi boală vine şi la cei care au mâncat ce trebuie, care au făcut sport regulat, care nu au făcut excese de niciun fel şi au fost optimişti. Atunci nu mai avem ce să regretăm, doar ne punem întrebări legate de nedreptăţi şi insuccese.

Însă, cu atâta boală, suferinţă şi moarte în jurul nostru se petrece ceva interesant în om. De când scriu pentru mulţi oameni, câteva mii, am constatat că noi, oamenii, suntem interesaţi doar de promiximitate şi de numere. 

Pe de o parte, dacă nu se întâmplă aproape sau aici, dacă nu mă afectează direct, dacă nu îmi atinge intim zona de confort, pot foarte bine să nu mă implic, pentru că nu mă priveşte şi nici nu vreau să aflu. Dacă moartea nu îmi trece, şuierând, pe la urechi, moartea de dincolo nu mă mişcă. 

Pe de altă parte, doar o moarte nu are nicio şansă să mă mişte, ci milioane – uneori, poate că nici acelea. Şi o oarecare moarte nu ne face pielea de găină, ci una cât mai violentă, cât mai abruptă, una care să fi lăsat în urmă orfani, poveşti remarcabile de iubire sau supravieţuitori cu poveşti cât mai frapante. Suntem avertizaţi că imaginile sunt şocante,  ne creşte pulsul urmărindu-le, suntem oripilaţi, dar rămânem cu privirea acolo. 

Ce este mult mai grav decât ceea ce tocmai am relatat este faptul că mii de oameni mor pentru ca noi să învăţăm pagini întregi de lecţii:

Să ne respectăm.
Să avem grijă de ce apropiem de noi, ce lăsăm să ne înconjoare şi să ne intre în corp. 
Să fim împăciuitori.
Să lăsam treburile în ordine. 
Să folosim fiecare zi pentru a face bine celor din jur
Să nu ne irosim energia pe care o avem pentru a ne plânge de nenoroc.
Să apelăm mai degrabă la înţelepciune decât la impuls.
Să înţelegem că e mai fericire să dai.
Să iubim orice, pe oricine, tot.
Să fim mai blânzi...

În faţa morţii, nu mai poţi să fii tare. Chiar şi pietrele se erodează în anumite condiţii. Şi mă întreb acum, când moartea mi s-a arătat – din nou – de ce nu îi iubim mai mult pe oamenii bolnavi încă dinainte de a se îmbolnăvi? De ce lăsăm ca moartea care se întâmplă în jur să ne lase aproape la fel? De ce trebuie să apară teama de boală sau de moarte în viaţa noastră pentru  a încerca şi altceva? De ce e nevoie să ne numărăm viaţa cu linguriţa şi picătura pentru a ne deschide orizontul spre lucruri mai bune?

De ce începem să trăim profund abia când moartea lasă o umbră în viaţa noastră, prin lipsa unui om drag ori a unui suflet nevinovat? De ce ne plângem că avem vieţi mici, dar nu trăim decât o mică parte din ce am putea trăi, până ce cunoaştem ceasul care ticăie timpul înapoi? 

Aşa de dificil o fi să ne găsim chemările, să ne umplem zilele cu viaţă sau să nu ne mai plângem de NIMICURI, precum ziua de luni sau o amărâtă de ploaie? Eu aş răspunde că nu e dificil, dar vă las pe voi să răspundeţi. Fie ca de acum să începeţi să nu vă trăiţi ultimele zile, ci chiar cele dintâi. Dar să fie bune! :)

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login